Medicii din Moldova așteaptă vaccinurile anti-Covid

Medicii din Moldova numără zilele până la începerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică a anunţat că a fost selectat primul moldovean care va fi imunizat. Este vorba despre un medic reanimatolog dintr-o secţie de terapie intensivă din Capitală.

Primele doze de vaccin vor ajunge în ţară la mijlocul lunii februarie, iar autorităţile declară că în prima etapă vor fi vaccinaţi toţi angajaţii din sănătate.

„Suntem obosiţi noi medicii să ne confruntăm cu această situaţie 24 din 24 şi evident vaccinul este aşteptat.”, a spus medicul de familie, Viorica Sorbală.

Viorica Sorbală este medic de familie care activează la o policlinică din sectorul Ciocana. Femeia spune că până acum nu s-a îmbolnăvit de COVID, însă doi colegi au fost răpuşi de virusul ucigaş.

„Zilnic putem consulta pacienţi suspecţi la COVID-19 şi solicităm ambulanţa, iar colegii să-mi spună ştii pacientul pe care l-ai consultat ieri, astăzi s-a adeverit că este pozitiv.”, a povestit medicul de familie, Viorica Sorbală.

Campania de vaccinare în Republica Moldova se va desfăşura în trei etape. Iniţial, vor fi vaccinaţi toţi angajaţii din sistemul sanitar public şi privat. Aceasta va dura două luni şi va cuprinde peste 70 de mii de persoane, adică trei procente din populaţie. Totodată, cadrele medicale nu vor putea alege care vaccin îl vor administra.

„Fiecare persoană care va fi vaccinată cu un anumit producător, la a doua doză va fi programată vaccinarea cu acelaşi producător.”, a menţionat coordonatorul campaniei de vaccinare, ANSP, Alexei Ceban.

Pentru imunizarea angajaţilor din sănătate vor fi deschise 115 puncte de vaccinare în cadrul spitalelor şi policlinicilor, unde la fiecare 15 minute va fi imunizată câte o persoană. Astfel, un punct de vaccinare poate imuniza până la 50 de persoane pe zi. ANSP anunţă că în cazul în care vor fi înregistrate reacţii adverse, atunci acestea vor fi investigate şi raportate.

De la începutul pandemiei, în Moldova 15.371 de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus, iar 76 au murit din cauza COVID-19.

sursa: www.publika.md

Proteste la graniţa dintre Germania şi Austria. Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile anti-Covid
Articolul anterior
Ritualul botezului ar putea fi schimbat, după decesul bebelușului din Suceava
Articolul următor
Alte articole interesante