10 sfaturi ca să nu mai ai picioare obosite!

La sfârşitul unei zile agitate de muncă, după ce ai mers pe jos mult timp, pe deasupra ai fost încălţată în pantofi cu toc înalt sau ai condus maşina toată ziua, este firesc să simţi picioarele obosite sau chiar umflate.

separator

Desigur nu mă refer la maladii ce cauzează umflarea picioarelor constant precum insuficienţa cardiacă, insuficienţa renală sau insuficienţă hepatică. Este vorba despre un disconfort cauzat de încordarea muşchilor piciorului şi îngreunarea circulaţiei sanguine. Iar soluţia este în primul rând, relaxarea picioarelor.

Cum scapi de disconfortul picioarelor obosite?

  1. Când ajungi acasă, primul pas este să ţii picioarele timp de 10 -15 minute în apă caldă în care pui sare grunjoasă sau poţi înlocui apa cu infuzie de mentă.
  2. Apoi stai în poziţie culcată şi ridică picioarele mai sus de nivelul inimii.
  3. Masează piciorul, în special talpa piciorului, cu accentuare pe zona dureroasă. Pentru a obţine beneficii maxime foloseşte uleiuri relaxante.
  4. Scapă de încălţămintea incomodă.
  5. Fă exerciţii uşoare pentru picioare, ele stimulează circulaţia sanguină.
  6. Urmează o dietă săracă în sare şi zahăr, pentru a reduce acumularea de lichide în organism. Consumă alimente diuretice cum ar fi roşiile, castraveţii, varza, păstăile etc.
  7. Dacă munca ta înseamnă statul în picioare, găseşte câteva minute de relaxare împărţite în câteva reprize pe zi şi ridică picioarele pe un scaun, poţi să le masezi uşor pentru a spori circulaţia sanguină.
  8. Dacă munca înseamnă statul pe scaun, atunci foloseşte încălţăminte de schimb comodă, nu încrucişa picioarele, ci întinde-le. Iar relaxarea trebuie făcută la fel în repreze, numai că în acest caz trebuie să te plimbi, să faci mişcare.
  9. Evită hainele strâmte, din material sintetic.
  10. Dacă este cazul, ţine o cură pentru a pierde din kilogramele în plus.

Text: Snejana Ţugui

 

7 remedii naturiste în durere de stomac
Articolul anterior
A confirmat! Sanda Filat s-a măritat
Articolul următor
Alte articole interesante