Ce se va întâmpla în toamnă, în timpul celui de-al doilea val de coronavirus. Explicația dată de un medic

Doctorul american Anthony Fauci, directorul Institutului naţional de alergii şi boli infecţioase al SUA, e de părere că noul coronavirus îşi va face probabil apariţia din nou în toamnă, dar atunci va fi o situaţie complet diferită faţă de epidemia de acum.

separator
Declarația a fost făcută într-o conferinţă de presă a grupului de lucru anti-coronavirus de la Casa Albă, și a afirmat şi în trecut că virusul ar putea avea o evoluţie ciclică şi este posibil să se întoarcă, sub forma unei boli sezoniere.

Sunt studii care arată că vremea mai caldă şi umedă ar putea încetini răspândirea virusului, ceea ce înseamnă că acesta ar putea deveni mai puţin agresiv în lunile de vară, pentru a reveni apoi toamna.

Unii experţi avertizează însă că faptul că este un virus nou îngreunează predicţiile legate de comportamentul său la temperaturi mai ridicate.

Pe de altă parte, nu ar fi prima dată când un virus reapare toamna. Pandemia provocată în 2009 de H1N1 a avut două vârfuri în SUA, potrivit Centrului naţional american pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC). După un prim vârf în mai şi iunie acel an, s-a produs un al doilea val cu vârful în octombrie, iar atunci Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat sfârşitul pandemiei abia în august 2010, aminteşte dpa, citată de Agerpres. Potrivit estimărilor CDC, în anul pandemic 2009 acel virus, care a afectat cu precădere persoanele mai tinere, a contribuit la decesul a 151.700-575.400 de oameni pe plan mondial.

Luni, Dr. Fauci a argumentat predicţiile privind o revenire a actualului virus în toamnă invocând uşurinţa cu care se răspândeşte acum. Dacă va reveni, responsabilul american susţine că nu va mai fi o repetare a crizei în care se află acum SUA, pentru că o serie de aspecte vor fi diferite.

În primul rând, capacitatea SUA de „testare, identificare, izolare şi depistare a contacţilor va fi semnificativ mai bună, şi în plus sunt în curs mai multe teste clinice pentru potenţiale tratamente anti-Covid-19”, a spus Fauci, exprimându-şi speranţa că cel puţin un astfel de tratament va fi disponibil din toamnă.

De asemenea, există mai mulţi „candidaţi” la vaccin, dintre care unul este „pe făgaş”, a adăugat responsabilul american. „Dacă vedem un semnal că este eficace, am putea chiar să folosim un vaccin în următorul sezon, aşa că lucrurile vor fi foarte, foarte diferite”, a insistat Dr. Fauci.

Lupta aprigă cu noul coronavirus într-un spital din Italia. Imagini video
Articolul anterior
Poate fi transmis noul coronavirus prin atingerea clanțelor sau mânerelor ușilor? Cât timp supraviețuiește pe acestea?
Articolul următor
Alte articole interesante