Mandarinele – o combinaţie sănătoasă de vitamine ce previn îmbătrânirea prematură

Pe cât sunt de savuroase, pe atât de sănătoase. Mandarinele au o serie de beneficii pentru sănătate. Află-le acum.

separator
1

1. Scad colesterolul
Consumul de mandarine aportă o multitidine de substanţe antioxidante, precum naringenina, naringina, hesperetina, vitamina A, carotenoizi, xantine, luteina şi vitamine care scad colesterolul în sânge şi protejează vasele sanguine.

2. Îmbunătăţesc vederea
Ai nevoie de vitamina A pentru o vedere bună, mai ales pe timp de noapte. O cană de felii de mandarine oferă 1328 UI sau 44% din doza zilnică recomandată de vitamina A pentru bărbaţi şi
60% – pentru femei. Alţi antioxidanţi din mandarine protejează ochiul contra degenerescenţei maculare, afecţiune întâlnită la vârstnici.

3. Previn anemia
Vitamina C este o vitamină solubilă în apă, al cărei aport în organism trebuie asigurat zilnic. Vitamina C stimulează în mod evident rata de absorbţie a fierului din alimente, la nivel intestinal. De aceea, alimentele ce conţin fier, precum carnea roşie sau fasolea, sunt o combinaţie sănătoasă în bucate cu cele bogate în vitamina C.

4. Protejează contra cancerului
O serie de antioxidanţi, precum tangerine, hisperidine au arătat în studii de laborator inhibarea creşterii celulelor leucemice şi prevenirea mutaţiilor genetice.

5. Previn îmbătrânirea prematură
Mandarinele conţin în cantităţi mari vitamina C, un puternic antioxidant natural. O cană de felii aportă 52mg de vitamina C sau 69% din doza zilnică recomandată pentru un adult. Vitamina C ajută la sinteza colagenului în organism şi reduce degradarea ţesuturilor pielii.

6. Înlătură constipaţia
Mandarinele sunt o sursă de fibre. Două fructe de mărime medie aduc în organism 3,5g de fibre dietetice, care înlătură constipaţia, luptă cu obezitatea şi scad riscul bolilor de inimă.

7. Păstrează imunitatea
Vitaminele A şi C sunt puternic antioxidante. Ele întăresc activitatea factorilor imunitari de protecţie, au acţiune antivirală, cresc rezistenţa organismului contra infecţiilor.

8. Controlează greutatea
De rând cu o suită de vitamine, antioxidanţi şi fibre, mandarinele aportă doar 53 de calorii/100g de produs, astfel încât acestea sunt potrivite unui regim alimentar controlat. De asemenea, mandarinele energizează corpul cu vitamine şi apă.

9. Au efect anti-inflamator
Compuşii din mandarine contribuie la vindecarea grabnică a rănilor, reduc inflamaţia ţesuturilor, scad febra. Mandarinele conţin cantităţi mari de salicilaţi, analogi ai aspirinei sintetice, aceştia avand efect anti-inflamator, antipiretic, iar în doze mici previn formarea cheagurilor în vasele de sânge.

10. Contibuie la creşterea scheletului
Fiind o sursă bună de vitamina A şi C, consumul mandarinelor contribuie sănătos la procesul de creştere şi dezvoltare a scheletului şi dinţilor la copii. În timp ce necesarul zilnic de vitamina C pentru copii este de 40mg – la vârsta de un an şi creşte treptat până la 60mg la vârsta de 14-18 ani, două mandarine de mărime medie conţin în jur de 48mg de vitamina C.
Mandarinele sunt un aliment cu potenţial alergenic crescut şi, ca oricare altele, se introduc treptat în dieta copilului mic.

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Trecerea la ora de vară. Ce reguli trebuie respectate, conform medicilor

Cum ne afectează trecerea la ora de vară? Potrivit medicilor, lumea trebuie să conștientizeze impactul trecerii la ora de vară asupra sănătății și că este necesară ajustarea ritmului circadian, în paralel cu respectarea regulilor de somn, activitate fizică și repaus alimentar.

„E important de avut în vedere ajustarea ritmului circadian odată cu schimbarea orelor. Vorbim aici de o ajustare a eliberării de cortizol şi melatonină, în organismul fiecăruia dintre noi, care ar trebui cumva să fie eliberate într-o manieră să ne permită o viaţă sănătoasă. Cortizolul este pe de o parte un hormon care începe să se elibereze de pe la 2, 3 noaptea, în organism, începe să crească către 5, 6 dimineaţa când sunt vârfurile de eliberare de cortizol din sânge. Este un hormon care, pe de o parte, este protector pentru inimă, dar pe de altă parte, în anumite condiţii, când se asociază în creşteri excesive, poate să dăuneze, provocând hipertensiune, dislipidemie şi rezistenţă la insulină”, a spus doctorul cardiolog Ștefan Busnatu, din București, pentru news.ro.

Cardiologul a adăugat că sunt necesare cele 8 ore de somn în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ceasurile se dau cu o oră înainte.

„Ar trebui să avem 8 ore de somn în condiţii de întuneric, aşa cum se întâmpla şi înainte de schimbarea orei, pentru eliberarea optimă de melatonină şi de cortizol în organism. În afară de odihnă, mişcarea făcută în prima parte a zilei şi repaosul alimentar după o anumită oră ne pot ajuta să depăşim mai uşor perioada de trecere către ora de vară”, a menționat el.

„Cei cu depresie pot resimţi această perioadă mai dificil”

Psihologul Bianca Poptean a vorbit și ea despre consecințele privării de somn și a subliniat că persoanele care suferă de depresie sau afecțiuni cardiace pot fi mai afectate de schimbarea orei de vară.

„Cei care au diferite forme de depresie pot resimţi această perioadă mai dificil, pentru că în cazul lor tocmai această amigdală, acest centru al emoţiilor fiind deja impactat cumva, ei vor fi printre primii care vor simţi mai puternic schimbarea orei. Mai sunt şi adolescenţii, cei care pot simţi tot genul ăsta de iritabilitate, de nervozitate, nemulţumire, privarea asta de somn şi la ei, creierul fiind în dezvoltare”, a punctat psihologul.

Aceasta a mai afirmat că după schimbarea orei de vară pot apărea tulburări ale somnului, oboseală, irascibilitate, instabilitate emoţională, iar adaptarea organismului la ora de vară poate dura până la două săptămâni.

Poziția de somn care poate provoca hipertensiune arterială, migrene şi dureri lombare

Persoanele care dorm cu faţa în jos, pe burtă, sunt mai predispuse la diverse probleme de sănătate, au declarat experții pentru New York Post, iar una dintre cele frecvente este durerea lombară.

„Dacă vă confruntaţi deja cu probleme la nivelul gâtului și al spatelui, dormitul în această poziție este aproape garantat că le va înrăutăți”, a explicat dr. Tony Nalda de la Scoliosis Reduction Center, referindu-se la dormitul cu faţa în jos.

Somnul în această poziţie poate face, de asemenea, mai dificilă respirația şi este mai puţin odihnitor. „Dormitul cu faţa în jos poate face mai dificilă respirația profundă, deoarece poziția comprimă diafragma”, a explicat expertul.

Un alt neajuns al acestui stil de a vă odihni este acela că se pune presiune asupra inimii şi, în timp, pot apărea afecţiuni cardiace precum hipertensiunea arterială.

„Prin apăsarea pe piept, îngreunezi circulația sângelui. Cu timpul, acest lucru crește riscul de probleme cardiace, mai ales dacă aveți deja probleme. Dacă faceţi un efort să respirați profund, acest lucru poate duce la creșterea tensiunii arteriale”, a adăugat dr. Tony Nalda.

Dormitul pe burtă a mai fost indicat drept cauză şi pentru apariţia migrenelor, dar şi a altor probleme neurologice, din cauză că presupune că o lungă perioadă de timp staţi cu gâtul răsucit.

Femeile însărcinate ar trebui, de asemenea, să evite dormitul pe burtă, deoarece această poziţie poate duce la privarea de somn, la risc crescut de naștere prematură, la un travaliu mai dureros și la depresie postpartum.

Dacă obişnuiţi să dormiţi cu faţa în jos și doriți un somn de mai bună calitate și o sănătate îmbunătățită, schimbarea poziției de dormit poate fi o soluție ușoară, potrivit Adevărul.ro.

„Dormitul pe spate sau pe o parte oferă mai multe beneficii pentru sănătate și mai puțin disconfort decât dormitul pe burtă”, scrie Fundația Sleep pe site-ul său. „De exemplu, un studiu efectuat pe persoane cu dureri de spate care dormeau pe burtă a constatat că cei care au trecut la somnul pe o parte sau pe spate au raportat semnificativ mai puține dureri”, au continuat specialiştii de la Sleep.

Totuşi, trebuie să ştiţi că dormitul pe spate, deşi menține coloana vertebrală în aliniere şi oferă o odihnă de calitate, nu este cea mai bună opțiune pentru persoanele cu apnee în somn, deoarece limba poate cădea înapoi în gât.

sursa

Vladimir Putin spune că decizia de a candida la prezidenţialele din 2024, a luat-o după ce ”mulţi oameni i-au cerut să continuie ca şef de stat”
Articolul anterior
Mama fetei ucise de colega sa în atacul dintr-o școală din Briansk: ”Erau prietene. A invitat-o la ziua ei”
Articolul următor