6 simptome care indică prezența diabetului zaharat

Setea excesivă, durerile de cap, urinarea frecventă, vederea înceţoşată şi disfuncţiile sexuale, sunt unele din simptomele care vorbesc despre boala secolului XXI – diabetul zaharat.

separator
6 simptome care indică prezența diabetului zaharat

Această boală a ajuns să lovească oameni de toate vârstele, iar simptomatica uneori este foarte ușoară. De fapt, o persoană din trei, bolnavă de diabet, nu știe că suferă de afecțiunea respectivă. Diabetul de tip 2 e cea mai frecventă formă a diabetului zaharat, reprezentând 90-95% dintre cazuri.

9421225783416__diabetÎn categoria celor cu risc major să dezvolte diabet zaharat de tip 2 se numără persoanele supraponderale şi obeze, cei care au rude de gradul 1 cu diabet, persoanele sedentare, fumătorii, precum şi cei a căror dietă include cantităţi mari de carne roşie, carne procesată, lactate grase. Și femeile sunt dispuse unui risc mărit în timpul sarcinii sau dacă suferă de sindromul polichistic, ce cauzează rezistenţă la insulină.

Simptomele care trădează prezența diabetului şi care ar trebui să te pună pe gânduri se numără următoarele:

Cât de des mergi la baie

Mergi prea des la baie în ultima vreme? Explicația este că urinarea devine mai frecventă, atunci când nu există prea multă glucoză în sânge.  Dacă insulină este inexistentă sau ineficientă, rinichi nu pot filtra glucoza înapoi în sânge.

Setea excesivă

Este unul dintre primele semne de diabet. Nevoia constantă de a bea apă, gura uscată şi urinarea frecventă sunt semne de îngrijorare, ca şi pierderile sau creşterile inexplicabile în greutate.

Transplant_de_pancreas_-_indicatie_roPierderea în greutate

Pierderea în greutate fără motiv poate avea legătură cu diabetul zaharat de tip 1. Pentru că pancreasul încetează să producă insulina, probabil din cauza unui atac viral al celulelor pancreasului sau pentru că organismul face un răspuns autoimunitar la acest atac.  El încearcă cu disperare să caute o sursă de energie deoarece celulele nu pot obţine glucoză (responsabilă de furnizarea de energie necesară organismului). Astfel, începe să se descompună ţesutul muscular şi grăsimea. La diabetul de tip 2 totul se întâmplă treptat, mai ales evidenţiindu-se creşterea rezistenţei la insulină, astfel încât pierderea în greutate nu este notabilă.

Disfuncţii sexuale

Statisticile arată că până la 70% dintre bărbaţii cu diabet au probleme de potenţă. Motivul: diabetul afectează vasele de sânge şi terminaţiile nervoase din zona genitală, ceea ce face erecţia şi orgasmul dificile. La femei, apare uscarea vaginului.

Slăbiciunea şi oboseala

Glucoza din mâncarea pe care o consumi ajută la o eventuală tranziţie  a proceselor din organismul nostru, unde  insulina are funcţia de a ajuta celulele corpului nostru. Celulele sunt folosite pentru a produce energia de care avem nevoie pentru a trăi. Când insulina nu este acolo sau dacă celulele nu reacţionează la ea, glucoză stă în afara celulelor din sânge. Organismul sesizează lipsa de energie şi ne simţim obosiţi.

Furnicături sau senzaţie de amorţeală în mâini şi picioare

Acest simptom se numește neurofobie, caracterizat prin  prezenţa ridicată a glucozei în sânge, care distruge sistemul nervos. Diabetul zaharat de tip 2 are un debut treptat, iar oamenii nu sunt întotdeauna conştienţi de faptul că această boală se instalează ușor, ușor. Prin urmare, nivelul crescut al glucozei din sânge este prezent cu mult timp înainte de efectuarea diagnosticului.

Alte semne şi simptome care pot apărea:

Piele uscată sau mâncărimi, infecţii frecvente sau tăieturi şi vânătăi care se regenerează foarte greu. Dacă observi oricare din simptomele enumerate mai sus, consultă un medic de familie.

Aşi reuşit să faceţi testarea nivelului de glicemie şi să beneficiaţi de consultaţia medicului endocrinolog? În contextul Zilei Mondiale a Diabetului, consemnată astăzi 14 noiembrie, oricine doreşte poate benefecia de testarea gratuită a glicemiei şi consultaţia medicului endocrinolog. Aveţi grijă de sănătate „Protejează-ţi viitorul”!!!!

Sursa

Ridichea echilibrează nivelul zahărului din organism

Ridichea te ajută în lupta cu astenia de primăvară, datorită cantităţii mari de vitamine ce le conţine. Ridichea roşie, pe care o cumperi în această perioadă, conţine carbohidraţi, vitamina C este în proporţie de 25%, vitamina B, acid folic, potasiu, magneziu şi multe alte componente ce-ţi sunt de prim ajutor.

separator
ridichii

Iată 5 motive ca să consumi ridiche:

  1. O legătură de ridiche îţi asigură o jumătate din cantitatea necesară de vitamina C.
  2. 100 de grame de ridiche conţin 14 kcal, respectiv nu există riscul că ai putea pune câţiva centimetri în jurul taliei. De asemenea, ridichea este un catalizator al schimbului de substanţe din organism.
  3. În ridiche se conţin substanţe, care ajută la echilibrarea nivelului de zahăr din organism, astfel poţi consuma ridiche, chiar dacă ai diabet.
  4. Ridichea ajută la normalizarea tensiunii arteriale şi la întărirea pereţilor vaselor sanguine, datorită conţinutului de vitamina C.
  5. Şi nu în ultimul rând, ridichea este pur şi simplu frumoasă, datorită combinaţiei de culori: roşu şi verde, simbol al renaşterii şi al vieţii.  Aceste culori sunt datorate compuşilor ce colorează legumele în culori vii precum: roşu, verde, mov, albastru; ce se numesc antocieni. Conform ultimelor studii, antocienii încetinesc multiplicarea celulelor canceroase.

Снимок

Cum să alegi ridichea?
Atunci când alegi ridichile, fii atentă ca acestea să fie tari. Dacă sunt moi, au o cantitate mai mică de vitamine şi calităţile  nutritive. Nu alege ridichea, ce are pete sau fisuri, aceasta înseamnă că deja este în putrefacţie.

Contraindicaţiile,în consumul de ridiche, sunt valabile doar pentru cei care suferă de boli ale tractului gastrointestinal, ulcer, gastrite, sau prezintă reacţii alergică la ridiche.

Pentru un ten vitaminizat
Ia câteva ridichi şi dă-le prin răzătoare, scurge sucul, iar în pulpa rămasă adaugă o lingură de ulei de măsline şi puţin amidon. Amestecă totul, până obţii o pastă cremoasă şi aplic-o pe faţă pe 5-10 minute. Atenţie! Dacă tenul îţi este uscat, nu aplica această mască.

Somnul bun și regulat adaugă ani de viață, sugerează o nouă cercetare

Un nou studiu a sugerat că un somn bun în mod regulat ar putea adăuga ani la viața ta, protejându-te de boli grave. Se știe deja că un somn bun ajută la evitarea diferitelor probleme de sănătate cardiovasculare, printre alte boli grave. Concluziile studiului indică faptul că nu este vorba doar de a dormi suficient, însă, somnul trebuie să fie de calitate și fără perioade de veghe.

Importanta somnului pentru o viata sanatoasa

Cercetarea a constatat că un somn bun și liniștit ar putea ajuta bărbații să adauge încă cinci ani la viața lor, în timp ce femeile ar putea trăi încă doi ani dacă obiceiurile lor de odihnă sunt sănătoase.

În plus, tinerii care au obiceiuri de somn decente au mai puține șanse să moară prematur, spun cercetătorii. Se știe că un somn bun ajută la evitarea diferitelor probleme de sănătate cardiovasculare, printre alte boli grave. Concluziile studiului indică faptul că nu este vorba doar de a dormi suficient, însă, somnul trebuie să fie de calitate și fără perioade de veghe, relatează The Independent.

Criteriul de măsurare a somnului bun” s-a bazat pe cinci factori: durata ideală a somnului de șapte până la opt ore, dificultatea de a adormi de cel mult două ori pe săptămână, dificultatea de a rămâne adormit de cel mult două ori pe săptămână, lipsa medicamentelor pentru somn și trezirea cu o stare de odihnă bună în cel puțin cinci zile pe săptămână. Constatările au arătat, de asemenea, că aproximativ 8% din decesele din orice cauză pot fi atribuite unor modele de somn deficitare.

Dr. Frank Qian, medic rezident de medicină internă la Beth Israel Deaconess Medical Centre din Boston, America, și coautor al studiului, a declarat: Am observat o relație clară de tip doză-răspuns, astfel încât cu cât mai mulți factori benefici pe care îi are cineva în ceea ce privește o calitate mai bună a somnului, cu atât are și o scădere treptată a mortalității din toate cauzele și a mortalității cardiovasculare.”

Dr. Qian, care este, de asemenea, cercetător clinic în medicină la Harvard Medical School, a adăugat: Cred că aceste constatări subliniază faptul că nu este suficient să dormi suficiente ore de somn. Trebuie să aveți un somn odihnitor și să nu aveți probleme în a adormi și a rămâne adormit.”

Fiecărui factor de somn variabil a fost atribuit zero sau un punct pentru fiecare. Se putea obține un maxim de cinci puncte, ceea ce indica cea mai bună calitate a somnului.

Dr. Qian a adăugat: „Dacă oamenii au toate aceste comportamente ideale de somn, este mai probabil să trăiască mai mult. Așadar, dacă putem îmbunătăți somnul în general, iar identificarea tulburărilor de somn este deosebit de importantă, am putea fi capabili să prevenim o parte din această mortalitate prematură.”

Studiul preliminar, care a fost prezentat joi la o întâlnire anuală a Colegiului American de Cardiologie, a analizat datele de la peste 172.000 de persoane care au răspuns la chestionare de somn între 2013 și 2018, în cadrul National Health Interview Survey.

Dr. Qian a spus: „Chiar și de la o vârstă fragedă, dacă oamenii pot dezvolta aceste bune obiceiuri de somn, de a dormi suficient, de a se asigura că dorm fără prea multe distrageri și de a avea o bună igienă a somnului în general, acest lucru poate fi foarte benefic pentru sănătatea lor generală pe termen lung.”

Cum poate fi ameliorat psoriazisul. Sfatul medicului

Multe persoane suferă de psoriazis. Boala afectează atât femeile, cât și bărbații. Practic, oricine poate ajunge să sufere de psoriazis, indiferent de vârstă, și nu este deloc o „simplă problemă a pielii”, așa cum cred mulți dintre noi, scrie unica.ro.

Psoriazisul nu trebuie subestimat, iar anumiți factori precum rănile la nivelul pielii, stresul, frigul, fumatul, consumul de alcool, anumite medicamente sau unele infecții precum amigdalita sau candidoza pot agrava boala. De aceea, e bine să știi totul despre ea ca să o poți ține la distanță.

Psoriazis, o afecțiune care are un impact major asupra întregului organism

Pe scurt, psoriazisul este o afecțiune autoimună cronică, în care excesul de inflamație poate provoca o serie de simptome diferite pe piele, unghii și articulații. Această boală, care se manifestă la nivelul pielii, poate avea o serie de efecte, atât fizice, cât și emoționale. Poate provoca mâncărimi, piele solzoasă în anumite părți ale corpului, stare de oboseală, durere, căderea părului, modificări ale unghiilor și poate avea un impact emoțional mare asupra persoanei afectate. Altfel spus, această afecțiune îți dă viața peste cap, dar depinde de tine să înveți să o ții sub control pentru a te bucura de o viață „blândă”.

Apa termală sulfuroasă are efect asupra psoriazisului

Din timpuri îndepărtate, persoanele cu psoriazis au luat contact cu apa izvoarelor minerale bogate în sulf, în căutarea unui leac. Astăzi, astfel de izvoare continuă să atragă pacienți. Terapia cu apă sulfuroasă poate fi un remediu natural și eficient în cazul psoriazisului, complementar terapiei farmacologice și fără efecte secundare.

Cum se ameliorează bolile de piele

De altfel, se știe că băile cu ape termale sulfuroase vindecă afecțiunile pielii, precum psoriazis, pitiriazis, eczeme, scabie, mâncărimi, acnee. Mineralele provenite din izvoarele naturale (sulf, magneziu, calciu) sunt folosite în scop terapeutic (aplicate pe leziuni) în cadrul tratamentelor balneare, iar în combinație cu proprietățile apei (temperatură, curenți, presiune etc.) sau cu nămolul prezent în zonă pot face minuni.

„Balneoterapia cu apă termală minerală bogată în sulf permite prelungirea timpilor de regresie ai bolii, reducând utilizarea terapiilor topice și sistemice în lunile următoare tratamentului în sine; toate acestea datorită capacității antiinflamatorii și antioxidante, exfoliante și antiseboreice, antifungice și antibacteriene. Acest tratament este eficient în forme superficiale, dar se văd rezultatele și în formele severe. Apele sulfuroase sunt cu siguranță un adjuvant pentru terapii farmacologice și sistemice. Apa termală minerală este un adevărat leac pentru psoriazis, mai ales că este o boală cu un curs cronic și faze acute”, spune Dr. Larisa Băloi, balneolog la Băile Herculane din România.

Rezultatul obținut? Înmuierea în apă termală (cea potrivită și recomandată de medic) – bogată în vitamine și minerale – este esențială pentru a reduce inflamația cauzată de psoriazis. Hidratarea corectă este restabilită, iar cele mai recente studii evidențiază capacitatea apei termale sulfuroase de a reechilibra compoziția microbiotei pielii.

Cât contează apa termală sulfuroasă

„Hidrogenul sulfurat din apa minerală este singurul compus al sulfului care se absoarbe în organism prin piele, plămâni și pe cale digestivă, după care este eliminat prin piele, intestin și rinichi. Căldura băilor activează circulația sangvină în cadrul țesuturilor bolnave. Astfel, ajută la resorbția lor, precum și la producția de anticorpi”, adaugă medicul balneolog.

12 idei de machiaj pentru Revelion în funcție de culoarea ochilor!
Articolul anterior
Iarna înlocuim rochia de mireasă cu…
Articolul următor