Chiar dacă multe persoane apelează la băile cu apă foarte caldă pentru a se încălzi şi relaxa după o zi petrecută în frig, apa foarte fierbinte supune pielea unui stres suplimentar. ”După ce se stă în viscol sau ger, o baie calduţă sau chiar un duş rece sunt mult mai indicate decât o baie fierbinte pentru că revigorează mai repede”, explica dr. Catalin Popescu. Iarna este sezonul pielii uscate şi buzelor crăpate, afirmă specialiştii, pentru că temperaturile scăzute şi lipsa umidităţii usucă şi aerul.
Uscăciunea pielii, mai accentuată la bătrâni
Acest aer uscat face ca pielea să dea o senzaţie de mâncărime. Pe masură ce îmbătrânim, uscăciunea şi mâncărimile devin mai greu de suportat pentru că uleiurile naturale de protecţie sunt mult mai puţine. Dusurile si baile frecvente inlatura si ele acest ulei protector, iar mancarimile se accentueaza.
Cremele sau emolientele de farmacie, aplicate în straturi subţiri, de minimum trei ori pe zi, ajută la intreţinerea elasticităţii ţesuturilor şi feresc organismul de alergii. ”Faţă de produsele din comerţ au mai puţine substanţe parfumate, cunoscute pentru potenţialul lor alergizant”, precizează dr. Popescu.
O piele grasă, spun medicii, este de preferat uneia uscate, aceasta din urmă fiind predispusă la infecţii. Pielea uscată este inestetică, fiind aspră la pipăit, lipsită de elasticitate, fragilă şi uşor iritabilă. Este şi motivul pentru care majoritatea medicilor dermatologi contraindică şi spălatul excesiv sau folosirea săpunurilor dure.
Printre zonele cele mai predispuse la frig sunt mâinile, obrajii, nasul, buzele şi pielea din jurul ochilor. ”Cei care obişnuiesc să se spele frecvent pe mâini este bine să folosească emoliente speciale pentru a preîntâmpina uscarea pielii. Dacă aceste produse nu conţin medicamente se pot aplica de 15-20 de ori pe zi. În caz contrar, este suficient să fie utilizate de trei ori pe zi – dimineaţa, la prânz şi seara”, este de părere dr. Popescu.
Buzele crapate pot fi ferite de frig cu ajutorul strugurelului. ”Dacă acesta produce senzaţia de usturime, înseamnă că persoana care îl utilizează are alergie la unul dintre ingrediente. Pentru cei mai sensibili, care suferă des de inflamaţii ale buzelor, sunt mai eficiente produsele din farmacie”, sugerează dermatologul.