Trei efecte extraordinare pe care le are sperma

Lichidul seminal are multiple întrebuinţări, după cum arată numeroase studii realizate până în prezent. Potrivit cercetătorilor, sperma este foarte nutritivă, are efect antidepresiv, dar este şi una dintre cele mai eficiente arme de luptă împotriva ridurilor.

separator
iS_Spermien_Hoden_800x462.jpg

1. Are efect anti-imbatrinire

Spermidina, componentă a spermei, încetineşte procesul de îmbătranire al pielii, ajutând la regenerarea celulelor, scrie site-ul medicaldaily.com O companie norvegiană, Bioforskining, a dezvoltat o cremă de faţă care are la bază această substanţă şi susţine că este de 30 de ori mai eficientă decât vitamina E, prevenind apariţia ridurilor.

2. Are un efect antidepresiv

Un studiu arată că femeile care fac sex fără prezervativ şi au contact cu sperma partenerului sunt mai puţin depresive decât cele care fac sex cu prezervativ sau decât cele care se abţin de la sex. Specialiştii au analizat constatările în amanunt şi au descoperit că vaginul unei femei absoarbe substanţele din care e compusă sperma, iar ele acţionează contra depresiei, alungând anxietatea şi mărind rezistenţa la stres.

Lichidul seminal conţine hormoni care îţi influenţează starea de spirit precum: testosteron, estrogen, progesteron, prolactina, dar şi prostaglandine. Aceştia sunt absorbiţi de pereţii vaginului, ajung în sânge la câteva ore după partida de sex şi îţi atenuează stările depresive.

3. Coboară presiunea sângelui

Un alt studiu susţine că femeile care fac sex oral şi înghit spermă partenerului îşi menţin fluxul sanguin în limite normale.

Sursa

El este noul „burlac” în renumitul show la THT
Articolul anterior
Zeci de prezentatoare meteo s-au îmbrăcat la fel. Motivul este bizar!
Articolul următor