Coronavirus: se constată multe îmbolnăviri, dar mai puține decese. Ce explicații au medicii

Deşi numărul de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus creşte în toată lumea, numărul de decese rămâne, totuşi, mic. Majoritatea statisticilor arată că numărul de cazuri Covid-19 creşte în multe zone europene, iar în America situaţia explodează, transmite Mediafax.

separator

Totuşi, numărul de decese şi de cazuri severe care se confruntă cu complicaţii este relativ scăzut, relatează The Guardian.

De exemplu, în perioada de vârf a pandemiei, numărul de pacienţi britanici ventilaţi mecanic a scăzut de la 3.000 la 70.

În acelaşi timp, numărul de cazuri de îmbolnăviri creştea în mai multe zone ale Marii Britanii.

COVID-19 devine „boala tinerilor”

Doctorii încearcă să-şi explice fenomenul, unii dintre ei sugerând că intervenţiile medicale menite să trateze complicaţiile apărute în urma virusului au reprezentat un real succes.

De exemplu, pacienţii ventilaţi mecanic care primesc Dexametazonă sunt departe de riscul unui deces.

Totuşi, alte voci susţin că boala COVID-19 devine „boala tinerilor”, deci există mai puţine şanse ca aceştia să moară sau să dezvolte complicaţii severe.

Cu toate că numărul de decese cauzate de coronavirus rămâne scăzut, cercetătorii atrag atenţia că încă nu ne putem relaxa în privinţa virusului.

Situaţia din America arată cum tinerii, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, s-au îmbolnăvit cu COVID-19 şi au transmis boala celor în vârstă, iar numărul de decese a crescut brusc.

Cercetătorii atrag atenţia că, în câteva săptămâni, Europa şi Marea Britanie ar putea cunoaşte acelaşi scenariu.

Cum poate COVID-19 să devină un virus mai puţin mortal?

Ideea că boala ar putea deveni mai puţin mortală este susţinută de unii cercetători, care atrag atenţia asupra faptului că virusul tinde să piardă din puteri pentru că nu obţine nimic din faptul că ucide gazda.

Alţii nu sunt de acord cu această idee şi spun că nu este probabil ca acest lucru să se întâmple prea curând cu COVID-19.

Totuşi, unele voci spun că numărul de îmbolnăviri ar putea scădea datorită distanţării sociale.

Ion Chicu explică numărul mare de infectați: ,,Nerespectarea totală a regulilor”
Articolul anterior
Peste 148 de milioane de dolari au fost transferați în luna iulie din străinătate
Articolul următor
Alte articole interesante