Îngrijorător! În Moldova, crește numărul cazurilor de tuse convulsivă la copii

Tusea convulsivă pare să își ia avânt în Moldova. Specialiștii se arată îngrijorați, deoarece, în ultima perioadă, s-au intensificat cazurile de îmbolnăvire cu tuse convulsivă la copii. De la începutul acestei luni, 20 de micuţi au contractat maladia, în timp ce pe tot parcursul lunii iunie s-au înregistrat 24 de cazuri. Totodată, de la începutul acestui an, au fost înregistrate 91 de cazuri de tuse convulsivă, faţă de 49, în aceeași perioadă a anului trecut. Cum poți recunoaște simptomele bolii?

separator
qq

Tusea convulsivă este o boală gravă și contagioasă care afectează în special copiii de vârste fragede. Iniţial, se manifestă ca o tuse simplă, ceea ce îi poate duce în eroare pe părinţi şi chiar pe medici.

De cele mai multe ori, părinții nu își dau seama la timp de faptul că copiii au tuse convulsivă și încearcă să se trateze acasă. Mai mult, uneori, nici medicii de familie nu reușesc să identifice boala și le sfătuiesc pe mămici să facă inhalații.

Tusea convulsivă mai este numită și boala copilăriei. Ea atacă, în special, copiii de până la doi ani.

„Accesele de tuse pot dura până la trei săptămâni. Ele sunt periculoase, pentru că, în timpul lor, copilul poate face diferite complicații: i se poate opri respirația, și atunci medicii trebuie să intervină de urgență. De asemenea, copiii pot face convulsii, pneumonie și alte complicații”, a declarat medicul Ludmila Bîrcă, specialist la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău, pentru publika.md.

Ce trebuie să știi despre tusea convulsivă?

– Tusea convulsivă este o boală acută, cu potențial de mortalitate extrem de ridicat mai ales în rândul sugarilor. În popor aceasta mai este numită ,,tuse măgărească”.

– Agentul etiologic al bolii este o bacterie, Bordetella pertussis, care se transmite extrem de ușor de la persoana infectată la cei din jur. Perioada de incubație este de 7-20 de zile.

– La debut, boala pare a fi o banală viroză, o răceală obișnuită, manifestată prin rinoree (curge nasul), fără febră sau cu febră ușoară, și tuse care, spre deosebire de răcelile banale, crește în intensitate, iar după aproximativ 1-2 săptămâni, când nasul de obicei nu mai curge, tusea devine din ce în ce mai intensă: tuse în accese, fără efort inspirator, cumva dintr-una în alta, fără încetare.

– Copiii pot dezvolta cianoză în timpul acceselor (se învinețesc), această etapă poate dura între 2 și 8 săptămâni și este momentul critic în care apar cele mai multe complicații, deloc rare și foarte periculoase mai ales pentru copiii mici: apneea (lipsa respirațiilor), pneumonia, convulsiile și encefalopatia din timpul tusei convulsive, decesul.

Specialiștii susțin că în ultimele decenii ne-am întâlnit mai rar cu această boală tocmai datorită vaccinării, însă, în ultimii ani, rata vaccinării copiilor se află în scădere din cauză că mulți părinți refuză administrarea vaccinelor.

În țara noastră, vaccinarea contra tusei convulsive se efectuează la vârsta de 2, 4 și 6 luni, apoi la 2 ani, atunci când copiilor le este administrat vaccinul DTP (un vaccin mixt contra difteriei, tetanosului și tusei convulsive). Potrivit specialiștilor, copiii care sunt vaccinați fie nu se îmbolnăvesc deloc ori, dacă o fac, dezvoltă forme mai ușoare de boală și adesea sunt feriți de complicațiile acesteia.

OMS: „COVID-19 rămâne printre noi”. Ce trebuie să facă planeta

Virusul care provoacă COVID-19 rămâne printre noi dar planeta începe să iasă din faza de urgenţă a pandemiei, a declarat astăzi şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Agerpres.

El a precizat într-o conferinţă de presă că OMS va publica săptămâna viitoare un „ghid” pentru ţări ce va cuprinde informaţii cu privire la modul în care să facă trecerea de la răspunsul de urgenţă la managementul pe termen lung al COVID-19.

„Rămânem plini de speranţă că la un moment dat în acest an vom putea declara sfârşitul COVID-19 ca urgenţă internaţională de sănătate publică”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Însă virusul va rămâne printre noi şi toate ţările vor trebui să înveţe cum să se ocupe de el alături de alte boli infecţioase”, a adăugat şeful OMS.

Utilizarea antibioticelor în fermele de animale scade rezistența sistemului imunitar la om

Utilizarea la scară largă a antibioticelor în creșterea animalelor a dus la apariția unor bacterii care sunt mai rezistente la sistemul imunitar uman, au avertizat oamenii de știință, potrivit The Guardian.

Studiul arată că antimicrobianul colistin, care a fost folosit timp de decenii ca stimulator de creștere în fermele de porci și de pui din China, a dus la apariția unor tulpini de E coli care au mai multe șanse de a se sustrage primei linii de apărare a sistemului nostru imunitar.

Deși colistina este acum interzisă ca aditiv alimentar pentru animale în China și în multe alte țări, descoperirile trag un semnal de alarmă asupra unei noi și semnificative amenințări reprezentate de utilizarea excesivă a medicamentelor antibiotice.

„Acest lucru are potențial mult mai periculos decât rezistența la antibiotice”, a declarat profesorul Craig MacLean, care a condus cercetarea la Universitatea din Oxford.

„Evidențiază pericolul utilizării fără discernământ a antimicrobienelor în agricultură. Am ajuns din greșeală să ne compromitem propriul sistem imunitar pentru a obține pui mai grași.”

AMP sunt compuși produși de majoritatea organismelor vii în cadrul răspunsului lor imunitar înnăscut, care reprezintă prima linie de apărare împotriva infecțiilor.

Colistina se bazează pe AMP bacteriene, microbii folosesc compușii pentru a se proteja, dar este similară din punct de vedere chimic cu enele AMP produse în sistemul imunitar uman.

Utilizarea pe scară largă a colistinei la animale începând cu anii 1980 a declanșat apariția și răspândirea bacteriilor E coli purtătoare de gene de rezistență la colistină, ceea ce a dus în cele din urmă la restricționarea pe scară largă a utilizării acestui medicament în agricultură.

Dar cel mai recent studiu sugerează că aceleași gene permit agenților patogeni să se sustragă mai ușor de la AMP, care constituie o piatră de temelie a propriului nostru răspuns imunitar.

În cadrul studiului, E coli purtător al unei gene de rezistență, numită MCR-1, a fost expus la AMP-uri cunoscute ca având roluri importante în imunitatea înnăscută la pui, porci și oameni.

Rezistența antimicrobiană reprezintă o amenințare globală gravă. ONU a avertizat că până la 10 milioane de oameni pe an ar putea muri până în 2050 din cauza superbacteriilor și, prin urmare, nevoia de noi antibiotice este urgentă.

Există un interes crescând pentru potențialul medicamentelor AMP, iar unele dintre cele aflate în curs de dezvoltare includ medicamente bazate pe AMP umane.

sursa

Veste bună pentru femei! 60% dintre moldoveni susțin adoptarea Legii privind concediul menstrual

Moldovenii au fost întrebați în ce măsură cred că legea concediului menstrual plătit ar trebui să fie adoptată și în Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre respondenți (60%) susțin adoptarea acestei legi, cel puțin asta arată datele unui sondaj realizat de Magenta Consulting, scrie  agora.md.

Totodată, 17% dintre respondenți consideră „într-o mai mică măsură” că legea ar trebui să fie introdusă, iar 12% „într-o măsură foarte mică”. 10% din moldoveni au spus că nu știu sau nu au răspuns la această întrebare.

Medicul obstetrician-ginecolog, Iraida Snigur a menționat în acest context că e nevoie de această lege în primul rând din punct de vedere medical. 

„Aproape 50% dintre femeile de vârstă reproductivă au dureri la menstruație, iar 30% au nevoie de tratament pentru menstruație abundentă. Dismenoreea (durerea în timpul menstruației) poate afecta foarte mult calitatea vieții. Pe lângă aceasta, unele femei mai pot avea dureri care duc la leșin, vome, diaree, migrene acute, dureri de spate și chiar incapacitatea de a se deplasa. Este dificil ca o femeie să se concentreze și să fie productivă în aceste condiții, în special dacă se confruntă cu simptome foarte puternice. O zi sau două ar fi suficiente pentru o mare majoritate a femeilor. Le-ar ajuta să treacă peste disconfort și să gestioneze simptomele menstruale”, a spus Iraida Snigur.

Bărbații care au participat la sondaj, susțin în mare măsură adoptarea unei astfel de Legi. Mai exact, 25% din bărbații care au răspuns susțin adoptarea Legii în foarte mare măsură, 35% în mare măsură. Alți 14% din respondenți susțin adoptarea legii în mică măsură și 11% în foarte mică măsură.

Deputații spanioli au adoptat un proiect de lege ce instituie un „concediu menstrual” pentru femeile care suferă de menstruații dureroase. Astfel, Spania a devenit prima țară europeană unde a fost adoptată legea ce permite persoanelor care se confruntă cu dureri în timpul menstruației să își ia concediu plătit. Legea oferă dreptul la un concediu menstrual de trei zile, cu posibilitatea prelungirii acestuia la cinci zile, în funcție de intensitatea și severitatea simptomelor. 

Sondajul a fost realizat în perioada 20 martie- 3 aprilie, pe un eșantion de 928 de persoane, marja de eroare fiind de +/-3%.

Elena Gheorghe a născut o fetiță!
Articolul anterior
Mesajul unei mame al cărei copil suferă de sindromul Down, către întreaga lume!
Articolul următor