Mărturia primului medic din Iași vaccinat împotriva Covid

Florin Roșu, șeful secției ATI la Spitalul de Boli Infecțioase este primul medic din Iași care a fost vaccinat împotriva noului coronavirus. Medicul a spus că se simte norocos că a fost vaccinat și la unitatea medicală se vor imuniza în jur de 50 de cadre medicale.

„Mă simt norocos, vaccinul este piatra de temelie pentru combaterea pandemiei, dublat de măsurile de prevenție. Mergeam liniștit și până acum acasă, dar acum putem să vedem și luminița de la capătul tunelului”, a declarat Florin Roșu, șeful ATI după ce a primit serul.

„Sunt sigur că vaccinul va ajunge la timp și, totodată, pozitivismul care mă caracterizează mă face să fiu convins că nu vor fi reacții adverse. Astăzi vom vaccina în jur de 50 de cadre medicale, dar, dacă timpul ne va permite, vom prelungi vaccinarea astfel încât să scurtăm intervalul de vaccinare”, a mai adăugat acesta.

„Din momentul vaccinării, în mod normal, încep să apară anticorpi. Imunitatea propriu-zisă o vom avea după a doua doză. E recomandat să se vaccineze și cei care au avut deja Covid-19. E destul de hazardat să spunem că până în martie ne vom imuniza colectiv, important e să nu riscăm atât timp cât medicina ne oferă această șansă extraordinară de a avea un vaccin”, a mai spus șeful ATI din Iași.

sursa

Un polițist din Taraclia s-a stins la doar 21 de ani
Articolul anterior
A dat vestea, e însărcinată! Un nou bebeluş în marea familie regală britanică
Articolul următor
Alte articole interesante