În Coreea de Sud, Covid-19 s-a reactivat în cazul a 91 de persoane declarate vindecate

Mai mult de 90 de persoane care s-au vindecat inițial complet de Covid-19 au fost testaţi din nou pozitiv, potrivit autorităţilor sanitare din Coreea de Sud, informează agenția Yonhap, conform Realitatea.net.

separator
Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea bolilor (KCDC), cel puțin 91 de persoane sunt pozitive cu Covid-19 după ce au ieşit din carantină.

Directorul general al KCDC, Jeong Eun-kyeong, a precizat că acestor persoane li s-au făcut teste virale, ale căror rezultate nu sunt aşteptate mai devreme de două săptămâni, spre deosebire de cele obişnuite pentru Covid-19, care durează mai puţin.

„Izolăm celule virale din organele respiratorii ale celor care au fost testaţi pozitiv din nou la Covid-19”, a explicat Jeong.

KCDC examinează, de asemenea , dacă aceste persoane au anticorpi care ar indica dacă s-au vindecat, în condiţiile în care unii experţi medicali afirmă că persoanele imune ce deţin aceşti anticorpi nu sunt contagioase.

Autorităţile medicale spun că este foarte probabil ca virusul să se fi reactivat, în loc ca persoanele respective să se fi reinfectat, dat fiind că testele au ieşit pozitive din nou într-un timp relativ scurt.

Şi alţi virusologi şi epidemiologi spun că rezultatele pozitive de la retestare ar putea fi cauzate de reactivarea virusului, nu de o diagnosticare eronată. Potrivit acestora din urmă, virusul poate să rămână latent în anumite celule ale organismului şi să atace organele respiratorii după ce se reactivează.

Un pacient cu Covid-19 este considerat complet vindecat după două teste cu rezultat negativ în interval de 24 de ore.

KCDC dă însă și o veste bună, și anume că numărul infectărilor zilnice cu coronavirus a scăzut, astăzi, sub 30 – pentru prima oară din data de 20 februarie, de la 39 joi la 27, în timp ce bilanţul total este de 10.450.

Vicepremierul Sănătății, Kim Ganglip, a declarat că trei săptămâni de distanțare socială au făcut ca în provincia Daegu – epicentrul focarului de infecție din Coreea de Sud, să nu se înregistreze cazuri noi, acesta avertizând însă că lucrurile s-ar putea schimba oricând dacă se va recurge la relaxarea măsurilor de distanțare socială.

Cancerul va fi depistat mai ușor și fără durere în Republica Moldova: Echipamentul de ultimă generație, instalat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”

O metodă nouă de diagnosticare a cancerului de colon și rect a devenit posibilă în Secția chirurgie colorectală a Spitalului Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga” din Chișinău.

Instituția a procurat recent un colonoscop de ultimă generație, din sursele fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.

Cu ajutorul acestui dispozitiv modern, medicii pot determina maladiile inflamatorii, inclusiv cele oncologice ale intestinului gros în stadii timpurii, prin efectuarea colonoscopiei.

Această investigație permite examinarea colonului, prelevarea unor țesuturi, dar și înlăturarea formațiunilor patologice, inaccesibile în cazul utilizării rectoscopului.

„Datorită tehnologiei performante, este posibilă diagnosticarea precoce a formațiunilor tumorale ale colonului (prin utilzarea tehnologiei NBI și RDI) și unele patologii inflamatorii în fazele inițiale a bolii. Totodată, grație opțiunilor tehnice ale aparatului utilizat, se permite nu doar investigații de vizualizare a patologiei, dar și efectuarea biopsiei sau înlăturarea unimomentană a formațiunilor patologice. Efectuarea investigației este realizată fără durere, iar confortul pacientului este asigurat de asistența anesteziologică”, se arată într-un comunicat de presă al SCR „Timofei Moșneaga”.

Pentru a beneficia de acest serviciu în secția Chirurgie Colorectală a SCR „Timofei Moșneaga”, este necesară îndreptarea pentru spitalizare de la medicul de familie din teritoriu cu un set prestabilit de analize și consultarea medicului proctolog în Secția Consultativă a spitalului republican.

Plante care protejează și regenerează ficatul

Ficatul este unul din cele mai mari și importante organe din corp. El ajută la filtrarea substanțelor toxice și digestia alimentelor. Bolile hepatice se pot moșteni din familie, dar apar și ca urmare a unor factori agresivi, precum virusurile sau abuzul de alcool. Inclusiv obezitatea poate provoca daune la nivelul ficatului, scrie topremediinaturiste.ro.

SIMPTOMELE UNEI BOLI HEPATICE

Simptomele unui ficat bolnav sunt ușor de recunoscut. Cel mai specific semn este paloarea feței și gălbeneala ochilor (icter). Apar mâncărimi, dureri abdominale și umflături la nivelul picioarelor și gleznelor. Urina este închisă la culoare, iar scaunul are o nuanță deschisă, sau este negru ca smoala. Oboseala cronică, resimțită ca o senzație de sfârșeală sau epuizare, este un alt semn specific al bolilor de ficat. Persoana afectată nu are poftă de mâncare, simte greață, și poate avea vărsături.

Dacă ficatul nu este tratat corespunzător, daunele se pot agrava și în timp pot duce la ciroză și apoi la insuficiență hepatică.

Există o serie de plante care acționează benefic asupra celulei hepatice, ajutând atât la protejarea ei, cât și la regenerarea ei:

– armurariu

– păpădie

– cicoare

– anghinare

– gențiană

– sunătoare

Toate aceste plante le putem găsi combinate într-un produs numit Hepato Regenerator, conceput de firma Herbagetica.

INDICAȚII TERAPEUTICE

Produsul conține extracte uscate de aceste plante, pulberea fiind considerată una din cele mai bune forme de administrare a unei plante, îndeosebi pe termen lung. Se consumă câte 1 capsulă, de 3 ori pe zi.

PRECAUȚII ȘI CONTRAINDICAȚII

Atenție, produsul nu este recomandat pe perioada sarcinii și alăptării, persoanelor cu glicemia mică sau cu diabet, ori cu pietre mari la bilă, cu gastrită hiperacidă sau ulcer. Produsul nu trebuie administrat concomitent cu medicamente antiinfecțioase sau anticoncepționale.

Moarea de varză, beneficii incredibile pentru organism!

Detalii Puține persoane ştiu că, atât varza murată, cât și zeama sau moarea, cum i se mai spune prin diferite părți ale țării, sunt adevărate depozite de medicamente naturale care pot preveni și vindeca diferite boli, scrie topremediinaturiste.ro.

Conținutul bogat de substanțe nutritive din zeama de varză murată revitalizează organismul și-l tonifică. Varza murată este bogată în vitamina C, mai bogata chiar decat varza crudă, vitamina antioxidantă care ajută la fortifierea sistemului imunitar al organismului.

Varza murată este singurul aliment de natură vegetală în care se găsește vitamina B12 din belșug dar și minerale precum magneziu, acid folic, potasiu, fier și iod. Varza murată este singurul produs vegetal care conține vitamina B12, care încetinește procesul de îmbătrânire, protejează sistemul nervos si împiedică pierderile de memorie. În compoziția de la zeama de varză se regăsesc o parte din vitaminele și antioxidanții prezenți în varza proaspătă, dar și microelemente, săruri minerale, fermenți și enzime apărute datorită procesului de fermentație.

Astfel, varza murată dar și zeama de varză conțin vitamina U, vitamina anti-ulceroasă, care se distruge prin fierbere, de aceea varza murată și zeama se recomandă în tratarea bolilor ulceroase. Pentru că stimulează arderea grăsimilor și normalizează apetitul, varza și zeama de varză murată se recomandă, crudă, și în curele de slăbire.

Persoanelor hipotensive li se recomandă zilnic, un pahar de moare de varză. Câteva pahare de moare pe zi, mai multe zile la rând, ajută la normalizarea digestiei, dar și la prevenirea constipației în caz că te confrunți cu așa ceva.

Beneficiile consumului de moare de varză:

previne deteriorarea celulară (bogată în fitonutrienţi, zeama de varză are proprietatea de a lupta împotriva radicalilor liberi care cauzează deteriorarea celulelor); stimulează eliminarea toxinelor (zeama de varză stimulează capacitatea organismului de a elimina toxinele acumulate și astfel, de a preveni anumite afecțiuni, cum ar fi cancerul pulmonar, de colon, de stomac și cancerul de prostată); anti-inflamator (zeama de varză poate preveni și trata artrita și alte boli inflamatorii degenerative) ameliorează astmul şi bronşita (zeama de varză are proprietatea de a stimula capacitatea de vindecare a tractului respirator); ajută în probleme digestive (este o alegere excelentă pentru persoanele care suferă de ulcere gastrice. Zeama de varză conține suflorafan, o substanță care ucide bacteriile care cauzează apariția ulcerului peptic, previne și tratează refluxul gastroesofagian); stimulează sistemul imunitar (cu un conținut bogat în vitamia C și antioxidanți, zeama de varză ajută la întărirea sistemului imunitar ); îmbunătățește funcțiile creierului (conținutul mare de antocianine și vitamina K ajută la îmbunătățirea funcțiilor creierului și în combinație cu antioxidanții, zeama de varză scade riscul tulburărilor neurodegenerative); echilibrează nivelul de hormoni (iodul prezent în zeama de varză ajută la reglarea glandei tiroide și a producerii de hormoni); reduce colesterolul „rău” (numeroase studii au demonstrat că zeama de varză are un efect detoxifiant asupra ficatului și reduce drastic nivelul colesterolului „rău” ); ajută la pierderea în greutate (consmul de zeamă de varză ajută organismul să se simtă sătul și astfel se mărește distanța dintre mese).

Moarea de varză pentru ficat:

Zeama de varza murata contribuie si la o buna funcționare a ficatului și la detoxifierea lui. Astfel, se recomanda sa se consume în cantitate de 100 ml de trei ori pe zi, între mese, timp de câteva luni. Pietrele la bilă și giardia pot fi tratate cu câte 150 ml de zeamă de varză băută de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă. Tratamentul se ține timp de două-trei săptămâni. Se poate relua după șapte zile de pauză.

Contraindicații moare de varză:

Exista insa și o contraidicație importantă în ceea ce privește zeama de varză murată. Persoanele hipertensive nu ar trebui să consume mai mult de un pahar de 250 ml pe zi si totodată ar trebui să reducă aportul de sare din alimentație. Nici în cazul problemelor la nivelul rinichilor nu este indicată consumul de varză acră, şi asta tot din cauza cantităţii de sare ce se va depune în zona lor impiedicând buna lor funcţionare ce va atrage alte probleme de sănătate.

O pensionară din Capitală amendată cu 22.500 lei, răpusă de lacrimi
Articolul anterior
China a donat R. Moldova 3 tone de combinezoane, mănuși sterile, măști, bahile, ochelari medicali de protecție și termometre cu infraroșu
Articolul următor