Acest tratament fără contraindicaţii poate face bine întregului organism şi aduce beneficii imediat părţilor expuse. Considerate din cele mai vechi timpuri ca fiind un leac natural şi la îndemana oricui contra problemelor respiratorii (astm, sinuzită), printre beneficiile inhalaţiilor cu abur se numără şi tonifierea pielii feţei, dar şi efectele revigorante generale.

Cum pregăteşti inhalaţiile
Dacă nu ai aparat de saună facială, ai nevoie de un vas în care torni infuzia fierbinte din amestecul de plante (flori de fân, muşetel, soc, tei sau alte plante aromate), un scaun şi un prosop mare, pentru a inveli zona capului. Stai deasupra aburilor în prima fază 2-3 minute şi treptat măreşte timpul, până la 10 minute. Nu depăşi cu totul 15 minute!
Alină migrena
Printre beneficiile inhalaţiilor cu abur se numără şi durerile de cap, migrenele sau chiar depresia, acest tratemant având un efect reconfortant asupra psihicului. Apa de inhalat îmbunătăţită cu uleiuri aromaterapeutice are acţiune sporită de relaxare. Inhalaţiile sunt de asemenea recomandate şi în cazul unor eczeme sau a unor secreţii în zona feţei – nas, gât, ochi, efectul fiind de vindecare a gâtului iritat, a nasului înfundat sau a ochilor obosiţi de răceală. Este important de ştiut că apa care se pierde prin sudoraţie trebuie înlocuită cu lichide, pentru a compensa mineralele – apa, sucuri naturale, supe nutritive.
Ten mai curat
Prin abur, tenul se eliberează de toxine, devine mai curat, circulaţia sangvină este stimulată şi pielea este mai receptivă la ingredientele din creme. Umiditatea este recomandată în special pentru tenul gras, însă, paradoxal, şi tenul cu tendinţa de uscare poate beneficia de pe urma „transpiraţiei“. Pe lista cu beneficii ale inhalaţiilor şi tratamentelor cu abur se numără şi atenuarea roşeţii tenului, care devine mai neted şi elastic. După inhalaţii, s-ar putea ca tenul să se usuce excesiv. De aceea, este indicat să foloseşti o cremă puternic emolientă, dacă se poate cât mai naturală, pe bază de plante.
Este foarte important să nu ieşi în frig după ce faci inhalaţii. În felul acesta beneficiile inhalaţiilor cu abur sunt maxime.