În Italia a fost confirmat un prim caz de infectare cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii de la Roma.
Pacientul a sosit în țară „în ultimele zile”, împreună cu partenera sa, intrând in Italia prin aeroportul Fiumicino din Roma, precizează ministerul italian, adăugând că cei doi şi contacţii lor sunt în izolare, transmite Agerpres.
Guvernul italian a decis duminică suspendarea legăturilor aeriene cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, testarea tuturor persoanelor venite recent din această ţară şi interzicerea intrării în Italia în cazul nerezidenţilor care în ultimele două săptămâni au călătorit în Regatul Unit.
Potrivit experţilor, nu există indicii că această mutație a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă ea este mai contagioasă.
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) nu a exclus duminică posibilitatea ca această nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2 să circule deja în afara Marii Britanii şi a cerut autorităţilor statelor membre ale UE să ia măsuri prompte, în special să identifice rapid şi să izoleze persoanele venite din zonele afectate şi contacţii lor şi să intensifice testarea.
Potrivit ECDC şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), mai multe cazuri de infectare cu noua tulpină au fost deja confirmate în afara Marii Britanii, respectiv nouă cazuri în Danemarca şi câte unul în Olanda şi Australia.
Mai multe state membre ale UE, printre care Belgia, Olanda, Italia, Austria, Irlanda, Germania, Bulgaria şi România au anunţat duminică suspendarea legăturilor aeriene din şi către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Belgia a suspendat de asemenea legăturile feroviare cu teritoriul britanic.