Cum să recunoști alergia sau iritațiile la frig. Se poate ajunge şi la șoc anafilactic

Temperaturile mici ne pot afecta semnificativ comoditatea de zi cu zi! Iată cum să recunoști alergia la frig!

Cum să recunoști alergia la frig

Este imperios necesar să știm să recunoaștem alergia la frig, deoarece aceasta ne poate afecta semnificativ! Medicul dermatolog Adina Alexandru a explicat îndetaliat cum recunoaștem simptomele alergiei/urticariei la frig. Aceasta ne-a atenționat că din cauza alergiei la frig se poate ajunge şi la șoc anafilactic:

„Alergia la frig sau așa numita urticarie la frig este, într-adevăr, întâlnită în rândul populației și se manifestă prin apariția unor leziuni eritematoase.

Leziunile sunt roşii şi umflate. Aceste se asociază cu mâncărime pe zonele expuse la frig. Nu este o erupţie generalizată pe mâni şi faţă. Apare de obicei la câteva minute după ce pielea a început să se reîncălzească.

Există şi cazuri mai grave, când se poate ajunge şi la soc anafilactic, însă aceste cazuri sunt extrem de rare.

În ceea ce priveşte tratamentul, există o variantă în momentul în care apar aceste leziuni. Se poate face chiar şi o sensibilizare la frig. Deci, există astfel de variante, însă pacienții dacă au această problemă trebuie să și-o cunoască. De exemplu, acest sezon, băile în piscine foarte reci, în cazul acestor pacienţi, pot fi situații foarte grave. 

În sezonul rece este indicat să purtăm haine care să asigure acel echilibru optim între menținerea căldurii la nivelul pielii, dar și evaporarea transpirației. Deci, nu ne dorim materiale care să rețină transpirația. 

Din acest punct de vedere optim este în regulă să purtăm haine din lână, pentru că lână are această proprietate termoizolantă foarte importantă și, de asemenea, absoarbe într-un mod specific umezeala”, a explicat medicul dermatolog Adina Alexandru pentru antena3.ro.

Cum se evită iritațiile de la frig

Medicul dermatolog Adina Alexandru a explicat și cum putem evita iritațiile de la frig!

„Putem să evităm eventualele iritaţii determinate de contactul cu aceste fibre de lână. Putem pregăti pielea foarte bine, ceea ce este oricum indicat în această perioadă în care uscăciunea pielii poate fi exagerată din cauza frigului. 

Deci, aplicarea unor emoliente pe întreaga suprafață cutanată în fiecare zi poate preveni acest aspect. Există pacienți care sunt intoleranți, de exemplu pacienții cu dermatită atopică. Aceștia ar trebui să evite contactul cu lâna și în cazul lor se recomandă bumbacul.

Buzele şi mâinile sunt şi ele afectate de frig. Să folosim balsam special pentru buze, pe care să-l aplicăm de câteva ori pe zi.

Mare atenţie la combinaţia dintre spălarea mâinilor cu frigul. Această combinaţie poate determina apariţia acestor crăpături uneori chiar fisuri dureroase. Deci, spălarea mâinilor cu produse blânde de curățare și nu foarte des și, de asemenea, aplicarea acestor unguente grase ne pot proteja eficient. 

Mai era un mit cu privire la faptul că atunci când aplicăm crema pe ten și ieșim afară, ne poate îngheța deodată fața. Aici este o discuţie interesantă și se referă la diferența între creme care conțin o proporție mai mare de apă și unguente care conțin doar grăsime. 

Dacă ne aplicăm crema aceasta cu 15-20 de minute înainte de a ieși din casă, este bine absorbită astfel încât să nu existe această problemă. În principiu, într-adevăr, iarna este indicat să folosim unguente, adică produsele acelea mai grase, nu foarte lăptoase. 

Celor cu dermatită atopică, dermatită seboreică, iarna, frigul le poate agrava aceste leziuni și ele pot fi mult mai evidente și pot creea disconfort.

Deci, trebuie să fim atenți şi să ne cunoaștem corpul. Este important să nu facem excese de alcool, sau fumat. În perioada rece, alcoolul şi fumatul pot avea efecte severe asupra pielii”, a concluzionat medicul dermatolog pentru sursa citată.

Topul țărilor cu cei mai grași cetățeni. Pe ce loc este Moldova

Topul țărilor din lume cu cei mai grași cetățeni a fost dezvăluit de Our World in Data. Harta folosește date compilate din cifre din 213 de țări din întreaga lume și arată diferența uriașă a ratelor de obezitate.

Cifrele provin de la NCD Risk Factor Collaboration, care a înregistrat tendințele la nivel mondial între 1975 și 2016 le 128,9 milioane de oameni.

Statisticile s-au bazat pe indicele de masă corporală (IMC) – în special, persoanele subponderale, supraponderale sau obeze.

O persoană este considerată supraponderală dacă IMC – care este determinat de greutatea unei persoane în kilograme împărțită la înălțime – este egal cu sau mai mare de 25. Un IMC de 30 sau peste constituie obezitate. Un IMC ”sănătos” este considerat între 18,5 și 24,9, conform CDC.

Harta a arătat că 39% dintre adulții din lume erau supraponderali sau obezi – iar 68% dintre americani se încadrau în aceste categorii.

De asemenea, a arătat că nici o singură țară nu a înregistrat o scădere a ratelor de obezitate între 1975 și 2016. La nivel global, 13% dintre adulții cu vârsta de 18 ani și peste au fost înregistrați ca obezi în 2016, potrivit nypost.com.

Moldova ocupă locul 142 în clasament.

Top 10 cele mai supraponderale țări din lume sunt:

Nauru – 88,5%
Palau – 85,1%
Insulele Cook – 84,7%
Insulele Marshall – 83,5%
Tuvalu – 81,9%
Niue – 80%
Kiribati – 78,7%
Tonga – 78,5%
Samoa – 77,6%
Micronezia – 75,9%

Top 10 țări cel mai puțin supraponderale din lume sunt:

Vietnam – 18,3%
India – 19,7%
Bangladesh – 20%
Etiopia – 20,9%
Nepal – 21%
Timor – 21,6%
Cambodgia – 21,7%
Eritreea – 22%
Niger – 22%
Burundi – 22,2%

Țigările electronice provoacă mai multă inflamație în plămâni decât cele obișnuite

Potrivit unui nou studiu de la Universitatea din Pennsylvania, persoanele care vapează sunt mai expuse riscului de inflamare a plămânilor decât dacă ar fi fumat țigări normale, scrie Fox4News citat de stiirileprotv.ro.

Potrivit studiului, publicat pe 1 ianuarie, în Journal of Nuclear Medicine, cercetătorii au descoperit mult mai multă inflamație în plămânii persoanelor care au folosit țigări electronice decât a celor care fumează țigări obișnuite și nefumători.

„Găsim dovezi că utilizarea [țigărilor electronice] provoacă un răspuns inflamator unic în plămâni”, au scris cercetătorii în studiu.

Cercetătorii spun că oamenii care vapează au un set unic de factori de risc care îi deosebesc de fumătorii obișnuiți. Autorii studiului avertizează că vapatul în special poate „provoca inflamații pulmonare și crește riscul de boli pulmonare”.

Este primul studiu de acest gen care oferă dovezi că vaparea e-lichidelor creează un răspuns unic și dăunător în organism, care nu este la fel de întâlnit la fumătorii obișnuiți.

Vapingul nu ar trebui să fie mai bun decât țigările?

Țigările electronice au apărut pentru prima dată în SUA în urmă cu mai bine de un deceniu, cu promisiunea de a oferi fumătorilor o alternativă mai puțin dăunătoare. Dispozitivele încălzesc o soluție de nicotină într-un vapor care este inhalat, ocolind multe dintre substanțele chimice toxice produse de arderea tutunului.

Dar studiile au ajuns la rezultate contradictorii cu privire la faptul dacă ajută cu adevărat fumătorii să renunțe la obicei. Și eforturile FDA (Food and Drug Administration) de a se pronunța asupra produselor de vaping au fost încetinite în mod repetat de lobby-ul industriei și de interesele politice concurente.

Piața vapingului a crescut și include sute de companii care vând o gamă largă de dispozitive și soluții de nicotină în diferite arome.

Numărul îmbolnăvirilor de gripă și viroze, în scădere în ultima săptămână

În Moldova se atestă o descreștere continuă a numărului cazurilor de infecții respiratorii acute. În perioada 23 – 29 ianuarie, informează Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), pe întreg teritoriul țării au fost înregistrate alte 103 cazuri noi de gripă sezonieră, 57 din numărul total de bolnavi fiind spitalizați, scrie n4.md.

Ca și anterior, cele mai multe cazuri de gripă sezonieră, 69, au fost înregistrate în municipiul Chișinău.

De asemenea, informăm că, în săptămâna 23–29 ianuarie, nu au fost înregistrate cazuri de deces.

Astfel, de la începutul perioadei de monitorizare, adică din 3 octombrie 2022, au fost înregistrate în total 1.377 de cazuri de gripă, 171.202 cazuri de infecții acute ale căilor superioare și 7.203 cazuri de infecții respiratorii acute severe.

ANSP recomandă populației respectarea în continuare a măsurilor de profilaxie nespecifică, iar instituțiilor medicale: monitorizarea şi evaluarea permanentă a situaţiei epidemiologice prin gripă.

Amintim că, în țară continuă procesul de imunizare împotriva gripei, iar vaccinul respectiv poate fi utilizat simultan cu vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2.

Ce alimente să consumi împotriva gripei și răcelii
Articolul anterior
A venit iarna în Moldova! Frigul a pus stăpânire pe întreaga țară. În Capitală și unele zone se circulă în condiții de iarnă
Articolul următor