Doar 6 cadre medicale, confirmate cu Covid-19 în ultimele 24 de ore

În Republica Moldova se observă primele rezultate pozitive ca urmare a campaniei ample de vaccinare anti-Covid în rândul personalului medical. Scade numărul cazurilor noi de infectare în rândul cadrelor medicale.

După foarte multe luni, în care zilnic erau confirmați câte 80, 40, apoi circa 30 de angajați medicali, astăzi, 4 aprilie, au fost raportate doar 6 cazuri de infectare în sistemul medical, din numărul total de 3.176 de teste efectuate în ultima zi.

Din numărul total de cazuri de astăzi, 6 sunt lucrători medicali: 2-medici, 2-asistenți medicali, 2-personal auxiliar.

În țara noastră, până astăzi, peste 50% dintre cadrele medicale au primit prima doză de vaccin anti-Covid-19.

Intervenție chirurgicală, realizată în premieră în Republica Moldova! Despre ce este vorba

O intervenție chirurgicală a fost realizată în premieră în Republica Moldova. Este vorba despre esofagoplastie prin abord miniminvaziv, operația fiind efectuată la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Potrivit reprezentanților instituției medicale, echipa operatorie a fost compusă din colegi de peste hotare, asistați de chirurgii SCR. Intervenția a durat peste 7 ore, iar pacientul a fost un bărbat de 56 de ani, scrie newtv.md.

„Acest tip de intervenții le efectuăm și noi de mult timp, însă prin metode clasice. În cazul dat, colegul nostru din România, a efectuată această intervenție prin metoda laparoscopică, toracoscopică. A fost o primă intervenție efectuată în acest mod la noi în țară”, a menționat Alexandru Toma, șeful secției Chirurgia Toracică.

Plastia de esofag este o intervenție chirurgicală care are scopul de a reconstrui esofagul prin înlocuirea unei părți a acestuia cu țesut din alte regiuni ale corpului.

Pacientul a fost deja externat și se simte bine.

Intervenția a avut loc în cadrul Conferinței științifico-practice cu participare internațională: Complicațiile bolii de reflux gastroesofagian, ce s-a desfășurat în perioada 20-21 septembrie în cadrul instituției.

Verifică VEDEREA GRATUIT în perioada 10 – 13 Octombrie în incinta CC MallDova

Datorită succesului campaniei expres-testarea vederii din primăvara, anul curent, unde aproximativ 5 000 de persoane au beneficiat de testare, am decis să prelungim această inițiativă și în luna Octombrie, celebrând astfel ZIUA MONDIALĂ A VEDERII.

Astfel, Optica Familiei (Farmacia Familiei) organizează, în perioada 10-13 octombrie, în incinta Shopping Malldova, Campania de Screening GRATUIT a Vederii.

Timp de patru zile, de la orele 12:00-20:00, specialiști optometriști și medici oftalmologi de înaltă calificare, vor face un screening oftalmologic, GRATUIT, cu ajutorul echipamentelor moderne.

Această campanie are ca scop depistarea la timp a deficiențelor de vedere și prevenirea dezvoltării lor ulterioare atât la copii cu vârsta de la 3 ani, cât și la adulți. Mai mult, pe lângă screening-ul propriu-zis, în cadrul campaniei, oamenii vor fi informați cum să-și protejeze vederea, dar și despre importanța examinărilor oculare regulat, de către un medic oftalmolog.

Fii cu un pas înaintea tulburărilor de vedere, vino la un Screening Oftalmologic GRATUIT! Ține-ți minte că diagnosticul timpuriu şi tratamentul corect sunt esenţiale pentru sănătatea ochilor.

Campania „Puterea Omeniei” s-a finalizat cu succes!

Farmacia Familiei, în colaborare cu Asociația „Viață Fără Leucemie”, anunță finalizarea cu succes a campaniei dedicate sprijinirii copiilor afectați de cancer – „Puterea Omeniei„. Această inițiativă, care a mobilizat peste 50.000 de oameni din întreaga țară, a reușit să adune suma impresionantă de 527.890 de lei.

Fondurile colectate vor fi folosite pentru a oferi sprijin vital copiilor aflați în lupta lor cu această boală cruntă. Datorită clienților Farmaciei Familiei și Dita Hyper Farmacie, voluntarilor, vom putea oferi tratamente esențiale, îngrijiri medicale specializate și sprijin emoțional celor care au cea mai mare nevoie.

„Suntem recunoscători tuturor celor care au răspuns apelului nostru și au ales să fie alături de noi în această misiune. Împreună, am demonstrat că solidaritatea poate schimba destine și poate oferi speranță,” a declarat directoarea AO Viața fără leucemie. „Acești copii merită tot sprijinul nostru, iar prin această campanie, am reușit să facem un pas important în sprijinul luptei lor pentru viață.”

Farmacia Familiei și Asociația „Viață Fără Leucemie” își propun să continue eforturile comune, asigurându-se că tot mai mulți copii primesc șansa la un viitor mai sănătos.

O nouă mutație a coronavirusului, E484K, rezistentă la vaccinuri a fost depistată în Japonia
Articolul anterior
Cu cât a fost vândut un tablou semnat de cunoscutul robot umanoid Sophia
Articolul următor