În Republica Moldova, sunt raportate încă 105 cazuri de coronavirus.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 640 de teste.
Potrivit Ministerului Sănătății, toate cazurile sunt cu transmitere locală: Chișinău-21, Soroca-13, Transnistria-16, Florești-11, Edineț-8, Fălești-6, Bălți-4, Cahul-3, Dondușeni-3, Râșcani-3, Strășeni-3, Căușeni-2, Ialoveni-2, Sângerei-2, Ștefan Vodă -2, Criuleni-1, Glodeni-1, Taraclia-1, Vulcănești-1.
Astfel, numărul total al cazurilor confirmate se ridică la 2.154 de infectați.
Până în prezent, în Republica Moldova s-au înregistrat 53 de decese din cauza Covid-19, iar 235 de oameni s-au vindecat.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale reiterează recomandările care trebuie respectate de fiecare persoană:
– Stați acasă! Evitați la maxim locurile publice;
– Dacă sunteți nevoiți să ieșiți din casă, păstrați distanța socială de minim 2 m;
– Cei care au revenit din țările cu risc sporit de infecție sau au contactat cu o persoană infectată, autoizolați-vă la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv de membrii familiei și contactați medicul de familie. Măsurați temperatura corpului de 3 ori pe zi;
– Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun;
– Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);
– La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, eliminări nazale, apelați de urgență Serviciul 112.
– Apelați la 0 80012300 pentru orice întrebare legată de COVID-19.