Coronavirus România. Avertismentul unui doctor, după decesul celui de-al treilea medic: a rămas fără plămâni

Doctorul Lucian Miron, directorul medical al Spitalului Municipal din Brad, a povestit cum s-a stins din cauza Covid-19 colega lui în vârstă de 70 de ani, medic în acelaşi spital.

separator

Dr. Lucian Miron, directorul medical al Spitalului Municipal Brad, a spus că femeia a considerat probabil că are o amigdalită normală.

„Mai avusese probleme cu amigdalele şi a considerat că probabil este o amigdalită normală”, a spus dr. Lucian Miron, potrivit Mediafax și digi24.ro.

Numai că peste alte câteva zile medicul a venit la urgenţă, la Spitalul din Brad. Pentru că starea ei era una gravă a fost transferată la terapie intensivă la Spitalul Judeţean din Cluj. Fiica femeii i-a spus medicului Miron că mama sa a rămas practic fără plămâni.

„Mi-a spus şi ea că evoluţia a fost gravă, evoluţie gravă înspre deces, a fost această rămânere fără plămâni, între ghilimele, cam aşa ceva se pare că s-a întâmplat, ceea ce se întâmplă şi cu alţi pacienţi de felul ăsta. Se distruge plămânul într-un timp foarte scurt”, a spus dr. Lucian Miron.

Medicul Lucian Miron este foarte îngrijorat de ceea ce ne aşteaptă de acum înainte: „Sunt mulţi sceptici că se înfloreşte. Din păcate am trăit, eu, cel puţin, şi colegi de-ai mei alţii din alte spitale să vadă astfel de cazuri care au o evoluţie atât de gravă şi fulminantă”.

„Să nu ne relaxăm absolut deloc, din punctul meu de vedere cazurile grave abia de acum vor începe să vină pentru că sunt pacienţi, am avut şi astăzi, pacienţi vârstnici, fără un istoric de contact cu cineva şi care vin deja cu suspiciuni majore”, adaugă acesta.

În România 247 de pacienţi sunt internaţi acum la terapie intensivă. Peste 11.000 de persoane sunt infectate.

Cehia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani
Articolul anterior
Un bărbat din Iași nu reușește să scape de coronavirus de 48 de zile
Articolul următor
Alte articole interesante