Cum să te pregătești pentru efectuarea unui test Covid-19

Dacă ai febră, dureri de cap, tuse, dureri de gât, în contextul pandemiei Covid-19, este potrivit să iei în calcul efectuarea unui test de diagnostic. Este recomandat ca, înainte de prelevarea probei, pacientul să nu bea apă și să nu mănânce.

separator

,,În fiecare zi recoltăm probe pentru determinarea prezenței virusului Covid-19. Activăm în 2 ture. Pe parcursul unei ture colectăm aproximativ 30-40 de probe. Urmărim 2 obiective: primul obiectiv este de a nu ne infecta reciproc (pacient-personal medical) și al doilea obiectiv este de a recolta cât mai corect proba”, relatează Tudora Bodarev, asistentă medicală la Centru de Triaj Covid-19 din Chișinău.

,,Luând în considerație toate măsurile de protecție pe care le respectăm, în primul rând reducem riscul de a ne infecta prin îmbrăcarea și dezbrăcarea corectă a echipamentului de protecție. Personal, am colectat mai mult de 100 de probe până în acest moment. Toți suntem extrem de fericiți când obținem rezultate negative”, mai spune asistenta.

Cum este pregătit pacientul?

„Pacientul când se internează, noi îi explicăm că nu trebuie să mănânce și să bea apă, pentru că aceasta va da rezultate negative. La fel, personalul medical trebuie să respecte echipamentul de protecție, pentru că atunci când colectăm probe, pacienții involuntar pot să tușească peste tine și asta poate duce la o infectare”, a subliniat asistenta medicală.

Recoltarea probei care conține virusul se efectuează de către un cadru medical prin: prelevarea de secreții nazo-faringiene, oro-faringiene, spută, aspirate din tractul respirator inferior sau superior, lavaj bronhoalveolar.

Republica Moldova marchează 6 ani de regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană
Articolul anterior
Un medic basarabean va conduce Spitalul Județean Suceava
Articolul următor
Alte articole interesante