Mărturiile unui bărbat după 38 de zile de luptă cu Covid-19: ,, Zeci sau sute de injecţii, sunt vânăt peste tot. Nu mai am milimetru de piele neînţepat pe mâini”

Un fost consilier local din Cugir în vârstă de 56 de ani s-a luptat timp de 38 de zile cu COVID-19. Bărbatul relatează explică experienţa sa cu virusul într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook.

separator

În postarea lungă susţine că a avut 38 de ore critice şi că a crezut că nu scapă cu viaţă. A stat timp de trei săptămâni la ATI, unde a primit tratament.

”Nişte gheare reci au început să mă sugrume. Să-mi taie respiraţia. Am fost sigur ca nu scap. Dar primisem un mesaj de la copil că se gândeşte la mine şi-i este frică pt mine”, spune acesta, ţinând să mulţumească unei persoane care s-a interesat tot timpul de el – ”Fără el eram pa!”.

„După 38 de zile infernale!

Sunt cei care nu cred in Covid! F bine, au dreptate, n-ai cum sa-i lămureşti! Sunt cei care cred ca Covidul este o mică răceala! Foarte bine, au dreptate, 90% aşa scapă! Suflă nasul de doua ori şi după 14 zile sunt negativi! Dar sunt şi 10%, pe care Covidul îi prinde cu sistemul imunitar praf (pneumonie, diabet, hipertensiune, alte boli mai grave). Pe ăştia ne pune la pământ! Virusul ne ia organele şi ni le toacă!

Sunt pozitiv din 10 Octombrie şi m-am negativat in 18 Noiembrie. 38 zile lungi, grele, uneori infernale. După o săptămâna de tratament la Cugir in care am tratat pneumonia şi am luat antivirale, am cerut sa plec acasă in izolare deşi eram pozitiv. Am citit eu peste tot ca in 14 zile, virusul trece.

Am avut într-un fel dreptate să cer să plec fiindcă la infecţioase la Cugir condiţiile sunt absolut infernale. Saloane şi bai mizerabile (mă refer la dotare şi stare, nu la curăţenie) paturi care erau atât de incomode încât parca seara îţi ziceau: hai sa-ţi bătucesc un pic carnea pe tine musiu!

Am aflat că între timp au mutat infecţioasele în partea renovată a spitalului. Bravo lor! Nu pot să zic nimic rău de Florin Arion sau doctoriţa Medrea Oana.

Au făcut pentru mine maximul posibil in condiţiile date. Teste, radiografii, CT, tratament! Acasă am stat trei zile in izolare, in a 4-a am făcut febră şi in a 5-a dimineaţa – 24 octombrie – n-am mai putut să respir. Am dat tel la 112 şi a venit salvarea cu oxigen şi m-a dus la spital la Cugir. Şi de acolo la UPU Spital Judeţean Alba.

Diferenţa între Spitalul Judeţean şi cel din Cugir este de nedescris. La UPU este ca intr-o hala de producţie. Dotare serioasă. Tot personalul se mişcă ca pe spargă. Profesionalism.

Asta a fost impresia mea. A aflat Ion Dumitrel (Preşedintele Consiliului Judeţean – n.r.) de starea mea şi a vorbit la terapie intensiva. Acest OM, a vorbit zilnic cu doctorii, s-a interesat sa am tratamentul cel mai bun, mi-a scris zilnic mesaje de încurajare. Fără el, eram pa! Împreuna cu Haţegan Marius şi Alexandru Pereş, mi-au arătat ce înseamnă prieteni. Vechi, adevăraţi.

În 24 octombrie la ora 18 eram într-un salon la izolare, în transfer de la UPU spre ATI. La ora 19:30 trebuia să vină să mă ducă sa mă lege la oxigen la ATI si sa încep tratamentul cu antibiotice şi antivirale. Şi-au început! Nişte gheare reci au început să mă sugrume.

Sa-mi taie respiraţia. Am fost sigur ca nu scap. Dar primisem un mesaj de la copil ca se gândeşte la mine şi-i este frica pt mine. In ora aia in care ghearele mă strângeau nemilos de gât am repetat într-una; Flavius, Flavius, Flavius. Aproape până la inconștiență! Şi-am reuşit să rezist până m-au legat la aparatul de oxigen, cu masca pe toată fata! Asta a fost salvarea mea.

Mi-a spus fina mea dr Ramona Gheorghe că de fapt am avut 36 de ore critice. Pe muchie. Ramona a fost împreună cu Ion Dumitrel una dintre cei care au vegheat asupra mea.

Au urmat aproape trei săptămâni de ATI. Cu zile lungi în care stăteam şi 15 ore pe zi în perfuzii. Şi mă uitam, pic, pic, pic. Picura şi nu se mai termina. Şi urma alt tub şi alt tub. Câte 6-7 pe zi. Nu mai am milimetru de piele neinţepat pe mâini. Injecţii, branule, analize zilnice de sânge. Zeci sau sute de Injecţii. Nici nu mai ştiu. Sunt vânăt peste tot.

După astea trei săptămâni am rămas cu un pic de carne pe mâini şi picioruşe sub pielea fleşcăită. Faţa căzută. Pielea uscată de la lipsa soarelui. Mintea zdruncinată de la singurătate. Singur 24 de ore. Înmulţit cu atâtea zile. Noroc că există şi oameni care mi-au scris mesaje zilnic. S-au interesat cum mă simt.

La un moment dat îmi doream să mă lase în pace, fiindcă mă întrebau toţi: nu eşti mai bine? Când ieşi? Şi nu eram. Nu ştiam când scap! Eram singurul căruia testele îi ieşeau pozitive. Pe oamenii ăştia îi tin minte. Pe toţi. Pe restul: i-am şters din memorie. Sunt unii pe care i-am crezut prieteni/ prietene, dar nu mi-au dat un mesaj de îmbărbătare. Aşa suntem toţi. Prieteni de suprafaţă. Pe interese. Şi câţiva adevăraţi. Pe aia o să-i păstrez în memorie.

Astăzi o să mă mute într-o secţie civilă a spitalului judeţean. Nu m-am recuperat cu oxigenul. Încă am nevoie de masca. De aia mică. Uşoară.

Şi trebuie să continui tratamentul pentru rinichi. Dar parcă altfel sună: a fost transferat de la ATI. Asta este mică poveste a unui om care s-a convins de existenţa Covidului. De perfidia acestui virus care caută orice organ mai puţin sănătos pe care sa-l atace. Mâncaţi sănătos. Faceţi exerciţii fizice cât mai puteţi. Ferti-va de răceli. Dacă veţi lua virusul să puteţi lupta mai bine decât am luptat eu! Aştept cu încredere. Cu optimism săptămâna ce urmează. Pot fi şi săptămâni. Vreau să plec recuperat!, a relatat bărbatul, conform adevarul.ro.

Studiu: În acest moment, supermarketurile sunt locurile în care britanicii ar putea să se infecteze cel mai ușor cu coronavirus
Articolul anterior
Încă o bloggeriță s-a infectat cu Covid-19. Ludmila Adamciuc a povestit cum se simte: ,,Cel mai mult îmi fac griji pentru…”
Articolul următor
Alte articole interesante