Remedii naturale pentru înţepături de ţânţari

Insectele ne supără tot mai des în această perioadă, mai ales că temperaturile au crescut destul de brusc. Iată câteva remedii naturale pentru ciupituri de ţânţari.

separator
intepaturi-de-tantar

Uleiuri esenţiale
Uleiul de arbore de ceai şi uleiul esenţial de levănţică ajută la reducerea inflamării, la reducerea mâncărimilor cauzate de ciupitura de ţânţar şi au li proprietăţi antibacteriene, deci ciupitura nu se va infecta.

Oţet
Oţetul este un remediu natural destul de subestimat. În cazul mai multor ciupituri, pe întreaga suprafaţă a corpului, se toarnă 2 ceşti de oţet în cada de baie umplută cu apă călduţă, nu fierbinte. Pentru ciupituri individuale, se tamponează locul dureros şi plin de mâncărimi cu un disc demachiant îmbibat în oţet.

fetita_intepatura_tantarMiere
Deşi sună ciudat să pui ceva dulce pe o iritaţie sau rană, mierea a fost şi este un antiinflamator şi antibacterian foarte puternic şi cunoscut de mii de ani. Un strop de miere de albine aplicată pe înţepătură reduce inflamaţia, reduce roşeaţa şi riscul de infectare a ciupiturii, dar ajută şi în caz de mâncărimi.

Pliculeţe de ceai
Ca şi în cazul cearcănelor şi al ochilor umflaţi, un pliculeţ de ceai ţinut la frigider poate reduce umflătura din locul ciupiturii păcătoase. În plus, taninurile din ceaiul verde sau negru au proprietăţi benefice şi scot apa în exces din ţesutul tumefiat.

Busuioc verde
Busuiocul nu este doar delicios şi aromat pentru paste italieneşti sau bruschete. Frunzele de busuioc proaspete conţin camfor şi alte uleiuri esenţiale naturale care reduc inflamaţia şi senzaţia de mâncărime a pielii după o înţepătură de ţânţar.

Lămâie şi lime
Ambele citrice sunt pline de uleiuri eterice cu proprietăţi antibacteriene şi anti-mâncărimi. Singura problemă este că pielea tratată cu zeamă de lămâie se va irita foarte tare dacă este expusă la soare, deci acest remediu natural împotriva ciupiturilor de ţânţari este recomandat să fie folosit doar în interiorul casei, nu pe plajă, sau la pădure la soare.

Sursa

Faptul că nu bei suficientă apă îți poate scurta viața, arată un nou studiu

În noul studiu publicat de Lancet, cercetătorii au dorit să testeze ipoteza conform căreia hidratarea ar putea împiedica și încetini procesul de îmbătrânire. Constatările din The Lancet arată că menținerea hidratării este esențială pentru o îmbătrânire sănătoasă și pentru bunăstarea generală, iar deshidratarea constantă poate scurta viața. Experții recomandă cel puțin șase până la opt căni de apă pe zi.

10 lucruri interesante despre apă

Cercetătorii își dedică eforturile pentru a găsi modalități prin care putem încetini îmbătrânirea și pentru a învăța despre obiceiurile care pot accelera procesul natural de îmbătrânire. De fapt, o nouă cercetare din Lancet, care evaluează modul în care testele de sânge normale sau ridicate de sodiu ca indicator potențial al îmbătrânirii biologice accelerate, al afecțiunilor cronice de sănătate și al morții premature la persoanele de vârstă mijlocie, sugerează că deshidratarea poate contribui, eventual, la a vă încheia viața prea devreme.

Printre afecțiunile cronice comune care au fost asociate istoric cu îmbătrânirea se numără bolile de inimă, diabetul, cancerul, hipertensiunea, osteoporoza, demența și boala Alzheimer. Cu toate acestea, înaintarea în vârstă nu este neapărat singura condiție prealabilă pentru a dezvolta aceste afecțiuni de sănătate, existând și mulți alți factori care pot crește riscul de apariție a acestora. Potrivit CDC, riscul de a dezvolta aceste afecțiuni medicale poate crește pe baza unor factori precum consumul excesiv de alcool, consumul de tutun, lipsa de mișcare fizică și o alimentație deficitară.

Cu toate acestea, o mai bună înțelegere a modului în care obiceiurile noastre și ceea ce consumăm ne afectează sănătatea – chiar și posibilitatea de a ne prelungi sau scurta durata de viață – este un pas important către o îngrijire proactivă care poate duce la o existență sănătoasă, începând cu cele mai recente cercetări care evidențiază importanța hidratării.

Ce dezvăluie studiul despre legătura dintre deshidratare și îmbătrânire

În noul studiu publicat de Lancet, cercetătorii au dorit să testeze ipoteza conform căreia hidratarea ar putea împiedica și încetini procesul de îmbătrânire. Deși această cercetare a fost parțial motivată de studii anterioare efectuate pe rozătoare care au observat legături între restricția de apă și o viață mai scurtă, aceasta a fost realizată cu participanți adulți umani cu vârste cuprinse între 45 și 66 de ani.

Pentru a înțelege mai bine descoperirile cercetătorilor privind legătura dintre hidratare și îmbătrânire, trebuie să analizăm mai întâi metodele lor de măsurare a hidratării unei persoane. Pentru a determina gradul de hidratare a unei persoane a fost folosit un test de sodiu seric, care este o modalitate de a vedea cât de mult sodiu se află în sângele unei persoane. Deoarece sodiul este un electrolit care poate ajuta la echilibrarea fluidelor din organism, acest test este o modalitate obișnuită de a vedea dacă cineva este deshidratat. Potrivit Clinicii Mayo, un nivel normal de sodiu în sângele unei persoane este între 135-145 miliechivalenți (sau milimoli) pe litru.

Interesant este faptul că, deși acesta este cunoscut ca fiind intervalul normal pentru nivelul de sodiu din sânge, studiul a constatat că nivelurile de sodiu de 142 milimoli pe litru sau mai mult au fost asociate cu o creștere de 39% a riscului de boli cronice, iar nivelurile mai mari de 144 milimoli pe litru au fost asociate cu un risc crescut cu 21% de mortalitate prematură. Cercetătorii notează că aceste constatări înseamnă că cei care au niveluri de sodiu seric de 142 mmol/l sau mai mari au șanse mai mari de a muri mai tineri sau de a dezvolta o boală cronică. Cu alte cuvinte, faptul de a fi deshidratat cronic poate scurta în mod absolut durata de viață.

Ce înseamnă acest lucru pentru viața de zi cu zi?

Constatările din The Lancet arată că menținerea hidratării este esențială pentru o îmbătrânire sănătoasă și pentru bunăstarea generală, iar deshidratarea constantă poate scurta viața. Cu excepția cazului în care medicul poate cere să faci un test de sodiu seric, este dificil să ști exact cât de hidratat ești. În plus, nu există reguli sau orientări stricte care să stabilească în mod explicit câtă apă este recomandat să bei în fiecare zi. CDC spune că nu există nici o recomandare pentru cât de multă apă ar trebui să bea cineva, dar toată lumea ar trebui să se aprovizioneze cu lichide prin alimente și băuturi, în timp ce alți experți recomandă să beți cel puțin șase până la opt căni de apă pe zi. Între timp, Academiile Naționale pentru Științe, Inginerie și Medicină spun că 15,5 căni de lichid pe zi pentru bărbați și 11,5 căni pe zi pentru femei.

Cel mai bun mod de a menține o hidratare zilnică optimă este să bei în mod constant multă apă și lichide pe tot parcursul zilei, în special dacă ești activ în mod regulat. Cu toate acestea, dacă ești încă îngrijorat de capacitatea ta de a menține hidratarea pe parcursul zilei și dacă suspectezi că organismul tău funcționează în timp ce este deshidratat mai des decât de obicei, vorbește cu medicul tău despre strategii eficiente pentru a te asigura că rămâi sănătos hidratat pe parcursul zilei.

sursa

Medic: ,,Medicamentele care scad febra, scad și producția de anticorpi și prelungesc durata de boală”

Febra este un simptom neplăcut pe care ne dorim să îl combatem în orice episod de răceală sau viroză. Totuși, medicii ne sfătuiesc să nu apelăm la medicamente antitermice decât în anumite cazuri, și asta deoarece febra stimulează imunitatea și producerea de anticorpi, având rol de vindecare.

Adulții suportă mai greu febra decât cei mici.

În cele mai frecvente cazuri, adulții vor lua antipiretice în cazul febrei de peste 39 de grade, mai cu seamă din cauza inconfortului pe care aceasta o creează.

Însă, atenție!

Nu lua medicamente în primele 6 ore de febră, atunci când se formează mulți anticorpi.

Pacienţii cu febră de peste 38,5 grade Celsius ar trebui să îşi administreze medicamente antipiretice după circa şase ore de la creşterea temperaturii corporale, conform unui studiu efectuat recent de oameni de ştiinţă din China.

Febra stimulează imunitatea și producerea de anticorpi

Potrivit cercetătorilor, febra ar ajuta la stimularea mecanismelor imunitare ale corpului în lupta cu infecţiile cauzate de agenţi patogeni.

Proteina Hsp90 din celulele imunitare poate fi stimulată când temperatura corporală depăşeşte 38,5 grade Celsius. Aceasta se va lega ulterior la membrana celulară şi se va asocia cu integrina alfa4 pentru a accelera accesul celulelor imunitare la locul infecţiei în vederea eliminării agentului patogen, se arată în studiul publicat în jurnalul ştiinţific Immunity.

Febra favorizează vindecarea

Febra este un efect al infecţiilor, virale sau microbiene, fenomen de apărare a organismului care favorizează vindecarea. Astfel, nu trebuie combătută atât timp cât nu atinge valori mai mari de 38,5 grade Celsius”, avertizează Rodica Nanu, medic pediatru.

Graţie capacităţii naturale de termoreglare a organismului, febra nu va creşte până la niveluri periculoase. Foarte rar, temperatura trece de 41 de grade în cazul infecţiilor virale. Când febra trece însă de 42 de grade Celsius, există risc de convulsii, în special la copii.

Însă, convulsiile apar doar când temperatura creşte brusc, nu din cauza febrei prelungite, şi nu durează mai mult de cinci minute. “În cazul în care febra trece de 42 de grade, atunci este pericol de convulsii care pot afecta creierul”, adaugă medicul pediatru Rodica Nanu.

În cazul copiilor foarte mici, la care reglarea temperaturii corpului e mai deficitară, este bine ca în caz de febră să se ceară sfatul pediatrului.

„Deși mulți pacienți se îngrijorează că febra în sine poate fi periculoasă, creșterile tranzitorii ușoare sau medii ale temperaturii până la 38-39 de grade Celsius, cauzate de majoritatea infecțiilor acute, sunt bine tolerate de adulții sănătoși,“, afirmă doctorul Rareș Simu.

Medicamentele care scad febra, scad și producția de anticorpi

“Priveşte şi nu trata, în primă fază”, este regula de bază în ceea ce priveşte febra, dar şi cea mai puţin respectată. Dezavantajele medicaţiei depăşesc avantajele. Medicamentele sunt menite să ofere doar mai mult confort.

În cazul în care febra trece de valoarea de 38,5 grade Celsius, este recomandat doar paracetamol, fără depăşirea celor 4 doze specificate în prospect.

Sfat: în caz de disconfort, administrează doze mici de antipiretice, înjumătățite, astfel încât să menții febra ușor ridicată și să ajuți organismul să lupte cu infecția.

,,Dacă febra continuă să crească și cauzează disconfort, se recomandă alternarea paracetamolului cu ibupropfen, sirop sau supozitoare, la un interval de 3-4 ore conform dozei recomandate pe ambalaj”, a completat pediatrul Rodica Nanu.

Vestea proastă este că suprimarea febrei cu medicamente înseamnă un timp de vindecare a infecţiei mai lung. Studiile efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că aceste medicamente suprimă, odată cu febra, şi producţia de anticorpi.

în general, se consideră că febra trebuie tratată la valori mai mari de 38,5-39 de grade Celsius, mai ales în cazul copilului mic, sub 3 ani. De asemenea, este indicat să se trateze febra în cazul pacienților cu risc crescut, inclusiv la adulții cu insuficiență cardiacă sau pulmonară.

sursa

Virusul sincițial respirator: simptome și posibile complicații

Virusul sincițial respirator (RSV) este o cauză majoră a bolilor respiratorii, în special la copii. În acest sezon, se constată o creștere a numărului de îmbolnăviri în majoritatea țărilor. Ce este virusul respirator sincițial (RSV)?

5 idei despre ce NU este febra la copii și adulți | Mamaplus

Virusul sincițial respirator (RSV) este o cauză majoră a bolilor respiratorii la copii. Este un virus frecvent al tractului respirator care provoacă simptome asemănătoare răcelii comune. Majoritatea adulților se vindecă în 1-2 săptămâni, dar VRS poate fi sever în special la bebeluși și vărstnici.

Semnele și simptomele infecției cu virus sincițial respirator apar în mod obișnuit după 4-6 zile de la expunerea la virus.

Care sunt semnele și simptomele virusului respirator sincițial (RSV)?

Infecția cu virus sincițial respirator debutează cu simptome de tract respirator superior precum: strănut, rinoree, nas înfundat, dureri de cap, febră, dureri de mușchi. Apoi, manifestările clinice evoluează rapid, în 1-2 zile, către tuse și afectare pulmonară.

Sugarii și copiii mici pot prezenta: febră, absentă sau 37,5-38 grade C (de obicei nu foarte mare), dureri în deglutiţie, durere faringiană, tuse, respirație rapidă (tahipnee), învinețire a pielii (cianoză), respirație șuierătoare (wheezing), raluri (zgomote pulmonare supraadăugate zgomotelor normale, care se pot auzi cu stetoscopul), lipsa poftei de mâncare, deshidratare.

Simptomatologia RSV la bebeluşi evoluează pe parcursul a 3-5 zile, putând ajunge și până 7-10 zile, iar intensitatea este mai severă decât a unei răceli obișnuite.

RSV poate provoca de asemenea inflamații severe cum sunt bronșiolita (inflamarea căilor aeriene inferioare) și pneumonia (infecția pulmonară). RSV este cea mai frecventa cauză de bronșiolită și pneumonie la copiii sub 1 an.

La adulți și copiii mai mari de 3 ani, VSR determină semne și simptome ușoare asemănătoare răcelii: nas înfundat sau rinoree, tuse, subfebrilitate, dureri în gât, dureri de cap, stare generală proastă.

Complicații

Copiii pot dezvolta forme grave, pulmonare, de infecție cu virus sincițial respirator. O parte din copii pot avea la prima infecție cu virusul sincițial respirator, simptome de bronșiolită sau pneumonie. Infecțiile auriculare ușoare (otite), reprezintă o altă complicație.

Majoritatea infecțiilor cu virus sincițial respirator nu sunt amenințătoare de viață. Totuși, este necesar consultul medical pentru copii, bătrâni sau persoane cu risc crescut care prezintă orice semn sau simptom de infecție. De asemeni, se recomandă solicitarea de ajutor medical imediat dacă copilul prezintă dificultăți de respirație, febra mare sau cianoza (colorație albăstruie a pielii și mucoaselor, care apare din cauza unei cantități inadecvate de oxigen în sânge).

Secrete de frumusețe din toată lumea
Articolul anterior
Ana Barbu a fost nevoită să-și vândă apartamentul!
Articolul următor