Infecția enterovirală face ravagii în rândul copiilor. Ce trebuie să faci pentru a evita molipsirea

În plin sezon estival, infecția enterovirală atacă tot mai multe persoane. Mai ales copiii ajung la spital cu febră, diaree, vărsături și crampe abdominale, acestea fiind câteva dintre simptomele bolii. În momentul de față, doar la Spitalul de Boli Infecţioase pentru Copii din Capitală sunt internați 59 de micuți cu infecție enterovirală.

separator
ddddd

Potrivit datelor Centrului Municipal de Sănătate Publică, în primele șase luni ale anului, au fost înregistrate aproximativ două mii de îmbolnăviri, cu aproape 500 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.

Trei sferturi dintre bolnavi sunt micuţi de până la doi ani. Această infecţie este foarte contagioasă și se răspândește ușor, în special în colectivităţile organizate pentru copii.

O familie a fost nevoită să revină din vacanţă după ce unul dintre copii s-a îmbolnăvit. Micuţul avea febră şi diaree şi a fost internat în Spitalul de Boli Infecţioase pentru Copii. După trei zile, s-a molipsit şi fratele cel mic.

„Totul a început cu dureri de cap, a început să îl doară burta, a vomitat. Eu m-am gândit că poate de la apă. Cel mic ieri i s-a făcut rău, direct în febră 39, seara i s-a început deja diareea şi de azi primim picurători”, a spus într-un reportaj mama copilului, pentru publika.md.

În aceeaşi situaţie s-au pomenit sute de familii vara aceasta.

„La copii cu boală diareică acută pe primul plan este rehidratarea. Copii având vome, lipsa poftei de mâncare, dacă nu pot primi cantitatea suficientă de lichide peros, rehidratarea se face endovenos”, spune Diana Vlad, medic infecţionist Spitalul Boli Infecţioase Copii.

Medicii recomandă părinților să meargă la medic imediat după ce observă că micuţii se simt rău.

„Perioada de incubație pentru această malafdie este de unu până la șapte zile. Tratamentul este necesat de efectuat în condiții de staționar. Atunci când sunt formele ușoare sau șterse tratamentul poate fi efectuat la domiciliu”, subliniază Zinaida Covric, medic epidimiolog Centrul de Sănătate Publică Chişinău.

Copilul poate fi expus factorilor patogeni dacă nu-şi spală mâinilor, bea apă din surse nesigure, mânâncă fructe sau legume nespălate sau consumă alimente gătite insuficient. Focare de infecţii pot fi piscinile publice sau chiar terenurile de joacă din curţile blocurilor.

Virusul se elimină din organism prin particule de salivă sau mucus din gât şi prin scaun. Transmiterea infecției are loc predominant prin mecanism fecal-oral, de aceea, pentru a preveni boala, sunt foarte importante măsurile de igienă, adică să te speli în mod regulat pe mâini.

OMS s-a speriat de variola maimuței și organizează o reuniune de urgenţă: Cazuri suspecte depistate şi în Olanda

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmează să organizeze vineri o reuniune de urgenţă pentru a discuta despre variola maimuţei, conform unor surse apropiate agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Economica.net - Cazuri de variolă a maimuţei depistate în Europa şi America  de Nord - Economica.net

Comitetul care se va întruni este Grupul consultativ strategic şi tehnic pentru riscuri epidemice şi pandemice (STAG-IH), care consiliază OMS asupra riscurilor de infectare ce ar putea reprezenta o ameninţare pentru sănătatea globală.

Directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, s-a arătat vineri îngrijorat de faptul că răspândirea variolei maimuţei s-ar putea accelera pe continent pe măsură ce oamenii se adună în cadrul petrecerilor şi festivalurilor în lunile de vară.

„Pe măsură ce intrăm în sezonul estival în regiunea europeană, cu adunări în masă, festivaluri şi petreceri, sunt îngrijorat că transmiterea s-ar putea accelera, în condiţiile în care cazurile detectate până în prezent se numără în rândul celor care întreţin activităţi sexuale, iar simptomele sunt pentru mulţi nefamiliare”, a declarat Hans Kluge citat într-un comunicat.

Peste 100 de cazuri depistate cu această boală virală, care se răspândeşte prin contact direct şi are în general simptome uşoare, au fost raportate recent în afara ţărilor din Africa unde este endemică.

Mai multe cazuri suspecte de variola maimuţei au fost identificate în Ţările de Jos, relatează vineri agenţia de presă ANP, citând agenţia sanitară guvernamentală.

Rezultatele finale ale testelor nu sunt deocamdată disponibile, a raportat agenţia citând Institutul Naţional pentru Sănătate (RIVM).

RIVM nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii, notează Reuters.

Peste 100 de cazuri de variola maimuţei („monkeypox”), o infecţie virală mai des întâlnită în Africa Centrală şi de Vest au fost raportate în Europa în această săptămână, autorităţile germane descriind focarul drept cel mai mare înregistrat vreodată în regiune.

Autorităţile sanitare din Spania a raportat vineri 23 de noi cazuri confirmate de variola maimuţei, în principal în regiunea Madrid, unde cele mai multe infecţii sunt asociate cu un focar de la o saună pentru adulţi.

Numărul total al cazurilor din Spania a ajuns în prezent la 30, în timp ce 23 de cazuri confirmate au fost identificate în ţara vecină Portugalia, unde nouă noi cazuri au fost depistate vineri.

Autorităţile de la Madrid lucrează la urmărirea cazurilor în principal dintr-un singur focar asociat cu o saună, a declarat vineri reporterilor directorul regional pe probleme de sănătate Enrique Ruiz Escudero. Cuvântul saună este utilizat în Spania pentru a descrie stabilimentele populare în rândul persoanelor homosexuale, notează Reuters.

Douăzeci de cazuri au fost depistate în Marea Britanie – unde autorităţile oferă un vaccin împotriva variolei lucrătorilor sanitari şi altor persoane care ar fi putut fi expuse. Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie a declarat că o proporţie notabilă dintre cazurile recente din această ţară şi din Europa au fost identificate la homosexuali şi bărbaţi bisexuali.

Spania evaluează diferite opţiuni terapeutice, cum ar fi antivirale şi vaccinuri, dar până în prezent toate cazurile prezintă simptome uşoare şi, prin urmare, nu a fost necesar un tratament specific ad-hoc, a declarat vineri reporterilor ministrul spaniol al Sănătăţii, Carolina Darias.

Cazurile din Portugalia rămân sub monitorizare clinică, însă niciunul nu a fost internat în spital pentru ca toate sunt în stare stabilă, a precizat autoritatea sanitară.

Un lot de lapte praf pentru copii a fost retras din vânzare de către inspectorii ANSA

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează consumatorii că a retras din comerț un lot de lapte praf neconform, în urma notificării sistemului de alertă european în domeniul alimentar. Este vorba despre produsul ”Amestec de lapte praf cu prebiotici pentru copii – de la naștere, cu pregătire rapidă”, importat din Polonia, scrie mamaplus.md

foto: mamaplus.md
  • Denumirea produsului: ,,Amestec de lapte praf cu prebiotici pentru copii – de la naștere, cu pregătire rapidă”;
  • Marca comercială: ,,NUMIL”;
  • Lot: 02.05.2022 și 28.04.2022;
  • Masa netă: 900 gr;
  • Valabil până la 12.10.2023;
  • Exportator: P.W. Proszki Mleczne, Polonia;
  • Importator: ÎI ”PȘENEAC”, Republica Moldova.

În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață și să coopereze cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse, pentru evitarea sau reducerea riscurilor pentru sănătatea umană prezentate de un produs alimentar neconform.

Operatorii din domeniul alimentar, deținători de produse alimentare neconforme, care nu au luat măsuri de retragere a acestor produse de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică.

Persoanele care au achiziționat aceste produse sunt rugate să nu le admită în alimentația copiilor și sunt în drept să le returneze unităților de comerț de unde au fost procurate.

În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la Agenție.

Astăzi, 19 mai, este marcată Ziua Mondială a Medicilor de Familie

Anual, la 19 mai, este marcată Ziua Mondială a medicilor de familie, la inițiativa Organizației Mondiale a Medicilor de Familie (WONCA), cu scopul de a accentua rolul și importanța asistenței medicale primare în sistemele de sănătate din întreaga lume. În acest an, sloganul este „Medicii de familie – mereu pregătiți să te ajute”.

Ziua Mondială a Medicilor de Familie, marcată la 19 mai

Ziua Mondială a medicilor de familie este o oportunitate de a remarca că, medicii de familie și echipele sale sunt pilonii sistemului de sănătate, fiind mereu aproape de oameni și acordând asistență medicală necesară tuturor persoanelor, începând de la nou-născuți  până la persoane în etate.

Totodată, este și un prilej de a aprecia devotamentul și grija pe care o au față de pacienți.

Mulțumiri și recunoștință tuturor medicilor de familie și echipelor lor pentru curaj, dedicație, răbdare și profesionalism.

Precizăm că, în instituțiile medicale din Republica Moldova activează 1 656 de medici de familie și 4 002 asistenți medicali de familie.

Atenție Chișinăuieni! Un individ a reușit să fure telefoanele trecătorilor, cerându-le să efectueze un apel
Articolul anterior
Topul liceelor din Moldova cu cele mai mari medii la examenul de Bacalaureat
Articolul următor