Comisia Europeană a prezentat „adeverința electronică verde”, documentul care va facilita libera circulație în UE

Comisia Europeană a prezentat miercuri propunerea pentru certificatul digital de vaccinare, valabil la nivel comunitar, în încercarea de a impulsiona sectorul turismului, grav afectat de pandemie. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19 și va putea fi verificată în orice stat membru UE.

Cu o astfel de dovadă a vaccinării împotriva Covid-19 – sau „certificat verde digital”, aşa cum îl numeşte Comisia Europeană – o persoană vaccinată într-un stat membru va fi recunoscută şi în alt stat membru ca imunizată. Acest aspect ar putea facilita călătoriile, inclusiv în scop turistic, între ţări.

Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul:

  •  – a fost vaccinat împotriva COVID-19
  •  – a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau
  •  – s-a vindecat de COVID-19.

Model de „adeverință electronică verde” va arăta așa:

„Astăzi, 17 martie, Comisia Europeană propune crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19”, se arată în informarea Comisiei Europene.

Adeverințe accesibile și sigure pentru toți cetățenii UE:

Adeverința electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverințe – adeverințele de vaccinare, adeverințele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) și adeverințele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

Adeverințele vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie. Ambele vor avea un cod QR care va conține informații esențiale necesare, precum și o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinței.

Comisia va institui un portal și va sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autoritățile să le poată utiliza pentru a verifica toate semnăturile de pe adeverințe în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deținătorilor de adeverințe nu sunt transmise către portal și nu sunt păstrate de statul membru care efectuează verificarea.

Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent, precum și în limba engleză.

Nediscriminare:

Toți cetățenii – fie că au fost sau nu vaccinați – ar trebui să beneficieze de o adeverință electronică verde atunci când călătoresc în UE. Pentru a preveni discriminarea persoanelor care nu sunt vaccinate, Comisia propune crearea nu numai a unei adeverințe de vaccinare interoperabile, ci și a unor adeverințe de testare pentru COVID-19 și a unor adeverințe pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

Același drept pentru călătorii care dețin o adeverință electronică verde – în cazul în care acceptă dovada vaccinării pentru a renunța la anumite restricții în materie de sănătate publică precum testarea sau carantina, statele membre ar trebui să accepte, în aceleași condiții, și adeverințele de vaccinare eliberate în cadrul sistemului de adeverințe electronice verzi. Această obligație s-ar limita la vaccinurile care au primit o autorizație de introducere pe piața UE, dar statele membre pot decide să accepte și alte vaccinuri.

Notificarea altor măsuri – în cazul în care un stat membru continuă să le solicite deținătorilor unei adeverințe electronice verzi să stea în carantină sau să efectueze un test, statul respectiv trebuie să notifice Comisia și toate celelalte state membre și să își argumenteze decizia de a fi luat astfel de măsuri.

Numai informații esențiale și date cu caracter personal securizate:

Adeverințele vor include un set limitat de informații, cum ar fi numele, data nașterii, data eliberării, informații relevante cu privire la vaccin/test/vindecare și un identificator unic al adeverinței. Aceste date pot fi verificate numai pentru a confirma și a verifica autenticitatea și valabilitatea adeverințelor.

Verificarea certificatelor în toate statele UE se va face printr-un portal comun

Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor.

Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricții în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în același mod și călătorilor care dețin o adeverință electronică verde.

Care sunt persoanele care pot circula liber în UE

Certificatul va indica dacă o persoană a fost testată negativ la COVID-19, s-a vindecat recent de această boală sau a dezvoltat anticorpi, ori a fost vaccinată împotriva COVID-19. Certificatul de vaccinare va expira odată cu finalul pandemiei și va putea fi reactivat în cazul în care va exista o nouă pandemie pe viitor.

Adeverințele electronice verzi vor fi valabile în toate statele membre ale UE, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția vor putea recurge la ele. Adeverințele electronice verzi ar trebui să fie eliberate pentru cetățenii UE și membrii de familie ai acestora, indiferent de naționalitatea lor. Aceste adeverințe ar trebui să li se elibereze și resortisanților țărilor terțe care își au reședința în UE și vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre.

Țările din sudul Europei, dependente de turism, precum Grecia, Spania și Portugalia, susțin un astfel de sistem, dar partenerii lor din nordul blocului comunitar, precum Germania, au rezerve cu privire la funcționarea acestor certificate.

Totodată, Franța și România au subliniat că planurile privind introducerea unui astfel de certificat sunt premature, în condițiile în care foarte puțini cetățeni europeni au fost imunizați.

sursa: www.digi24.ro

Alți 76 de moldoveni, depistați cu COVID-19

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) cu subdiviziunile teritoriale continuă supravegherea epidemiologică a infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.

În perioada 12–24 martie 2024 (săptămâna 12/2024), morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, în scădere cu 3,4% față de săptămâna precedentă de monitorizare și în descreștere cu 12,8% comparativ cu perioada similară a sezonului precedent. În total, au fost înregistrate 6091 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 27 de cazuri de gripă sezonieră, atestându-se o descreștere cu 40% comparativ cu săptămâna precedentă.

De la începutul perioadei de monitorizare (02.10.2023 – 24.03.2024, săptămânile 40/2023-12/2024) au fost înregistrate 1 673 de cazuri de gripă, 187 016 de cazuri de IACRS și 11 124 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

În laboratoarele ANSP, au fost investigate, în această perioadă, 43 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, șapte probe fiind pozitive la prezența virusurilor gripale (1- A nesubtipat, 2 – A(H3N2), 2 – A(H1N1)pdm09, 2- B-Victoria) și o probă – la prezența virusului SARS-CoV-2.

Totodată, au fost înregistrate 76 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 15 în regiunea transnistreană), fiind o descreștere cu 24% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor, au fost raportate nouă cazuri din numărul total.

Reiterăm că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces. Adresați-vă la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin!

Diagnosticul lui Kate Middleton a scos la iveală o ”epidemie” misterioasă de cancer

Diagnosticul lui Kate Middleton a scos la iveală o „epidemie” misterioasă de cancer. Cercetătorii sunt în căutarea cauzei unei „epidemii” de cancer misterioase care afectează tot mai mulți indivizi sub vârsta de 50 de ani. Apariția acestui diagnostic este tot mai frecventă, afectând chiar și personalități cunoscute, printre care se numără și recentul caz al Prințesei de Wales, care a atras atenția publicului, scrie doctoruzilei.ro.

Anunțul șocant al diagnosticului lui Kate Middleton, făcut public săptămâna trecută, a evidențiat o tendință surprinzătoare. Medici de renume susțin că această problemă se întâlnește la nivel global, conform informațiilor furnizate de Daily Mail.

Conștientizarea crescută a luat avânt odată cu apariția unor cazuri celebre, precum cel al Damei Deborah James, care a pierit din cauza cancerului intestinal la vârsta de 40 de ani, în 2022. Acum, în lumina evenimentelor legate de Prințesa de Wales, un chirurg a avansat ipoteza că ar putea exista un factor necunoscut care să fie responsabil pentru această situație.

Cauza nescunoscută a cazurilor de cancer

Profesorul Andrew Beggs, chirurg colorectal, consultant și cercetător clinic senior la Universitatea din Birmingham, a spus: „Ar putea exista un factor de mediu necunoscut pe care nu l-am descoperit, în ciuda cercetărilor ample”.

„Cancerul cu debut tânăr nu este deloc rar. Conduc o clinică pentru cancer cu debut precoce la adulți și vedem din ce în ce mai mulți oameni în vârstă de 40 de ani cu cancer”, a adăugat el.

După părerea sa, alți factori care ar putea contribui, de asemenea, la creștere, sunt metodele mai bune de detectare a cancerului, conștientizarea simptomelor și o mai bună screening a afecțiunilor genetice care cresc riscul de cancer, cum ar fi gena BRCA, așa cum are Angelina Jolie.

Maia Kennedy, în vârstă de 38 de ani, din Hackney, Londra, a povestit despre propria sa luptă împotriva cancerului, care împărtășește asemănări cu a Prințesei de Wales, în vârstă de 42 de ani.

Maia a început să sufere de greață în decembrie 2023, pe care medicul său de familie le-a atribuit inițial refluxului acid. În urma unui test de urgență, medicii i-au găsit o tumoare în intestin în timpul colonoscopiei. La acea vreme se credea că este precanceroasă.

Ulterior, femeia a fost diagnosticată cu cancer intestinal în stadiul 1 cu cancerului intestinal, după ce a suferit o intervenție chirurgicală de rutină pentru a-și îndepărta o parte din intestin, la începutul acestui an.

Prințesa de Wales însăși a suferit o operație abdominală planificată, în luna ianuarie. Inițial, medicii nu au crezut că este vorba despre canceroasă, dar testele au dezvăluit, ulterior, altceva. Ea a început un tratament de chimioterapie preventivă la sfârșitul lunii februarie și nu a menționat tipul de cancer pe care l-a avut.

O altă supraviețuitoare, Becki Buggs avea 43 de ani când a primit vestea că are cancer pancreatic.

Ea a declarat pentru MailOnline la începutul acestui an că a fost motivată să-și facă teste după ce soțul ei i-a remarcat o modificare a pielii, care s-a dovedit a fi icter. Bărbații sunt, de asemenea, expuși riscului.

Ricky Smith, din Isle of Sheppey, Kent, a aflat luna trecută că durerile sale de cap nu erau cauzate de stres, ci un tip de cancer la creier. Bărbatului, tată a trei copii, i s-a spus că mai are 15 luni de trăit. Tumora lui inoperabilă a fost depistată doar printr-un test oftalmologic.

Potențialii factori de risc

Profesorul Sikora, un oncolog de renume mondial cu o experiență de peste 40 de ani, a declarat însă că această tendință a fost observată de ani de zile și că există o serie de motive, bănuite de experți.

„Nu are nimic de-a face cu Covid sau vaccinuri – a început să se întâmple cu mult înainte. Cred că se datorează probabil modificărilor stilului de viață – obezitate, dietă grasă, comportament sedentar, așezat la birou toată ziua și, desigur, diagnostice mai bune”, afirmă el.

De asemenea, pare să existe o diviziune de gen în privința ratelor cancerului, în rândul tinerilor.

Datele CRUK arată că femeile în vârstă de 40 de ani, precum Kate, au șanse de două ori mai mari (de 2,1 ori) de a face cancer decât un bărbat de aceeași vârstă. O diferență similară de gen este prezentă și în rândul diagnosticaților de cancer la vârsta de 30 de ani și 40 de ani.

Decalajul se echilibrează ușor pe măsură ce britanicii îmbătrânesc, bărbații având șanse mai mari de a fi diagnosticați de la vârsta de 60 de ani încolo.

Un studiu publicat în British Medical Journal anul trecut a constatat că numărul cazurilor de debut precoce a cancerului au crescut la nivel global cu 79% între 1990 și 2019.

Experții au prezis, de asemenea, că acestea se vor înmulți, cu 31% până în 2030.

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că Australia a avut cel mai mare număr de diagnostice de cancer cu debut precoce din lume, cu o rată de 135 la 100.000 de oameni, în 2022.

Noua Zeelandă a ocupat locul al doilea, cu 119 cazuri la 100.000 de persoane în rândul tinerilor.

În comparație, Marea Britanie și SUA sunt pe locurile 28 și, respectiv, pe locul 6.

Dietele bogate în carne roșie și sărace în fructe, precum și consumul ridicat de alcool și consumul de tutun au fost considerați principalii factori de risc.

Experții au legat anterior creșterea unor astfel de diete procesate în lumea occidentală, începând cu anii 50, cu o creștere a cancerelor legate de alimentație, cum ar fi cancerul intestinal, în rândul tinerilor.

Bea zilnic apă cu lămâie dacă ai una din aceste 8 boli. Nu vei mai avea nevoie de medicamente

Unii specialiști spun că apa cu lămâie este cel mai bun aliment cu care să ne începem ziua, înlocuind cu succes cafeaua sau ceaiul.

Apa cu lămâie oferă organismului nostru o mulțime de antioxidanți, proteine, vitamine și alte substanțe care ajută la ameliorarea simptomelor unor boli și la întărirea sistemului imunitar.

Dacă ai una dintre aceste opt probleme, consumă apă cu lămâie în fiecare zi:

– Pietre la rinichi
– Răceală sau gripă
– Reflux gastroesofagian
– Dureri în zona încheieturilor
– Dureri de mușchi
– Unghii îngălbenite sau care se rup ușor
– Acnee
– Kilograme în plus/obezitate

Beneficiile apei cu lămâie 

Apa cu lămâie este benefică pentru sănătatea organismului, în general. Dacă alegi să consumi un pahar de apă cu lămâie dimineața, în loc de cafea sau ceai, vei avea că aceasta: 

– Intensifică metabolismul, arderile de grăsimi, deci, ajută să slăbești!
– Previne răceala, grație vitaminei C.
– Eficientizează digestia. 
– Curăță gura.

sursa

Cel mai probabil copiii sub vârsta de 12 ani nu vor fi vaccinați anti-Covid în această pandemie. Afirmația unui expert rus
Articolul anterior
Încă 34 de morți, din cauza infecției Covid-19. Numărul deceselor a ajuns la 4.436
Articolul următor