Cancerul pancreatic agresiv a fost tratat de către o echipă de cercetători israelieni cu un tratament de 14 zile

O moleculă folosită cu succes în terapia împotriva accidentului cardiovascular (AVC) pare să ofere un „potenţial uriaş” în combaterea tumorilor agresive ale cancerului pancreatic, potrivit anunţului făcut de o echipă de cercetători ai Universităţii din Tel Aviv.

separator
Cercetătorii israelieni au folosit o moleculă mică, PJ34, pentru a induce auto-distrugerea celulelor canceroase pancreatice în condiții de laborator. Tratamentul a redus numărul celulelor canceroase cu până la 90%, la o lună de la administrarea lui, potrivit studiului publicat în jurnalul Oncotarget.

Cercetătorii văd astfel „un mare potenţial pentru dezvoltarea unei noi terapii eficiente pentru a trata această formă agresivă de cancer la oameni”, potrivit The Times of Israel.

Cercetarea a fost realizată de profesoara Malka Cohen-Armon şi de echipa ei din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii din Tel Aviv, în colaborare cu o echipă a doctoriţei Talia Golan, de la Centrul pentru Cercetarea Cancerului din cadrul Centrului Medical Sheba din Ramat Gan.

Cancerul pancreatic este în prezent rezistent la toate tratamentele, iar pacienţii au şanse puţine să supravieţuiască în următorii cinci ani de când au fost diagnosticaţi.

Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă au folosit această moleculă pentru a trata cancerul. Molecula a omorât până la 90% dintre celulele canceroase

După ce şoarecii au fost injectaţi zilnic timp de 14 zile cu PJ34, cercetătorii au descoperit o „reducere substanţială” cu 80% până la 90% dintre celulele canceroase, când au testat rozătoarele, la 30 de zile de la finalul tratamentului.

„Această moleculă provoacă o anomalie în timpul dublării celulelor canceroase umane, provocând moartea lor. Astfel, multiplicarea celulară rezultă în moartea celuelor canceroase tratate”, afirmă Malka Cohen-Armon.

Mai mult, molecula a afectat „exclusiv” celulele umane canceroase, fără a le influenţa pe cele benigne. „Nu au fost observate efecte adverse şi nu au existat schimbări în creşterea greutăţii şoarecilor, nici în comportamentul lor”, a precizat profesoara de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tel Aviv.

În paralel, cercetătorii au descoperit că molecula „acţionează eficient” când au testat-o în alte tipuri de culturi de celule canceroase mortale din laborator, inclusiv formele agresive de cancer la sân, plămâni, creier şi ovarian, care sunt rezistente la terapiile curente.

Oamenii de ştiinţă vor să extindă testele chiar pe oameni, şi precizează că acestea ar putea dura circa doi ani, în funcţie de finanţările primite, scrie descopera.ro.

alte Articole interesante