Greșeli de igienă care îţi provoacă infecții vaginale pe timpul verii!

Bolile genitale de natură infecţioasă pot suferi episoade de acutizări pe perioada verii, din cauza vremii calde şi umede, propice înmulţirii bacteriilor la nivelul vaginului şi organelor genitale externe. Pe lângă faptul că igiena intimă corespunzătoare minimizează şansele apariţiei infecţiilor vaginale, există şi alte situaţii care predispun la îmbolnăviri ginecologice şi pe care ar fi bine să le eviţi, inclusiv pe timpul verii.

separator

ssssssBacteriile se dezvoltă mai ales într-un mediu închis şi umed, unde se creează condiţii favorabile multiplicării acestora. Află de la medicul obstetrician-ginecolog care sunt principalele greşeli pe care trebuie să le eviţi pe timpul verii:

Statul în sezut mai mult timp

Pe lângă faptul că provoacă dureri de spate, cu siguranţă, nu ai ştiut că sedentarismul îndelungat pe scaun creşte riscul acutizării ori apariţiei infecţiilor vaginale! Stând jos, temperatura din zona genitală creşte, iar umiditatea nu mai este ventilată adecvat.

„Căldura, frecarea şi umiditatea pot cauza iritaţii la nivelul vaginului. Cele mai întâlnite afecţiuni ale femeilor în perioada de vară sunt cele ale tractului urinar şi ale organelor genitale externe”, spune Dr. Silviu Istoc.

Duşurile vaginale

„Vaginul este creat astfel încât să se poată curăţa singur cu ajutorul secreţiilor sale. Astfel, nu este indicat să se folosească şerveţele umede sau alte produse invazive pentru a igieniza suprafeţele acestuia. Se estimează că 20-40% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani folosesc produse care, de fapt, irită suprafeţele vaginului şi cresc riscul infecţiilor vaginale. Cel mai indicat este să se folosească doar apa la o temperatură potrivită şi prosoape din bumbac pentru curăţarea zonei genitale, altfel riscăm să distrugem flora şi să cream infecţii genitale”, declară medicul.

Igiena scăzută din timpul menstruaţiei

Mai ales în perioada de vară, igiena intimă este foarte importantă.

„Tampoanele sau absorbantele trebuie să fie schimbate la cel mult patru ore, astfel se menţine zona curata şi aerisită. Este indicat să se folosească tampoane şi absorbante care nu conţin substanţe chimice sau parfum, deoarece acestea pot irita pielea sensibilă din zona genitală”.

Lenjeria intimă din materiale sintetice

Deoarece mătasea şi materialele asemănătoare reţin umiditatea, este indicat să se poarte lenjerie intimă din materiale care permit pielii să respire.

,,Optând pentru lenjerie intimă din bumbac, zona se păstrează mai curată şi mai uscată, lucru ce reduce semnificativ riscul apariţiei infecţiilor genitale”, afirmă specialistul.

La piscină

„La mare, la piscină sau oriunde alegeţi să înotaţi, este bine să nu purtaţi ore în şir un costum de baie umed, pentru a evita apariţia afecţiunilor genitale”.

Trebuie ştiut că purtarea costumului de baie mai multe ore facilitează apariţia infecţiilor urinare şi genitale din cauza umidităţii şi a căldurii îndelungate. Slipul este indicat să fie schimbat cât mai repede după ieşirea din apă.

Evită hainele prea strâmte

Blugii şi alte obiecte vestimentare mulate purtate în perioada de vară cresc disconfortul termic la nivelul corpului.

„Frecarea, căldura şi umezeala pot cauza iritaţii şi infecţii, accentuate de transpiraţia care apare din cauza temepraturilor ridicate. Optează pentru o vestimentaţie din materiale naturale, lejeră, pentru a nu favoriza transpiraţia şi pentru a permite pielii să respire”, sfătuieşte doctorul.

sursa

Medic: „Obezitatea nu e doar ce vedem în exterior”. Când corpul acumulează kilograme, inflamația este peste tot

Potrivit medicilor, ,,obezitatea nu este doar ce vedem în exterior”. Atunci când corpul acumulează kilograme peste kilograme, știm că inflamația există peste tot.

În tubul digestiv, vedem colonul atacat din toate direcțiile de această inflamație. Este unul dintre motivele pentru care există cea mai frecventă patologie la acest nivel.

„Nu s-a demonstrat care este exact factorul de risc, obezitatea sau sedentarismul, lipsa activității, sau ambele, nu știm dar sunt legate una de cealaltă”, afirmă Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie oncologică, București, conform protv.ro.

,,Obezitatea nu e doar ce vedem în exterior. Când deschidem pacienții obezi, observăm că e foarte multă grăsime și în interior și această grăsime nu e sănătoasă. Intestinul funcționează mai greu cu atâta grăsime.

Un studiu recent din 2023 a arătat că rata de pacienți tineri diagnosticați cu cancer de colon sub vârsta de 50 a crescut cu 20%, și este dublu față de 1995, când s-a făcut ultimul studiu pe această temă”.

Obezitatea este o boală, care se tratează. Prin tratamentul acesteia, scade riscul bolilor legate de obezitate, inclusiv a bolilor colonului.

Protejăm colonul prin educație fizică, mers pe jos zilnic. În interiorul colonului, găsim mușchi netezi. Au o mișcare permanentă. Mișcarea lor e activată de mișcarea întregului corp.

„Mișcarea protejează împotriva cancerului. De ce? Țesuturile sunt bine vascularizate. Circulația fiind bună, aducem oxigen fiecărei celule și nu o ține în condiții de stres, ci în condiții normale. Aceasta e un lucru, care protejează celulele”, afirmă prof. dr. Schmitz Winnenthal, medic chirurgie oncologică.

Tot prevenție activă înseamnă fibrele din alimentație, conținute de vegetale. Constipația, care se prelungește, are nevoie de sfat medical. De asemenea, sângerările trebuie investigate.

Dar, chiar dacă, nu aveți simptome, colonul trebuie investigat de rutină, prin colonoscopie. Aceasta deoarece eventualele tumori nu dor. În timpul colonoscopiei de rutină, care se face cu sedare, se pot elimina polipi. Sunt formațiuni nepericuloase, dar pe care se formează peste 95% din cancerele de colon.

„La colonoscopie se poate identifica acel polip. Se îndepărtează cu totul în țesut sănătos și sub el rămâne o mică rană, care se închide. Se trimite apoi la anatomie patologică și se analizează cu microscopul”, afirmă Dr. Octavian Popescu, medic specialist chiurgie oncologică.

După ce am curățat colonul de toți polipii, eliminăm riscul pe următorii 5 pâna la 10 ani de cancer.

Cancerul de colon incipient se poate opera cu incizii de dimensiuni mici, se reia activitatea în două săptămâni după intervenție. Dacă îl scoatem la stadiu de polip, se pot elimina la colonoscopie, și eliminăm riscul de cancer și scapi și de operație”.

Polipii scoși în timpul colonoscopiei înseamnă prevenție împotriva cancerului de colon. Nu avem program național pentru cancerul de colon, așa că investigația se face de rutină doar la cerere.


Dacă vrei să abordezi și TU un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

De ce scad oamenii în înălțime la bătrânețe. Totul începe de la 40 de ani. Explicația specialiștilor

Multe persoane scad în înălțime pe măsură ce avansează în vârstă. Potrivit specialiștilor, acesta este un lucru normal, care se întâmplă în timpul procesului de îmbătrânire.

Procesul începe de la 40 de an și este unul normal, conform experților. Când devine acest lucru un motiv de îngrijorare?

După 40 de ani, oamenii pierd aproximativ un centimetru în înălțime la fiecare 10 de ani, potrivit Medline Plus. Ritmul accelerează după vârsta de 70 de ani. Odată cu vârsta, oamenii ajung să piardă, în medie, între 1 și 3 centimetri.

Procesul de îmbătrânire presupune schimbări la nivelul oaselor, articulațiilor și mușchilor, supă cum a explicat Dr. Angela Catic, medic geriatru și profesor asociat la Centrul Huffington pentru Îmbătrânire de la Colegiul de Medicină Baylor.

“Discurile dintre vertebrele coloanei vertebrale pierd lichid pe măsură ce îmbătrânești, se deshidratează și, odată cu asta, pierzi puțin din înălțime”, a explicat aceasta pentru Yahoo Life.

În plus, mușchii abdominali au tendința de a slăbi în timp. Din acest motiv, multe persoane au o postură cocoșată și devin mai scunde la bătrânețe.

În cazul femeilor, pierderea osoasă poate fi grăbită de menopauză. Acest lucru se întâmplă “din cauza pierderii efectelor protectoare ale estrogenului asupra oaselor”, potrivit Dr. Arashdeep Litt, medic intern la Spectrum Health.

Ce problemă de sănătate provoacă pierderea în înălțime

O altă problemă care cauzează pierderea în înălțime este osteoporoza. Afecțiunea se dezvoltă în momentul în care densitatea minerală osoasă și masa osoasă scad. Un alt motiv este atunci când structura sau calitatea osului suferă modificări. Rezistența oaselor poate fi, astfel, redusă, iar riscul de fracturi e mai mare.

Din cauza osteoporozei, pot apărea fracturi de compresie a coloanei vertebrale. Acestea sunt, de fapt, mici rupturi la vertebrele coloanei, motiv pentru care “în multe cazuri, oamenii nici nu-și dau seama că se întâmplă acest lucru”.

Dacă o persoană pierde în înălțime 3 sau mai mulți centimetri, medicul va suspecta că aceasta suferă de osteoporoză. Diagnosticul poate fi confirmat printr-un test de densitate osoasă.

Pentru a reduce riscul de pierdere a înălțimii odată cu vârsta, dr. Catic a spus că acest lucru poate fi prevenit prin respectarea unui stil de viață sănătos.

Mai exact, este nevoie de sport regulat pentru a menține oasele cât mai puternice, dar și de o dietă bogată în calciu și vitamina D. Fumatul, consumul excesiv de alcool și de cofeină trebuie evitate, deoarece reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea de osteoporoză.

sursa

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Domnica Cemortan și-a schimbat look-ul! Vezi pentru ce coafură a optat!
Articolul anterior
Moldova va primi gratuit un lot foarte mare de vaccinuri!
Articolul următor