Cum arată în interior spitalul construit în 10 zile de chinezi, pentru pacienții cu coronavirus

Primii pacienţi infectaţi cu coronavirus au fost internaţi luni într-un spital specializat construit în doar zece zile în Wuhan, epicentrul epidemiei cu noul tip de virus, relatează CNN, potrivit digi24.ro.

separator

Spitalul Huoshenshan şi o altă instituţie medicală, care urmează să fie inaugurată săptămâna aceasta, au fost construite în regim de urgenţă în Wuhan, oraşul unde a fost descoperit noul coronavirus.

Majoritatea celor 11 milioane de locuitori din oraş nu au voie să părăsească zona.

Primii pacienţi au sosit luni dimineaţă la spitalul Huoshenshan, potrivit mass-mediei de stat din China. Armata chineză a trimis 1.400 de doctori, asistente şi personal auxiliar pentru a îngriji pacienţii la spitalul din Wuhan, a relatat agenţia oficială chineză Xinhua.

De asemenea, doctorii de la noua unitate medicală din Wuhan pot comunica prin intermediul unui sistem video cu experţi de la spitalul central al armatei chineze, cu sediul la Beijing. Clădirea are un sistem de ventilaţie specializat, numeroase saloane pentru izolare şi 30 de saloane de terapie intensivă, potrivit cotidianului guvernamental Yangtze Daily. Spitalul, cu o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, a fost construit de 7.000 de muncitori în doar zece zile şi are o capacitate de 1000 de paturi.

Accident în Capitală. Un bărbat, lovit mortal pe trecerea de pietoni
Articolul anterior
O femeie a dispărut fără urmă. Poliția și rudele cer ajutorul oamenilor
Articolul următor
Alte articole interesante