Inhalații, irigare și aspirare cu un singur aparat. Acum se poate!

Ce poate fi mai chinuitor decât un nas înfundat, însoțit de tuse? Dar un nas plin de secreții, la un copil care încă nu știe să-l sufle!?

separator

Coșmarul mămicilor de bebeluși a fost soluționat de către experții elvețieni ai companiei Rossmax, care au creat un nebulizator unic, 3 în 1.

Mai mult decât atât, nebulizerul Rossmax 3 în 1 NK1000 produce un zgomot foarte mic, fiind dotat cu amortizor și design special, menit să absoarbă vibrațiile. Respectiv, copiii nu vor mai avea frică de procedurile inhalatorii, din cauza utilizării aparatelor zgomotoase.

Astfel, Rossmax 3 Breath este un nebulizator cu compresor, care permite administrarea eficientă a medicației în căile respiratorii superioare și periferia plămânilor. Acesta este dotat cu o cupă cu valvă ce poate fi ajustată, în funcție de necesitățile utilizatorului, iar dimensiunea particolelor nu se va modifica.

Cu ajutorul irigatorului nazal, cu care este dotat aparatul elvețian, se pot spăla cavitățile nazale și rinofaringele pentru a înlătura secrețiile, mucusul și substanțele nocive, calmând astfel și manifestările alergice. Adaptoarele nazale sunt din silicon antialergic, confortabile și moi la atingere, ce asigură o închidere ermetică.

Rossmax 3 în 1 NK1000 dispune de un aspirator nazal absolut unic din punct de vedere al tehnologiei. Acesta este dotat cu 2 pompe, una de nebulizare și alta de aspirare, ceea ce asigură o igienă maximă, împiedicând infecțiile încrucișate. În plus, nivelul de vacuum al aspiratorului nazal, la fel, poate fi ajustat în funcție de necesitățile celui care îl utilizează. Aspiratorul nazal este o soluție sigură în cazul obstructiei nazale la copii, întrucât acesta nu doar înlătura mucusul, dar reduce și congestia și curăță chiar și nasul înfundat.

Nebulizerul Rossmax 3 în 1 NK1000 a fost conceput pentru a oferi îngrijire completă și eficientă în toate afecțiunile respiratorii. Toate produsele elvețiene Rossmax corespund celor mai recente standarde de calitate din domeniul medical, fiind distribuite în peste 50 de țări ale lumii.

Achiziționează produsul online pe farmacie.md sau în rețeaua de farmacii ,,Elody”

Important! Ce se întâmplă în organism după ce încetezi să mai fumezi țigări electronice

Țigările electronice au fost considerate o alternativă sănătoasă a celor clasice, dar studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat că acestea pot afecta plămânii și, în plus, dau dependență, scrie digi-world.tv.

Ce se întâmplă în organismul tău, însă, atunci când renunți să mai utilizezi țigări electronice? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o mulți oameni, iar un expert a încercat să ofere un răspuns.

Potrivit The Healthy, atunci când încetezi să mai folosești țigările electrice, tensiunea arterială scade, iar circulația sângelui se îmbunătățește, potrivit Nikolei Djordjevic, project manager al Med Alert Help.

Aceasta susține că, în anumite cazuri, poate să se îmbunătățească și respirația. Aceste țigări electronice conțin două ingrediente glicol propilen și glicerină vegetală, care atunci când sunt încălzite produc niște compuși chimici ce afectează tractul respirator, potrivit unui studiu publicat în International Journal of Environmental Research and Public Health.


Țigările electronice, la fel ca și cele obișnuite, dau dependență, motiv pentru care odată ce ai încetat să le mai folosești te poți confrunta cu simptome precum creșterea dorinței de a fuma, schimbări ale stării de spirit, probleme de concentrare, iritabilitate, dar și anxietate. Unele persoane se pot confrunta și cu dureri de cap, transpirații, insomnie, constipație.

Totodată, țigările electronice îți pot afecta simțurile, motiv pentru care odată ce ai renunțat la ele poți să observi o îmbunătățire a capacității de a mirosi ori a gustului. În plus, cele mai noi studii arată că nicotina poate crește chiar și nivelul de zahăr din sânge.

O lună mai târziu după ce ai încetat să folosești țigările electronice vei observa o îmbunătățire a sănătății plămânilor, care vor funcționa mai bine. Astfel, respirațiile scurte și tusea nu vor mai reprezenta probleme pentru tine, potrivit sursei citate.

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Un model de la noi s-a căsătorit!
Articolul anterior
Xenia Deli are motiv de bucurie!
Articolul următor