Cum tratezi distonia neurovegetativă

Distonia neurovegetativă este o formă de nevroză întâlnită mai ales la femei, cu precădere în intervalul de vârstă de 20-30 de ani. Desigur poate afecta femei şi bărbaţi de orice vârstă.

separator

Celnacov Radu,
Doctor reabilotolog-osteopat

Se manifestă printr-o multitudine de simptome aparent fără nici o legătură unele cu altele, cum ar fi: lipsă de aer, dureri sau înţepături în dreptul inimii şi toracelui, greaţă, ameţeală, contractări musculare, nervozitate etc. O greşeală frecventă şi fără rezultate este încercarea de a trata fiecare simptom în parte, ignorând cauza lor.

Ce este distonia neurovegetativă?

Distonia neurovegetativă  este un dezechilibru al sistemului nervos vegetativ care coordonează toate funcțiile vitale cum ar fi: respirația, ritmul cardiac, presiunea sangvină, procesul de schimburi între organism şi mediu, digestia etc. De asemenea răspunde și de activitatea organelor interne: plămâni, inimă, rinichi, pancreas, ficat, organe sexuale, mușchii globului ocular etc.

Cum funcționează sistemul nervos vegetativ?

Pentru a înțelege mai bine ce declanșează distoniile neurovegitative, trebuie să știi că sistemul nervos vegetativ are două componente: simpatic (sistemul nervos de stimulare) și parasimpatic (sistemul nervos axat pe procesul de refacere, odihnă, regenerare a organismului), datorită funcților sale este denumit și sistemul autonom. Respectiv, Simpaticul are acţiune stimulatorie asupra organelor interne, iar cel Parasimpatic scade excitaţia, stimularea, favorizând relaxarea.

Pentru o bună funcţionare a organismului cele două componente, trebuie să funcționeze în echilibru. Or, distonia neurovegetativă este  pierderea, ruperea acestui echilibru, a acestui tonus dintre componența simpatică şi cea parasimpatică a sistemului nervos vegetativ, de unde provin o serie întreagă de manifestări extrem de neplăcute şi de-a dreptul periculoase, care expun profund viaţa bolnavului.

Care sunt cauzele apariției distoniei neurovegitative?

Declanșarea dezechilibrului sistemului nervos vegetativ este cauzat de oboseala excesivă, emotivitatea crescută, anxietatea, stresul psiho-emoţional.

Și pentru că sistemul nervos vegetativ, prin cele două componente ale sale, este legat direct de coloana vertebrală, respectiv patologia acesteia are efecte nu numai locale, manifestate prin durere sau pierderea mobilităţii, dar şi asociat are efecte devastatoare asupra funcţionării normale a organelor interne.

Cum tratezi distonia neurovegitativă?

A trata distonia neurovegetativă, înseamnă a trata în primul rând coloana vertebrală (spondiloza cervicală, spondiloza dorsalăspondiloza lombară).

Recomandate sunt şedinţele de osteopatie, scopul cărora constă în înlăturarea contracturilor musculare, restabilirea mobilităţii articulare şi a tensiunilor periarticulare cu repoziţionarea fiziologică  a articulațiililor, în felul acesta se normalizează circulaţia fluidului cerebospinal, a sângelui arterial spre creier şi a returului venos de la el, ceea ce duce la diminuarea tensiunii intracraniene, cu echilibrarea sistemul nervos vegetativ.

Tratamentul implică tehnici cranio-sacrale şi structurale  pentru restabilirea micromobilităţii fiziologice în zonele în restricţie care au fost diagnosticate în urma consultului osteopatic.

Centrul de Osteopatie Dr. Celnacov
bd. Ștefan cel Mare 71/1
tel: 27 06 41

www.osteopatia.md
Întreabă doctor@unica.md
Adresează o întrebare specialistului nostru, vei primi răspuns în cel mai scurt timp.

Executivul a aprobat proiectul de lege cu privire la medicamente, cu scopul de a îmbunătăți accesul pacienților la tratamente sigure și eficiente

Pentru a îmbunătăți accesul pacienților la tratamente sigure și eficiente, conform ghidurilor clinice, Guvernul a aprobat, astăzi, 12 februarie, la inițiativa Ministerului Sănătății, proiectul de lege cu privire la medicamente. Acesta asigură calitatea și eficacitatea medicamentelor prin ajustarea cadrului normativ la acquis-ul european, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

De asemenea, documentul urmărește reducerea deficitului de medicamente esențiale, atragerea producătorilor externi pe piața națională, sporirea competitivității pieței farmaceutice și facilitarea participării la studii clinice internaționale. Acești factori vor oferi pacienților opțiuni variate la medicamente de calitate și prețuri avantajoase.

Proiectul aprobat include prevederi noi ce țin de alinierea la standardele europene aplicabile procedurilor de fabricare, autorizare și reglementare a medicamentelor orfane, pediatrice și pentru terapii avansate. De asemenea, proiectul conține reglementări privind importul și punerea pe piață a medicamentelor, controlul calității și procedurile de inspecție. 

Astfel, revizuirea și modernizarea domeniului medicamentului vor asigura o reglementare eficientă și coerentă a procesului de autorizare, distribuire și accesibilitate a medicamentelor. 

Menționăm că proiectul de lege va contribui la crearea unui cadru legal stabil, în care operatorii economici din domeniul medicamentului vor putea desfășura activitatea conform reglementărilor internaționale, iar cetățenii vor beneficia de acces continuu și eficient la medicamente sigure și de calitate.

De ce visele recurente sunt adesea coșmaruri: Legătura dintre emoții și subconștient

Până la 75% dintre adulți experimentează vise recurente, iar majoritatea sunt negativ marcate, implicând teme precum frica, eșecul sau atacurile, potrivit Live Science. Experții explică de ce creierul nostru amplifică aceste emoții în somn și cum putem controla coșmarurile repetate pentru un somn mai liniștit.

Visele recurente reprezintă un fenomen surprinzător de comun, cercetările aratând că până la 75% dintre adulți experimentează cel puțin unul pe parcursul vieții. Aceste vise pot varia: uneori sunt aproape identice de fiecare dată, dar pot avea și teme, locații sau personaje recurente, plasate în contexte diferite.

Această variație le deosebește de coșmarurile cauzate de tulburarea de stres posttraumatic, o condiție psihologică în care oamenii retrăiesc amintiri specifice din viața de zi cu zi, cu mult mai puține variații, în timpul somnului.

Experții încă nu sunt siguri de ce experimentăm vise recurente, dar cercetările recente ajută la identificarea mai clară a tiparelor legate de frecvența și conținutul acestora, precum și a scenariilor care le provoacă.

De ce visele recurente sunt adesea negative Studii recente confirmă ideea conform căreia visele recurente sunt adesea coșmaruri.

Într-un sondaj din 2022 realizat de Michael Schredl, șeful laboratorului de somn al Institutului Central de Sănătate Mintală din Germania, adulții au descris visele recurente ca având o „tonalitate negativă” în două treimi din cazuri, aceste vise implicând frecvent teme precum a fi urmărit sau atacat, a ajunge târziu undeva sau a eșua la ceva.

Prin contrast, visele recurente pozitive ale participanților includeau teme precum zborul sau descoperirea unei camere noi în propria casă. Motivele pentru care avem o predispoziție mai mare spre vise negative nu sunt pe deplin înțelese, dar Schredl spune că visele tind să exagereze ceva din viața noastră de zi cu zi, chiar și un sentiment minor sau o situație pe care ne simțim neputincioși să o schimbăm.

„În vis, devine o emoție mult mai intensă, deși legătura nu este întotdeauna evidentă sau directă”, explică el.

Psihologia și neuroștiința oferă indicii suplimentare. De exemplu, suntem predispuși la ceea ce se numește „tendința spre negativitate”, o înclinație de a ne concentra mai mult asupra gândurilor, emoțiilor sau interacțiunilor sociale neplăcute decât asupra celor pozitive. Acest comportament este înrădăcinat în nevoia subconștientă de a rezolva situațiile negative care ne amenință supraviețuirea.

Tendința spre negativitate poate fi amplificată în somn, deoarece creierul reduce activitatea în zonele asociate cu logica liniară și activează porțiunile asociate cu emoțiile, slăbind filtrul dintre gânduri și sentimente.

Cum să controlezi visele recurente negative

Deirdre Leigh Barrett, cercetător în domeniul viselor și autor al cărții Pandemic Dreams (Visele pandemiei, 2020) și alți experți subliniază că visele recurente negative sunt comune și normale și că există măsuri care pot fi luate pentru a le controla. Unii oameni au găsit succes în terapia de repetiție prin imaginație, care implică reimaginarea repetată a coșmarurilor cu finaluri mai fericite înainte de culcare.

Nirit Soffer-Dudek, cercetător în domeniul conștiinței și psiholog clinic la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel, recomandă cultivarea unei „igiene bune a somnului”.

Stabilirea unui program de somn consistent, limitarea utilizării ecranelor și evitarea cofeinei sau alcoolului înainte de culcare pot reduce starea emoțională intensă în care adormiți.

„Cel mai bun sfat pe care îl pot da este să impuneți limite clare între timpul de veghe și somn pentru a evita aducerea anxietății în vise”, spune ea.

Peste  324 de cazuri de gripă, înregistrate într-o săptămână

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă monitorizarea situației epidemiologice prin infecțiile respiratorii la nivel teritorial și național. Astfel, în perioada 3-9 februarie curent, au fost înregistrate 9589 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (61%). Morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate medie, cu 3% mai mult față de săptămâna precedentă a acesteia și în descreștere cu 27% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 324 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 250 de cazuri; Bălți – 15 cazuri; Ialoveni, Soroca – câte 6 cazuri; Călărași, Criuleni – câte 5 cazuri; Căușeni, Florești, Orhei, Ștefan-Vodă – 4 cazuri; Cimișlia, Comrat, Edineț, Sângerei – 3 cazuri; Strășeni, Ungheni – câte 2 cazuri; Basarabeasca, Briceni, Dondușeni, Fălești, Leova – câte un caz), atestându-se o descreștere cu 25% în comparație cu săptămâna precedentă.

De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 09.02.2025), au fost înregistrate 1635 de cazuri de gripă, 96 620 de cazuri de IACRS și 9198 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 7 cazuri de COVID-19, în descreștere cu 30% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. La copii de până la 14 ani nu au fost raportate cazuri.

În contextul creșterii numărului de cazuri de infecții respiratorii, specialiștii ANSP recomandă în continuare respectarea măsurilor de protecție: păstrare distanței sociale, evitare locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă, inclusiv igiena mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de trai, la locul de muncă, de educație și învățământ, cu aerisirea spațiilor închise; purtarea măștilor în instituțiile medicale; adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției respiratorii; menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.

Dezvoltarea copilului la 10 – 12 luni
Articolul anterior
Mille Fiori / Rochii de mireasă
Articolul următor