Cancerul de sân, o afecţiune tăcută. ,,Nu doare și dacă așteptăm să apară simptome, boala e avansată”

Luna octombrie este luna de conștientizare a prevenției cancerului de sân. „Cancerul de sân este un tip ce cancer care poate fi depistat la timp și astfel crește șansa de supraviețuire. În scop preventiv, este benefic să avem un stil de viață sănătos, o dietă echilibrată, să facem sport și să eliminăm stresul din viața noastră”, ne sfătuiesc specialiștii.

Peste 40 de ani, screening mamografic pentru depistarea cancerului de sân

„Mai mult decât atât, pentru femeile de peste 40 de ani, în special pentru cele cu vârsta peste 45 de ani, se recomandă anual un screening mamografic, o evaluare imagistică a sânilor, care poate să depisteze precoce eventuale probleme la sân.

Din păcate, cancerul de sân nu este o boală care să dea neapărat simptome. Cancerul de sân nu doare și dacă așteptăm să apară simptome serioase, atunci boala poate fi destul de avansată. Pe de altă parte, există noduli care pot apărea la sâni și aceștia sunt motivul pentru care majoritatea pacientelor se prezintă la medic, însă la fel de bine sunt noduli care nu sunt neapărat cancer”, afirmă Dr. Laura Mustață, medic ginecolog.

Cauzele apariției cancerului de sân

Lipsa educației medicale ține femeile departe de medic prea mult timp. ,,Din lipsa educației uităm să facem o conștientizare mai aprigă în rândul populației”, a mai spus medicul.

„Sunt mai mulți factori de risc, cum ar fi cel genetic. Este puțin probabil să putem modifica ceva în viața noastră că să prevenim apariția cancerului de sân, în acest caz”. 

Analizele genetice care indică riscul de cancer de sân

,,Cancerul de sân este un cancer în general determinat hormonal, apare cel mai frecvent la femeile la menopauză. Expunerea pe termen lung la estrogen, poate fi un factor de risc”, explică medicul.

„Există teste genetice care se pot face. Sunt testările BRCA1, BRCA2, dar sunt și alte mutații genetice care pot da cancer”.

După vârsta de 40 de ani, examenul clinic și mamografia se face anual.

Femeile care au un istoric familial de cancer de sân se află într-un grup de persoane cu risc mai mare de a face boala. Totuși, majoritatea femeilor care au fost diagnosticate cu cancer mamar nu au antecedente medicale de acest gen în familia lor. Statistic vorbind, doar aproximativ 10% dintre persoanele diagnosticate cu cancer mamar au un istoric familial al acestei boli.

Dacă ai o rudă de gradul întâi cu cancer mamar (dacă mama ta, fiica sau sora au dezvoltat cancer de sân înainte de vârstă de 50 de ani), ar trebui să iei în considerare efectuarea unui examen medical regulat, începând cu 10 ani mai devreme decât vârsta la care ruda ta a fost diagnosticată.

Caz de rabie la bovine la Anenii Noi

În perioada 05.09.2024 – 11.09.2024, pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un caz de rabie la bovină, localitatea Puhăceni, raionul Anenii Noi, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cadavrul bovinei afectate a fost distrus prin incinerare, iarresturile rezultate – înhumate.

”Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor întreprinde toate activitățile de control și de eradicare a focarului de boală, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 174/2023 privind măsurile de prevenire și control al rabiei la animale. ”, se arată într-un comunicat.

COVID-19: Un copil în stare gravă

În municipiul Chișinău se atestă o scădere a infecției COVID-19. Despre asta a anunțat șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței operative de astăzi a serviciilor municipale, transmite Știri.md.

„Cu privire la situația epidemiologică, se atestă scăderea infecției COVID-19, lucru care l-am anticipat atunci când am anunțat deschiderea secției COVID-19 în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Ftiziopneumologie. Acum, în această instituție, în secția nouă deschisă, sunt internați 16 pacienți. Copiii avem internați 12, un copil în stare gravă, 11 în stare medie. În cadrul Maternității municipale numărul 2 avem două gravide în stare medie, diagnosticate cu COVID-19”, a declarat Vladimir Bolocan.

Potrivit ultimelor date anunțate de ANSP, în perioada 2-8 septembrie, au fost înregistrate 1.542 de cazuri de COVID-19, dintre care 273 de cazuri în regiunea transnistreană.

O tehnologie de anestezie care va revoluționa medicina

O nouă tehnologie creată de cercetători israelieni are potenţialul de a îmbunătăţi modul în care medicii evaluează starea pacienţilor aflaţi sub anestezie, în timpul somnului sau la terapie intensivă, scrie doctorulzilei.ro.

Mai exact, este vorba de o tehnologie noninvazivă ce le permite medicilor să monitorizeze mişcarea ochilor şi nivelul de dilatare al pupilelor pacienţilor chiar şi când aceştia au ochii închişi, oferind şansele de răspuns clinic pentru pacienţii aflaţi în condiţii de comă, indusă sau nu, somn etc.

Dilatarea pupilelor, procesul prin care pupilele se extind pentru a permite ca mai multă lumină să pătrundă în ochi, poate oferi date extrem de importante cu privire la starea fiziologică a pacienţilor. Dimensiunea pupilei fluctuează nu numai ca răspuns la lumină dar şi ca reacţie la stimuli emoţionali sau fizici, cum ar fi durerea sau evenimente neaşteptate.

Aceste schimbări sunt coordonate de sistemul nervos vegetativ, care pregăteşte reacţia organismului la stimuli externi. Însă, până în prezent, monitorizarea acestor schimbări era posibilă doar atunci când pacienţii aveau ochii deschişi.

Pupilele pot fi monitorizate și dacă pacienții au ochii închiși

O echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, coordonată de studentul doctoral Omer Ben Barak-Dror şi supervizată de prof. Yuval Nir şi de prof. Israel Ganot, a demonstrat că schimbările dimensiunii pupilelor şi direcţiei privirii pot fi monitorizate fără ca pacientul să aibă ochii deschişi. Concluziile lor au fost publicate recent în jurnalul Communications Medicine.

,,Cry It Out”, metoda dură folosită de unii părinți în care bebelușul este lăsat să plângă până ce adoarme de unul singur. Nu este recomandată de specialiști
Articolul anterior
Video! Un francez cântă în limba română ,,Dragostea din tei”, de O-Zone
Articolul următor