Beneficiile uleiului de susan

Acest ulei miraculos are multiple beneficii pentru sănătate. Acesta include capacitatea de a stimula sănătatea părului și a pielii, creșterea oaselor puternice, reducerea tensiunii arteriale, îmbunătățirea sănătății inimii, gestionarea anxietății și a depresiei, stimularea sănătății dentare, prevenirea cancerului, îmbunătățirea procesului digestiv și reducerea inflamațiilor.

separator

Uleiul de susan a devenit destul de popular în ultimii ani, și asta nu doar pentru că are un proces de extracție relativ ieftin. Acest tip de ulei este obținut cel mai bine atunci când semințele sunt complet coapte, ceea ce înseamnă că se sparg cojile exterioare. Uleiul de susan poate fi folosit la gătit și este cel mai frecvent utilizat în bucătăria asiatică, inclusiv chinezească, japoneză și în Asia de Sud, precum și în preparatele din Orientul Mijlociu. Iată o listă cu beneficiile pe care le are pentru sănătate uleiul de susan și cum ne poate ajuta să rezolvăm diferite probleme din viața de zi cu zi!
Ulei de susan pentru creșterea oaselor
Există mai multe minerale importante care se regăsesc în compoziția uleiului de susan, în special cupru, zinc și calciu. Aceste trei minerale sunt parte integrantă a creșterii oaselor în organism, ceea ce înseamnă că prin menținerea unui nivel adecvat de ulei de susan în dieta ta, vei putea să susții dezvoltarea oaselor, precum și viteza vindecării și regenerării acestora. Pe măsura ce înaintăm în vârstă, uleiul de susan ne poate ajuta să evităm osteoporoza și diverse alte deficiențe legate de slăbiciunile oaselor.

Ulei de susan contra anxietății și depresiei
Tirozina este un aminoacid care se găsește în cantități relativ mari în uleiul de susan. Aceasta a fost legată direct de activitatea și eliberarea serotoninei în creier, ceea ce poate ajuta la îmbunătățirea stării de spirit prin inundarea corpului cu enzime și hormoni ce ne fac fericiți. Cu alte cuvinte, atunci când suferiți de anxietate sau depresie, uleiul de susan poate da un impuls pozitiv.

Ulei de susan pentru sănătatea părului
Uleiul de susan a fost folosit în mod tradițional pentru îmbunătățirea firelor de păr. Acesta poate preveni căderea părului și vă poate ajuta să închideți nuanța firelor. În plus, efectele anti-bacteriene ale acestui ulei pot ajuta la eliminarea oricăror agenți patogeni sau organisme străine care atacă pielea capului sau părul.

Ulei de susan pentru sănătatea pielii
Uleiul de susan are un conținut important de zinc, care este unul dintre cele mai importante minerale din organism pentru piele. Acesta poate crește elasticitatea și finețea pielii, ajutând la reducerea aspectului petelor cauzate de vârstă. De asemenea, poate elimina afecțiuni ale pielii, inclusiv îmbătrânirea prematură a acesteia. Uleiul de susan poate fi utilizat și ca protecție solară, deoarece creează un strat protector pe piele, care reprezintă un alt mod de a proteja organismul de substanțele sau toxinele care intră în piele. În unele culturi, uleiul de susan a fost utilizat chiar pentru a trata bolile fungice de piele.

Sursa

O substanță chimică prezentă în produse de curățenie și folosită în curățătorii poate cauza Parkinson

Un studiu recent a stabilit că între o substanță chimică folosită în multe produse de curățenie și Parkinson există o legătură clară.

produse de curățenie

Este vorba despre Tricloretilenă (TCE), un solvent utilizat pe scară largă de peste un secol în scopuri industriale, de consum, militare și medicale. Cercetarea a arătat că tricloretilena pătrunde cu ușurință în creier și în țesuturile corpului și duce la pierderea selectivă a celulelor nervoase producătoare de dopamină, un semn distinctiv al bolii Parkinson.

Oamenii pot fi expuși la TCE utilizând un produs care îl are printre ingrediente sau lucrând într-un mediu în care substanța chimică este prezentă. În plus, substanța poate contamina atât aerul, solul, cât și apa, iar efectele pot apărea la ani, chiar zeci de ani distanță.

Studiile anterioare asociază expunerea prelungită la TCE cu un risc crescut de cancer de rinichi, cancer de ficat, limfom non-Hodgkin, dar și avorturi spontane.

Tricloretilena a fost folosită pentru îndepărtarea vopselei, curățarea chimică, decofeinizarea cafelei, curățarea electronicelor și cipurilor computerelor, corectarea greșelilor de tastare atunci când se folosea mașina de scris și anestezierea pacienților.

Chiar dacă utilizarea tricloretilenei s-a redus în timp, substanța este încă folosită pentru degresarea metalelor și curățarea petelor, în curățătorii, avertizează oamenii de știință de la Universitatea Rochester, conform Science Alert. Aceștia cer ca substanța să fie complet interzisă.

În UE și anumite state din SUA, folosirea TCE e restricționată. La nivel mondial, însă, continuă să fie folosită în cantități periculoase, în special în China. Chiar și în teritoriile în care folosirea substanței e interzisă, oamenii tot sunt expuși la ea din cauza contaminării continue a apei și solului, susțin experții din spatele studiului.

„Numărul oamenilor cu boala Parkinson s-a dublat în ultimii 30 de ani. Și, dacă nu vor fi schimbări, se va dubla iar până în 2040,”, avertizează autorii studiului publicat de Journal of Parkinson’s Disease.

sursa

În Moldova, scade numărul infectărilor cu Covid 19 și gripă sezonieră

În Republica Moldova se atestă o descreștere a numărului cazurilor de Covid-19 și de gripă sezonieră.

Astfel, în a 11-a săptămână, 13-19 martie, au fost înregistrate 2 373 de cazuri de COVID-19, în scădere cu 16,3% față de săptămâna anterioară, 37 de cazuri de gripă, cu circa 23% mai puține, și 357 – infecții respiratorii acute severe (SARI). În același timp a crescut numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IARCS), cu 5,4%, fiind înregistrate 8 251 de cazuri.

De asemenea, numărul de spitalizări din cauza infecțiilor respiratorii virale acute a scăzut cu circa 6%, tendință care se menține pe parcursul a patru săptămâni consecutive. Respectiv, în instituțiile medico-sanitare au fost internate 255 de persoane cu IARCS și 24 cu gripă.

Majoritatea internărilor sunt în rândul copiilor de până la patru ani.Informăm că, nu au fost înregistrate decese provocate de gripă.

În total, în acest sezon, au fost confirmate 1 854 cazuri de gripă, 240 773 – IARCS și 10 058– SARI.

Un nou medicament creat în SUA a vindecat de leucemie mai mulți pacienți gravi, aflați în fază terminală

Pacienții bolnavi de leucemie în fază terminală care nu răspund la tratamente au acum o nouă șansă să se videce mulțumită unei pilule experimentale numite revumenib, informează Euronews.

How Palliative Works with Leukemia and Lymphoma

Acest medicament a eliminat complet cancerul în cazul unei treimi dintre pacienții care au participat la un studiu clinic mult așteptat în SUA, transmite Digi24.ro.

Cu toate că nu toți pacienții au prezentat o remisie completă a cancerului, oamenii de știință își păstrează speranța că rezultatele pe care le-au obținut indică faptul că pilula ar putea să devină leacul pentru leucemie în viitorul apropiat.

„Suntem incredibil de optimiști în privința rezultatelor pacienților care au primit acest medicament. Aceasta era ultima lor șansă”, a spus coautorul studiului Dr. Ghayas Issa, un medic specializat în tratarea leucemiei de la Centrul pentru Cancer MD Anderson al Universității din Texas.

„Au obținut progrese pe mai multe linii de terapie, iar la o parte dintre ei, în jur de jumătate, celulele canceroase au dispărut din măduva osoasoă”, a spus doctorul pentru Euronews.

Cum funcționează pilula experimentală

Leucemia mieloidă acută (LMA) este un tip de cancer care atacă măduva osoasă, acolo unde sunt produse celulele sangvine, și provoacă apariția celulelor anormale.

Revumenib este o nouă clasă de terapie direcționată pentru leucemia acută care inhibă o proteină numită „menin”. Medicamentul reprogramează celulele canceroase înapoi în celule normale.

regina Maxima în vizită la un centru medical din SUA

Proteina face parte din mașinăria complexă care este atacată de celulele canceroase și care declanșează transformarea celulelor sangvine normale în cele anormale. Prin folosirea pilulei revumenib, potrivit doctorului Issa, motorul este oprit și celulele canceroase devin celule normale din nou, ceea ce rezultă în remisia bolii.

Formula aceasta a salvat deja viața a 18 pacienți care au luat parte la experiment și ale căror rezultate promițătoare au fost publicate luna aceasta în revista Nature. Rezultatele preliminare au arătat că 53% dintre pacienți au răspuns la tratament, iar în 30% dintre cazuri boala a intrat în remisie, cancerul nemaifiind detectat în sânge.

„Aceasta este o cu siguranță o realizare uriașă și este rezultatul mai multor ani de cercetare. Multe grupuri au lucrat din greu în laborator pentru a înțelege ce provoacă aceste leucemii”, a explicat Issa.

Doctorul a explicat, însă, că medicamentul nu funcționează pentru toți pacienții. Se estimează că mutațiile pe care le vindecă noua pilulă au loc în 30-40% dintre pacienții care suferă de LMA.

„Eram disperată. Am simțit că moartea era iminentă”

Printre cei 68 de pacienți din 9 spitale americane care au participat la prima fază a experimentului se numără și arhitectul lituanian Algimante Daugeliate, în vârstă de 23 de ani, diagnosticată cu leucemie.

Pacienta a făcut două transplanturi de măduvă osoasă de la sora ei, dar toate celelalte tratamente au eșuat. Doctorii ei au luat chiar în considerare să îi ofere îngrijire paliativă pentru a-i ușura suferința.

„Eram disperată. Era ca și când trăiam un film oribil. Am simțit că moartea era iminentă și aveam doar 21 de ani”, a spus ea pentru El Pais.

Însă, odată ce a început tratementul cu revumenib acum doi ani, Daugeliate s-a recuperat complet. De atunci, ea a putut să aibă o viață normală, a absolvit facultatea și a început să lucreze pentru un studio de arhitectură din Copenhaga.

Studiul este încă la început, iar rezultatele sunt preliminare. În prima fază a experimentului, cercetătorii au testat cât de sigură este utilizarea medicamentului pentru a descoperi doza maximă care poate fi administrată pacienților fără apariția efectelor secundare.

Faza a doua a studiului este în desfășurare, doctorii vor testa eficiența pilulei revumenib.

Fiica Andreei Esca a terminat liceul. Cum s-a îmbrăcat la balul de absolvire?
Articolul anterior
Meghan Markle și Prințul Harry au avut o apariție deosebit de elegantă la Royal Ascot
Articolul următor