Ce complicaţii pot să apară la pacienţii cu coronavirus?

Potrivit cercetărilor preliminare, circa 80% din cei infectaţi cu noul coronavirus se confruntă cu simptome moderate, 15% cu simptome severe, iar 5% ajung în stare critică. În cele mai multe cazuri, în boala produsă de infecţia cu coronavirusul de tip nou,  recent descoperit, simptomele sunt moderate.

separator
Probabilitatea de a face complicaţii este mai mare la persoanele cu diabet zaharat sau boli cardiace. Studiile arată că 1 din 6 persoane fac complicaţii grave, care pot pune viaţa în pericol. Printre acestea, se numără:

Insuficienţa respiratorie acută

În insuficienţa respiratorie acută, nivelul oxigenului în corp este mult scăzut. Potrivit unui studiu efectuat în China, din 68 de oameni care au murit de COVID-19, cauza a fost insuficienţa respiratorie acută.

Pneumonia

Un val de cazuri de pneumonii a fost primul semn al manifestării infecţiei cu coronavirus în China. La persoanele diagnosticate cu pneumonie, sacii de aer din plămâni se inflamează, îngreunând respiraţia.

Sindromul de detresă respiratorie acută (ARDS)

Este o altă complicaţie observată la multe persoane din China. ARDS este o formă de evoluţie extremă a afectării pulmonare acute, care are ca urmare apariţia insuficienţei respiratori acute.

Probleme cardiace

La persoanele cu Covid-19 spitalizate s-au observat probleme cardiace precum aritmiile. Covid-19 poate, de asemenea, să cauzeze probleme cardiace care se menţin chiar şi după vindecare.

Encefalită

Potrivit unui studiu, coronavirusul poate afecta grav creierul, provocând inflamații și hemoragie. Doi pacienți din SUA au suferit probleme neurologice după infectarea cu Covid-19. Tomografiile computerizate au indicat că aceștia au suferit sângerări la nivelul creierului și pierderea temporară a abilității de a vorbi, confuzie și dezorientare. Probleme similare s-au constatat și la pacienți cu coronavirus din Italia și China.

Alte complicaţii

La pacienţii cu Covid-19 s-au mai observat: infecţii secundare bacteriene, afectare renală acută, şoc septic, coagulare intravasculară diseminată şi afectarea hepatică.

sursa

Necazul unei mame suspecte de coronavirus, internată cu cei trei copii ai săi la un spital din Capitală
Articolul anterior
Polițiștii de frontieră au donat salariul pentru o zi de muncă în lupta cu virusul Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante