Dispariția mirosului și a gustului, două simptome care apar imediat după infectare cu virusul Covid-19

Pe lângă simptomele cunoscute până acum ale infecţiei cu noul coronavirus- febra, tusea, dispneea (greutate în respiraţie), medici ORL francezi avertizează că şi pierderea mirosului este un alt simptom asociat bolii provocate de noul coronavirus, iar un medic german susține că mai mulți pacienți ai săi au simțit pierderea mirosului și a gustului încă din primele zile de boală, când încă nu-și dădeau seama că sunt infectați cu noul coronavirus.

separator

Șeful Direcţiei pentru Sănătate din ministerul de resort francez, Jerome Salomon, anunţă că specialişti ORL au observat în aceste ultime zile „o recrudescenţă a cazurilor de anosmie”. Practic, este vorba despre o „dispariţie bruscă a mirosului”, dar fără nas înfundat, iar câteodată însoţită de o dispariţie a gustului (ageuzie).

Dispariţia bruscă a mirosului descrisă de mai multe persoane diagnosticate cu COVID-19 poate surveni în mod izolat sau împreună cu alte simptome asociate virusului. În cazul anosmiei, „trebuie să sunaţi la medicul de familie şi să evitaţi automedicaţia fără avizul specialistului”, a subliniat Jerome Salomon, potrivit Agerpres.

Acest simptom se întâlneşte „destul de rar” şi este observat „în general” la pacienţi tineri, care dezvoltă forme „mai puţin severe” ale bolii, a precizat directorul pentru Sănătate. Societatea franceză de ORL a lansat vineri o alertă vizând recrudescenţa acestor cazuri, mesaj distribuit de medici pe reţelele de socializare.

„Există o legătură evidentă între anosmie şi virus, a afirmat Jean-Michel Klein, preşedintele Consiliului naţional profesional al medicilor ORL, cu sediul la Paris.

„Nu toate cazurile pozitive de Covid-19 prezintă anosmie, dar toate cazurile de anosmie izolată, fără cauză locală, fără inflamaţie, sunt Covid-19 pozitive”, a precizat specialistul pentru AFP.

Potrivit primelor cazuri urmărite de asociaţia profesională a medicilor ORL, pacienţii în cauză sunt mai degrabă tineri, cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani. „Persoanele care resimt anosmie, trebuie să se autoizoleze ca măsură de precauţie şi să poarte mască, chiar şi în cadru familial”, potrivit Jean-Michel Klein.

Simptomul a fost remarcat şi de publicaţii germane şi americane, a subliniat Jean-Michel Klein.

Dr. Hendrik Streeck, un virolog din Bonn, care coordonează investigațiile pe coronavorus în Heinsberg, din Renania de Nord-Westfalia, cel mai important focar al epidemiei din Germania, a acordat un interviu pentru Frankfurter Allgemeine, în care spune că a găsit alte două simptome care nu ar trebui să fie trecute cu vederea în niciun fel, pentru că sunt frecvente în rândul pacienților care s-au testat pozitiv.

Pierderea simțului mirosului și a gustului ar putea fi două dintre simptomele care se manifestă cu infecția cu coronavirus Sars-CoV-2.

„Din aproape toate persoanele infectate care au fost intervievate (și este vorba despre o sută) cel puțin două treimi au raportat că și-au pierdut simțul mirosului și pe cel al gustului timp de câteva zile.

Această absență este atât de puternică încât o mamă nu a putut să perceapă mirosul scutecului murdar al copilului. Alții nu mai miroseau șamponul și mâncarea începea să nu mai miroase a nimic. Încă nu putem spune exact când apar aceste simptome, dar se manifestă imediat după infectare.”, a declarat dr. Streeck, potrivit romaniatv.net.

În plus, medicul informează și despre un alt semnal de alarmă, și anume diaree, pe lângă tuse uscată și febră. Diareea pare a fi un simptom comun pentru 30% dintre persoanele infectate.

Medicul adaugă: „tractul gastro-intestinal poate fi atacat, chiar dacă nu știm sigur. Ce știm este că virusul pătrunde în celula gazdă prin intermediul receptorului ACE-2: multe celule de țesut au acest receptor și, prin urmare, ar putea fi atacate „.

Alți 76 de moldoveni, depistați cu COVID-19

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) cu subdiviziunile teritoriale continuă supravegherea epidemiologică a infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.

În perioada 12–24 martie 2024 (săptămâna 12/2024), morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, în scădere cu 3,4% față de săptămâna precedentă de monitorizare și în descreștere cu 12,8% comparativ cu perioada similară a sezonului precedent. În total, au fost înregistrate 6091 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 27 de cazuri de gripă sezonieră, atestându-se o descreștere cu 40% comparativ cu săptămâna precedentă.

De la începutul perioadei de monitorizare (02.10.2023 – 24.03.2024, săptămânile 40/2023-12/2024) au fost înregistrate 1 673 de cazuri de gripă, 187 016 de cazuri de IACRS și 11 124 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

În laboratoarele ANSP, au fost investigate, în această perioadă, 43 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, șapte probe fiind pozitive la prezența virusurilor gripale (1- A nesubtipat, 2 – A(H3N2), 2 – A(H1N1)pdm09, 2- B-Victoria) și o probă – la prezența virusului SARS-CoV-2.

Totodată, au fost înregistrate 76 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 15 în regiunea transnistreană), fiind o descreștere cu 24% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor, au fost raportate nouă cazuri din numărul total.

Reiterăm că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces. Adresați-vă la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin!

Diagnosticul lui Kate Middleton a scos la iveală o ”epidemie” misterioasă de cancer

Diagnosticul lui Kate Middleton a scos la iveală o „epidemie” misterioasă de cancer. Cercetătorii sunt în căutarea cauzei unei „epidemii” de cancer misterioase care afectează tot mai mulți indivizi sub vârsta de 50 de ani. Apariția acestui diagnostic este tot mai frecventă, afectând chiar și personalități cunoscute, printre care se numără și recentul caz al Prințesei de Wales, care a atras atenția publicului, scrie doctoruzilei.ro.

Anunțul șocant al diagnosticului lui Kate Middleton, făcut public săptămâna trecută, a evidențiat o tendință surprinzătoare. Medici de renume susțin că această problemă se întâlnește la nivel global, conform informațiilor furnizate de Daily Mail.

Conștientizarea crescută a luat avânt odată cu apariția unor cazuri celebre, precum cel al Damei Deborah James, care a pierit din cauza cancerului intestinal la vârsta de 40 de ani, în 2022. Acum, în lumina evenimentelor legate de Prințesa de Wales, un chirurg a avansat ipoteza că ar putea exista un factor necunoscut care să fie responsabil pentru această situație.

Cauza nescunoscută a cazurilor de cancer

Profesorul Andrew Beggs, chirurg colorectal, consultant și cercetător clinic senior la Universitatea din Birmingham, a spus: „Ar putea exista un factor de mediu necunoscut pe care nu l-am descoperit, în ciuda cercetărilor ample”.

„Cancerul cu debut tânăr nu este deloc rar. Conduc o clinică pentru cancer cu debut precoce la adulți și vedem din ce în ce mai mulți oameni în vârstă de 40 de ani cu cancer”, a adăugat el.

După părerea sa, alți factori care ar putea contribui, de asemenea, la creștere, sunt metodele mai bune de detectare a cancerului, conștientizarea simptomelor și o mai bună screening a afecțiunilor genetice care cresc riscul de cancer, cum ar fi gena BRCA, așa cum are Angelina Jolie.

Maia Kennedy, în vârstă de 38 de ani, din Hackney, Londra, a povestit despre propria sa luptă împotriva cancerului, care împărtășește asemănări cu a Prințesei de Wales, în vârstă de 42 de ani.

Maia a început să sufere de greață în decembrie 2023, pe care medicul său de familie le-a atribuit inițial refluxului acid. În urma unui test de urgență, medicii i-au găsit o tumoare în intestin în timpul colonoscopiei. La acea vreme se credea că este precanceroasă.

Ulterior, femeia a fost diagnosticată cu cancer intestinal în stadiul 1 cu cancerului intestinal, după ce a suferit o intervenție chirurgicală de rutină pentru a-și îndepărta o parte din intestin, la începutul acestui an.

Prințesa de Wales însăși a suferit o operație abdominală planificată, în luna ianuarie. Inițial, medicii nu au crezut că este vorba despre canceroasă, dar testele au dezvăluit, ulterior, altceva. Ea a început un tratament de chimioterapie preventivă la sfârșitul lunii februarie și nu a menționat tipul de cancer pe care l-a avut.

O altă supraviețuitoare, Becki Buggs avea 43 de ani când a primit vestea că are cancer pancreatic.

Ea a declarat pentru MailOnline la începutul acestui an că a fost motivată să-și facă teste după ce soțul ei i-a remarcat o modificare a pielii, care s-a dovedit a fi icter. Bărbații sunt, de asemenea, expuși riscului.

Ricky Smith, din Isle of Sheppey, Kent, a aflat luna trecută că durerile sale de cap nu erau cauzate de stres, ci un tip de cancer la creier. Bărbatului, tată a trei copii, i s-a spus că mai are 15 luni de trăit. Tumora lui inoperabilă a fost depistată doar printr-un test oftalmologic.

Potențialii factori de risc

Profesorul Sikora, un oncolog de renume mondial cu o experiență de peste 40 de ani, a declarat însă că această tendință a fost observată de ani de zile și că există o serie de motive, bănuite de experți.

„Nu are nimic de-a face cu Covid sau vaccinuri – a început să se întâmple cu mult înainte. Cred că se datorează probabil modificărilor stilului de viață – obezitate, dietă grasă, comportament sedentar, așezat la birou toată ziua și, desigur, diagnostice mai bune”, afirmă el.

De asemenea, pare să existe o diviziune de gen în privința ratelor cancerului, în rândul tinerilor.

Datele CRUK arată că femeile în vârstă de 40 de ani, precum Kate, au șanse de două ori mai mari (de 2,1 ori) de a face cancer decât un bărbat de aceeași vârstă. O diferență similară de gen este prezentă și în rândul diagnosticaților de cancer la vârsta de 30 de ani și 40 de ani.

Decalajul se echilibrează ușor pe măsură ce britanicii îmbătrânesc, bărbații având șanse mai mari de a fi diagnosticați de la vârsta de 60 de ani încolo.

Un studiu publicat în British Medical Journal anul trecut a constatat că numărul cazurilor de debut precoce a cancerului au crescut la nivel global cu 79% între 1990 și 2019.

Experții au prezis, de asemenea, că acestea se vor înmulți, cu 31% până în 2030.

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că Australia a avut cel mai mare număr de diagnostice de cancer cu debut precoce din lume, cu o rată de 135 la 100.000 de oameni, în 2022.

Noua Zeelandă a ocupat locul al doilea, cu 119 cazuri la 100.000 de persoane în rândul tinerilor.

În comparație, Marea Britanie și SUA sunt pe locurile 28 și, respectiv, pe locul 6.

Dietele bogate în carne roșie și sărace în fructe, precum și consumul ridicat de alcool și consumul de tutun au fost considerați principalii factori de risc.

Experții au legat anterior creșterea unor astfel de diete procesate în lumea occidentală, începând cu anii 50, cu o creștere a cancerelor legate de alimentație, cum ar fi cancerul intestinal, în rândul tinerilor.

Bea zilnic apă cu lămâie dacă ai una din aceste 8 boli. Nu vei mai avea nevoie de medicamente

Unii specialiști spun că apa cu lămâie este cel mai bun aliment cu care să ne începem ziua, înlocuind cu succes cafeaua sau ceaiul.

Apa cu lămâie oferă organismului nostru o mulțime de antioxidanți, proteine, vitamine și alte substanțe care ajută la ameliorarea simptomelor unor boli și la întărirea sistemului imunitar.

Dacă ai una dintre aceste opt probleme, consumă apă cu lămâie în fiecare zi:

– Pietre la rinichi
– Răceală sau gripă
– Reflux gastroesofagian
– Dureri în zona încheieturilor
– Dureri de mușchi
– Unghii îngălbenite sau care se rup ușor
– Acnee
– Kilograme în plus/obezitate

Beneficiile apei cu lămâie 

Apa cu lămâie este benefică pentru sănătatea organismului, în general. Dacă alegi să consumi un pahar de apă cu lămâie dimineața, în loc de cafea sau ceai, vei avea că aceasta: 

– Intensifică metabolismul, arderile de grăsimi, deci, ajută să slăbești!
– Previne răceala, grație vitaminei C.
– Eficientizează digestia. 
– Curăță gura.

sursa

Imagini cumplite din Italia. Camioanele militare care transportau trupurile neînsuflețite au ajuns la cimitirul din orașul Ferrara
Articolul anterior
Propunere șocantă în Timișoara. Să fie ștampilați toți cei din autoizolare sau carantină
Articolul următor