Elevii și studenții sunt invitați să se înregistreze la medicul de familie. Află care este procedura

În contextul începerii noului an de învățământ, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), informează elevii și studenții despre procedura de înregistrare la medicul de familie. În cazul elevilor cu vârsta de până la 18 ani cererea este completată de reprezentantul legal. Iar studenții și elevii cu vârsta de peste 18 ani depun personal cererea la medicul de familie ales.

separator

Dacă elevul sau studentul revine zilnic la locul de trai, cererea este depusă la medicul de familie care deservește familia acestuia, conform locului de trai. Iar dacă nu revine zilnic la locul de trai, cererea poate fi depusă la medicul de familie care deservește teritoriul unde își are locul de trai permanent sau temporar, la cămin sau gazdă, transmite ipn.md cu referire la un comunicat de presă al CNAM.

La schimbarea medicului de familie într-o altă instituție medicală, solicitanții vor depune personal cererea semnată de medicul ales la Serviciul teritorial de relații cu beneficiarii al CNAM.

alte Articole interesante