Un caz şocant care te descumpăneşte şi totodată îţi arată retrospectiva vieţii, de care uneori te plângi sau eşti nemulţumit, fără să preţuieşti lucrurile cu adevărat importante.
Incertitudinea te macină şi uiţi uneori cât de frumos poate fi un răsărit de soare. Rutina îţi toceşte sufletul şi nu te mai lasă să crezi că viaţa poate fi şi altfel, te gândeşti că nu ţi se poate întâmpla nimic rău şi pierzi timpul cu fleacuri. Aceste sentimente, pe alocuri contradictorii, le-am trăit când am cunoscut-o pe Mariana Basist.
Viaţa unei domnişoare de 24 ani s-a schimbat radical în 2008. Povestea te cutremură şi totodată te miră curajul şi dragostea de viaţă a acestei eroine.
“Lucram la o mică fabrică aflată în suburbia Chişinăului, când s-a întâmplat accidentul. Un aparat mi-a tăiat mâna stângă şi mi-a luat pielea de pe scalp. Am stat în reanimare 10 zile, am avut intervenţii chirurgicale foarte complicate. Medicii s-au luptat pentru viaţa mea, la operaţie au asistat 30 de persoane. Pe cap mi s-a pus piele de la picioare.
Momentul de trecere de la o viaţă normală la una cu regim special, m-a debusolat, m-a revoltat, am plâns zile întregi. O perioadă am dus o luptă interioară, însă, dragostea de viaţă m-a ajutat să găsesc calea spre Dumnezeu, echilibrul sufletesc, curajul de a trece peste greutăţi, nădejdea că mâine va fi mai bine şi gândul că toate pot reveni la normal.”
Un stat cu handicap, pe care ne facem că nu-l vedem
“Statul mi-a oferit pentru gradul II de invaliditate (aşa a determinat comisia de experţi medicali, că eu pot să lucrez, mai am o mână şi sunt tânără) pensia de 500 lei. Aceşti bani nu-mi ajungeau nici pentru deplasare la Chişinău, pe care trebuie s-o fac în fiecare săptămână. Sunt originară din Ţânţăreni, Teleneşti şi în fiecare sâmbătă trebuie să mă vadă medicii, iar cheltuielile de drum sunt mari.
Şi atunci am hotărât s-o iau de la capăt. M-am întors înapoi la locul meu de muncă, desigur nu depun efort mare ca mai înainte, în schimb, câştig 1000 lei.
Ce-i drept, nu pot să fac minuni cu aceşti bani, când spun minuni mă refer la o proteză pe care mi-o doresc, ca să-mi uşureze existenţa. Medicii spun că la noi nu se fac proteze de care am eu nevoie, doar în afară ţării.”
Am întrebat-o unde se găsesc şi mi-a răspuns că nici nu s-a interesat, pentru că nu are bani. Are o proteză de formă care mai mult o deranjează, pentru că fiind rigidă, îi provoacă durere. Dar trebuie s-o poarte, că să atragă mai puţin atenţia celor din jur. Mai greu e vara, că este obligată să poarte bluză când e foarte căld, ca să acopere proteza incomodă. Apoi mi-a povestit despre durerile de la mâna stângă, care o chinuie noaptea şi care revin constant ca şi durerile de cap. La cea mai mică atingere îşi poate răni pielea de pe cap. Când am întrebat-o dacă are o relaţie, iată ce mi-a spus:
“Aveam o relaţie de ceva timp, înainte de accident. Trebuia să ne căsătorim, dar după întâmplarea nefericită am fost părăsită. A fost spre binele meu, pentru că prietenul pe care îl aveam de ani şi care mi-a fost alături când mi-a fost cel mai greu, m-a cerut în căsătorie. Ne vom căsători în toamnă.”
Povestind, faţa i s-a luminat ca şi când viaţa ei a revenit la normal, coşmarul a dispărut şi finalul nu poate fi decât unul fericit.
“Trebuie să ai răbdare, pentru că Dumnezeu îi iubeşte pe oameni şi are grijă de ei. Cred că norocul nu m-a părăsit definitiv, cât despre proteză – o voi avea într-o zi, în rest mulţumesc lui Dumnezeu că m-a lăsat în viaţă!”
Text: Snejana Ţugui
