COVID-19 ”pleacă” din viețile moldovenilor, dar revine gripa sezonieră

Chiar dacă numărul cazurilor de COVID-19 este în descreștere, autoritățile sunt îngrijorate că, în perioada următoare s-ar putea „strecura” prin rândul moldovenilor gripa sezonieră, iar o suprapunere a acestor două infecții vor genera complicații. Declarațiile au fost făcute de Boris Gîlca, șef al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale din 19 septembrie, scrie realitatea.md.

„Ne îngrijorăm fiindcă a venit toamna, probabil foarte curând s-ar putea să avem, în octombrie-noiembrie debutul gripei sezoniere, suprapunerea acestor două infecții care pot genera probleme și complicații”, a declarat Boris Gîlca.

În context, Boris Gîlca a reiterat necesitatea cetățenilor de a se vaccina.

Menționăm că, pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 117 cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori, iar în spitalele din Capitală se află în prezent 114 confirmate pozitiv cu COVID-19, dintre care 20 sunt în stare gravă.

Lista siropurilor pentru tuse interzise de Uniunea Europeană, deoarece pot provoca o reacție alergică foarte periculoasă

Siropurile pentru tuse care conțin folcodină vor fi interzise în Uniunea Europeană deoarece pot provoca o reacție alergică foarte periculoasă în cazul anesteziei generale, a anunțat vineri Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Lista siropurilor pentru tuse interzise de Uniunea Europeană

Aceste siropuri, destinate să trateze tusea uscată atât la copii, cât și la adulți, pot fi periculoase chiar dacă sunt consumate cu mult timp înainte de anestezie.

Utilizarea de folcodină în ultimele 12 luni poate provoca o reacție anafilactică în momentul anesteziei generale, o reacție alergică bruscă, severă și care poate pune viața în pericol”, a precizat EMA într-un comunicat citat de AFP.

Decizia va fi aplicată imediat ce va fi aprobată pe cale administrativă.

Siropurile pentru tuse potențial periculoase

Aceste medicamente, utilizate încă din anii 1950, au fost vândute până de curând în Belgia, Croația, Franța, Irlanda, Lituania, Luxemburg și Slovenia, în special sub denumirile comerciale Dimetane, Biocalyptol și Broncalene.

În aprilie 2020, în plină epidemie de Covid, al cărei simptom principal era tusea uscată, se recomandase, de asemenea, să nu se folosească acest tip de sirop.

Ce este folcodina

Folcodina este un opioid pentru suprimarea tusei. Ajută la suprimarea tusei neproductive și are, de asemenea, un efect sedativ ușor, dar și efecte analgezice puține sau deloc.

Este, de asemenea, cunoscut sub numele de morfoliniletilmorfină și homocodeină.

sursa: www.mediafax.ro

OMS avertizează că ar putea apărea o nouă variantă îngrijorătoare de Covid

O nouă variantă îngrijorătoare a virusului COVID ar putea apărea, avertizează directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

OMS avertizează că ar putea apărea o nouă variantă îngrijorătoare de COVID

Conform lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, lacunele referitoare la supravegherea, testarea, secvenţierea şi vaccinarea pentru COVID-19 continuă să creeze ”condiţiile perfecte pentru apariţia unei noi variante îngrijorătoare”, transmite Reuters.

Circa 90% din populația lumii are acum un anumit nivel de imunitate la COVID-19, fie din cauza infecției anterioare, fie din cauza vaccinării, arată estimările agenției globale de sănătate.

„Suntem mult mai aproape de a putea spune că perioada de urgență a pandemiei s-a încheiat, dar nu suntem încă acolo”, a declarat Tedros în timpul unei conferințe de presă.

Declarațiile au fost făcute întrucât China se confruntă cu o creștere a numărului de infecții.

Directorul tehnic al OMS pentru Covid-19, Maria Van Kerkhove, a spus că agenția vrea ca guvernele din întreaga lume, inclusiv cel din China, să se concentreze pe protejarea celor expuși riscului, cum ar fi persoanele cu vârsta peste 60 de ani și cei cu afecțiuni medicale subiacente.

O bacterie ucigașă face victime printre copiii din Marea Britanie. În doar câteva zile s-au înregistrat 4 decese

Patru copii au murit după ce s-au infectat cu Streptococ A. Această infecție bacteriană din Regatul Unit pare că se instaurează printre cei mici, iar medicii sunt îngrijorați cu privire la numărul victimelor într-un timp atât de scurt.

Un streptococ ucigaș face victime printre elevii din Regatul Unit, unde în doar patru zile au fost înregistrare 4 decese.

Agenția pentru Securitatea Sănătății din Regatul Unit a transmis vineri, 2 decembrie, că un elev de la St John s School din vestul Londrei, a murit din cauza infecției bacteriene, în timp ce părinții unui băiețel de patru ani din Buckinghamshire au susținut că fiul lor a murit tot din cauza acestei bacterii.

De asemenea, un alt elev de la o școală primară a murit și el.

Săptămâna trecuta, un copil de doar șase ani a murit după un focar în care același tip de bacterie se instaurase la o școală din Surrey.

Medicii au observat o ușoară creștere a cazurilor de streptococ A, care poate provoca scarlatina, deși șansele să existe astfel de complicații sunt destul de mici.

„Totul s-a întâmplat atât de brusc”, au spus medicii.

„Suntem extrem de întristați să auzim despre moartea unui alt copil, iar gândurile noastre sunt la familia lor, prietenii și comunitatea școlară”, a spus Dr. Yimmy Chow, consultant pentru protecția sănătății la UKHSA

Streptococul este o bacterie care afectează tractul respirator superior și în același timp, poate determina infecții la acest nivel, ca otita, pneumonia, meningita.

În general, această bacterie se lipește de copiii între 6 luni și 5 ani, potrivit Theguardian.com.

sursa

Meghan Markle, eleganță și sobrietate, la funeraliile reginei! A purtat un cadou primit de la suverană
Articolul anterior
VIDEO! Maia Sandu participă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
Articolul următor