Zeci de mii de francezi au luptat pentru a salva de la moarte un motan, blocat timp de 11 zile într-o clădire avariată

Povestea motanului Marius, care i-a ţinut pe francezi cu sufletul la gură timp de 11 zile, are parte de un final fericit. După ce o clădire din oraşul Dieppe s-a prăbuşit pe 12 octombrie, pisica a rămas blocată în apartamentul stăpânului, într-o clădire vecină ameninţată la rândul său cu demolarea.

Prăbuşirea unei clădiri din oraşul francez Dieppe a prins la mijloc un suflet nevinovat. Timp de 11 zile, motanul Marius a rămas blocat în clădirea vecină, aflată la rândul ei pe cale să se prăbuşească. Dar a avut noroc: nu a fost abandonat nicio secundă de stăpânul său, care a luptat din răsputeri pentru a-şi recupera animalul de companie alături de care a petrecut mai bine de un deceniu din viaţă.

Exemplu de solidaritate umană: 79.000 de semnături pentru salvarea pisicii

Puşi în faţa riscului, pompierii francezi au refuzat iniţial să intervină pentru a salva felina, relatează Le Parisien.

Însă stăpânul lui Marius nu s-a dat bătut şi a făcut presiuni asupra autorităţilor, dornic să-şi strângă în braţe companionul din ultimii 11 ani de viaţă. Aşa că a lansat o petiţie online care a strâns în scurt timp peste 79.000 de semnături!

Oamenii s-au mobilizat, cuprinşi de spiritul solidarităţii, şi au ajutat la eliberarea zonei ce rămăsese plină de dărâmături. Astfel, salvatorilor le-au fost create condiţii pentru recuperarea pisicii captive în clădirea şubredă.

Postarea ce prezenta cazul lui Marius a fost intens distribuită pe reţelele de socializare, iar ecoul luptei pentru salvarea animalului a răsunat în mediul online până în punctul în care pompierii nu au mai avut de ales şi au acceptat să intervină. Nu au avut succes de la prima încercare, însă cu perseverenţă şi un strop de creativitate au reuşit să ademenească motanul afară din apartament, cu ajutorul unei cuşti cu mâncare. Foamea a învins reticenţa pisicii, care a păşit în braţele salvatorilor şi a ajuns, într-un final, alături de stăpânul său iubitor.

sursa

O universitate din Republica Moldova, prezentă la reuniunea Consorțiului „Universitaria” din România

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova participă, în perioada 19 – 21 aprilie, la reuniunea Consorțiului „Universitaria” din România. 

Evenimentul este organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și reunește peste 100 de reprezentanți de la 10 universități.

Printre aceste instituții de învățământ superior se numără Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice, Universitătea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Universitatea de Stat din Moldova este reprezentată la eveniment de rectorul Igor Șarov și de prorectorii Sergiu Corlat și Violeta Cojocaru.

În cadrul reuniunii, se va discuta despre dezvoltarea programelor de cercetări științifice și transfer de cunoștințe, studiile doctorale, digitalizare și dezvoltarea relațiilor internaționale și parteneriate de studii, dezvoltarea managementului calității, strategie și dezvoltare instituțională, etc.

Consorțiul „Universitaria” a fost creat în 2009 și este cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România.

O delegație a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a oferit ajutor pentru deținuții din Cahul

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a transmis joi, 18 aprilie, un ajutor umanitar pentru deținuții din penitenciarul din Cahul, Republica Moldova.

Donația constă în 60 de perechi de încălțăminte și 60 de cărți de rugăciune, care vor ajunge la persoanele private de libertare din penitenciarul Cahul.

Transportul umanitar a fost realizat de o delegație a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, formată din pr. Vlad Țuțurlan, inspector eparhial și pr. Cornel Iftimie, slujitor al parohiei Măgura II.

Reprezentanții Episcopiei Basarabiei de Sud au întâmpinat oaspeții din România la centrul eparhial, mulțumindu-le pentru darul și grija față de cei aflați în suferință.

Menționăm că această acțiune s-a desfășurat în baza parteneriatului dintre Episcopia Basarabiei de Sud și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

sursa

Republica Moldova va deține președinția Consiliului Global al Turismului Medical pentru următorii doi ani

Republica Moldova, reprezentată de Asociația de Turism Medical, va deține președinția Consiliului Global al Turismului Medical pentru următorii doi ani. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul Adunării Generale a GHTC.

Potrivit Asociației de Turism Medical de la Chișinău, din cei trei candidați, Germania, Arabia Saudită și Republica Moldova, ultima a obținut majoritatea voturilor. La adunare au participat reprezentanți ai peste 50 de state ale lumii, dintre care 22 de state au avut drept de vot.

„Angajamentul nostru se bazează pe trei piloni: expansiune, inovație și accesibilitate. Ne propunem să construim un ecosistem global al turismului medical care să fie inclusiv, etic și sustenabil. La fel de important este să promovăm cele mai noi tehnologii și metode de tratament, să sprijinim cercetarea și dezvoltarea în domeniul medical”, a declarat Natalia Ciobanu, președintele Asociației de Turism Medical din R. Moldova.

„Funcția de președinte a GHTC este un pas important în promovarea turismului medical în Republica Moldova, dar și în creșterea vizibilității statului la nivel internațional. Statul nostru are un potențial uriaș în domeniul turismului medical, care trebuie să fie și un motor al dezvoltării economice a Republicii Moldova”, a subliniat Andrei Revenco, directorul executiv al Asociației de Turism Medical din R. Moldova.

Republica Moldova are patru domenii medicale pentru care este atractivă pacienților străini și apreciată la nivel internațional: stomatologia, Fertilizarea In Vitro, chirurgia plastică și cardiologia.

Asociația de Turism Medical din R. Moldova a fost fondată acum doi ani, întrunind mai multe clinici private, agenții de turism și facilitatori din domeniul turismului medical.

sursa

Dani Oțil și soția sa și-au botezat astăzi băiețelul. Primele imagini de la eveniment
Articolul anterior
O șoferiță și copilul ei, răniți grav într-un accident pe traseul Chișinău-Strășeni
Articolul următor