Un barbat din Africa de Sud a povestit cosmarul prin care a trecut atunci cand s-a trezit din coma, însă nu a putut să comunice nimănui acest lucru.
Martin Pistorius a intrat în comă la vârsta de 12 ani. Nu s-a mai putea mișca sau comunica timp de 12 ani. Iar spre groaza lui, atunci când s-a trezit, nu a putut vorbi.
Baiatul din Africa de Sud a fost diagnosticat cu meningită în anii ’80. Părinții lui au fost nevoiți să-i facă baie, să-l hrănească și sa-l întoarcă la fiecare două ore de pe o parte pe alta, în pat. Medicii i-au spus că va muri în curand.
A fost atât de greu încât, povestește mama lui Joan, l-a privit într-o zi în ochi și i-a spus: „Sper să mori”. Martin era însă treaz, auzea și înțelegea tot ce se întâmplă în jurul lui. Bărbatul, ajuns acum la vârsta de 39 de ani, s-a trezit din comă la vârsta de 14 ani. Dar nu se putea mișca sau comunica în continuare, însă era conștient.
„La doi ani de când am intrat în stare vegetativă am început să mă trezesc. Eram conștient de tot ce se întâmplă, la fel ca o persoană normală. Toți erau obișnuiți că nu mai sunt, așa că nimeni n-a observat că începusem să fiu prezent din nou. Mi-am dat seama că îmi voi petrece restul vieții singur”, a povestit Martin.
Bărbatul a povestit că tot ce mai putea face era să gândească, iar gândurile i-au devenit tot mai negre pe zi ce trecea.
Creierul lui Martin a început să funcționeze normal la vârsta de 14 ani, urmat apoi de trup, la 24 de ani. Martin a învățat singur să scrie și să citească și a obținut o diplomă în programare și design. S-a casatorit, iar acum locuiește în Marea Britanie, unde lucrează ca programator.
Bărbatul a publicat și o carte în care și-a spus povestea – „Ghost Boy: My Escape From a Life Locked Inside My Own Body” (n.r. „Baiatul fantoma – Evadarea dintr-o viață închisă în propriul trup”).