O nouă tulpină a coronavirusului a apărut în Vietnam. Este extrem de contagioasă și a dublat numărul infectărilor

O nouă mutație a coronavirusului a fost descoperită în Vietnam, după cum a anunțat, sâmbătă, ministrul Sănătății din această țară. Din câte au aflat cercetătorii, este vorba despre o combinație între tulpina britanică și tulpina indiană, care se răspândește cu rapiditate prin aer. Astfel se poate explica de ce în ultima lună cazurile de infectare din această țară s-au dublat.

Conform datelor oficiale, reprezentanții statului vietnamez reușiseră să țină în frâu pandemia mai bine de un an

Reprezentanții statului vietnamez au reușit să țină sub control pandemia de coronavirus anul trecut, adoptând reguli dure legate de izolare fizică și protecție. Dar acum, această țară este lovită de un val important de infectări. De la finalul unii aprilie, în jur 3.600 de oameni s-au infectat în 31 din cele 63 de orașe și provincii. Ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din totalul cazurilor înregistrate în Vietnam, conform sursei citate.

Ministrul Sănătății dă explicații: „Am descoperit o variantă nouă, care este o combinație între tulpinile britanică și indiană”

După cum arată datele autorităților de la Hanoi, de la începutul pandemiei de coronavirus au fost înregistrate 6.400 de cazuri de infectare. „După ce am făcut secvențierea genetică, am descoperit o variantă nouă, care este o combinație între tulpinile britanică și indiană. Mai exact, este o variantă indiană care prezintă mutații care inițial au aparținut variantei din Marea Britanie”, a anunțat Nguyen Thanh Long, ministrul Sănătății.

Noua tulpină apărută în Vietnam este mult mai contagioasă. Asta explică de ce în mai puțin de o lună numărul cazurilor de infectare a crescut vertiginos

În Vietnam au fost identificate șapte variate ale virusului: B.1.222, B.1.619, D614G, B.1.1.7 (varianta britanică), B.1.351, A.23.1 și B.1.617.2 (varianta indiană).

Culturile de laborator ale noii variante, care este mult mai contagioasă decât cele precedente, au relevat faptul că virusul se înmulțește foarte rapid. Asta explică de ce au apărut atât de multe cazuri în mai multe locuri într-o perioadă atât de scurtă, a mai arătat spus ministrul Sănătății.

În Moldova au fost confirmate încă 7 cazuri de gripă

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează că alte șapte cazuri de gripă sezonieră au fost confirmate prin metoda de laborator și clinico-epidemiologică.

Cât durează simptomele de răceală - Stiri din Medicină și Sănătate

Potrivit ANSP, acestea au fost înregistrate în perioada 14-20 noiembrie 2022, în Chișinău – 4, Bălți – 1, Edineț – 1, Sângerei – 1.

Cazurile au fost depistate în urma investigării a 399 de probe, de la persoane cu semne compatibile cu gripa sezonieră și infecții respiratorii virale acute. 

În total, de la începutul monitorizării situației epidemiologice privind gripa sezonieră, infecțiile acute ale căilor superioare (IACRS) și circulația virusurilor gripale, au fost înregistrate 15 cazuri de gripă sezonieră (Chișinău – 8, Bălți – 3, Fălești – 2, Edineț – 1 și Sângerei – 1).

Tot în perioada sus-menționată, morbiditatea prin IACRS a înregistrat creșteri față de săptămâna precedentă (de 12,8%) și în comparație cu perioada similară a sezonului anterior (42,8%), constituind 287,29 cazuri la 100 de mii populație. În total, au fost înregistrate 7.481 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii – 68,2%.

În prezent, în instituțiile medico-sanitare publice din țară continuă procesul de imunizare împotriva gripei. ANSP reiterează că vaccinul antigripal poate fi utilizat simultan cu vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2.

Pentru evitarea îmbolnăvirilor sau depistarea precoce, în sezonul gripal se recomandă respectarea măsurilor de profilaxie nespecifice, inclusiv: evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare: femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate etc.; folosirea măştilor de protecţie; respectarea distanței fizice; igiena personală; igiena și dezinfecția mâinilor; acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului; igiena locuinței; adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS şi SARI.

Un virus vechi de 48.500 de ani a fost reînviat. Ce este pandoravirusul și ce spun specialiștii despre această infecție

Pandoravirus, un virus foarte vechi, care a rămas înghețat timp de 48.500 de ani, a devenit cel mai vechi agent patogen reînviat vreodată. Oamenii de știință nu exclud că virușii expuși de gheața topită ar putea aduce noi infecții în lume.

Un virus vechi de 48500 de ani a fost reinviat Ce este pandoravirusul si ce spun specialistii de o posibila pandemie

Recent, șapte viruși din permafrostul siberian (n.r. strat de sol înghețat permanent) au fost reînviați și replicați în laborator. Printre ei se află și cel mai vechi virus reînviat până acum.

Dintre acești viruși readuși la viață, cel mai tânăr a fost înghețat timp de 27.000 de ani, iar cel mai vechi, numit Pandoravirus Yedoma, a fost înghețat timp de 48.500 de ani, scrie DailyMail.

Acești viruși nu sunt considerați un risc pentru oameni, însă oamenii de știință avertizează că alți viruși expuși de gheața topită ar aduce efecte ”dezastruoase” și pot duce la noi pandemii.

”48.500 de ani este un record mondial”, a declarat Jean-Michel Claverie, virolog care lucrează la Universitatea Aix-Marseille din Franța.

Acest pandoravirus, care a fost numit după cutia Pandorei, este un gen de virus de dimensiuni gigante, descoperit pentru prima dată în 2013 și al doilea ca mărime fizică dintre orice gen viral cunoscut după pitovirus.

Sursa citată mai notează că pandoravirusul are un micrometru lungime și 0,5 micrometru lățime. El este este vizibil cu un microscop cu lumină.

Exemplarul vechi de 48.500 de ani a fost găsit în permafrost la 16 metri sub fundul unui lac în Yukechi Alas (Yakutia), Rusia.

În trecut, profesorul Claverie și echipa sa de cercetători au reînviat doi viruși vechi de 30.000 de ani din permafrost, primul fiind anunțat în anul 2014.

Avertisment al specialiștilor privind virușii înghețați de mult timp: ”Se pot trezi și pot începe să reinfecteze gazdele”

Peste 60% din teritoriul Rusiei este clasificat ca permafrost, adică teren care rămâne permanent înghețat chiar și în lunile de vară.

Odată cu încălzirea globală, pământul începe să se dezghețe, iar la suprafață apar animale și obiecte care au fost înghețate de mii de ani.

Același virolog Jean-Michel Claverie a avertizat, în 2021, cu privire la dovezile care arată că s-ar putea reînvia bacterii din permafrostul adânc.

Cercetătorul a descoperit în acest sens un așa-numit pitovirus. După ce fost dezghețat din permafrost, a început să atace și să omoare amibe.

Deși acesta este inofensiv pentru oameni, profesorul Claverie a spus că demonstrează că virușii înghețați de mult timp se pot ”trezi” și pot începe să reinfecteze gazdele.

sursa

Cel mai scump medicament din lume a fost aprobat în SUA. O doză costă 3,5 milioane de dolari

Cel mai scump medicament din lume va avea prețul de 3,5 milioane de dolari pe tratament. Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente a aprobat marți Hemgenix, un nou medicament pentru tratarea hemofiliei, produs de CSL Behring.

medicament

Hemgenix este o terapie genică pentru tratarea adulților cu hemofilie B, o tulburare genetică de sângerare în care oamenii nu produc o proteină necesară pentru a crea cheaguri de sânge. Aproximativ unu din 40.000 de oameni suferă de această boală, dintre care majoritatea sunt bărbați.

Tratamentul tipic necesită perfuzii intravenoase regulate, pentru a menține niveluri suficiente ale factorului de coagulare lipsă sau deficitar, dar noua terapie constă într-o singură perfuzie.

„Terapia genică pentru hemofilie este la orizont de mai bine de două decenii. În ciuda progreselor în tratamentul hemofiliei, prevenirea și tratamentul episoadelor de sângerare pot avea un impact negativ asupra calității vieții indivizilor”, a spus Dr. Peter Marks, directorul Centrului de Evaluare și Cercetare Biologică al FDA, într-un comunicat citat de CNN.

„Aprobarea de astăzi oferă o nouă opțiune de tratament pentru pacienții cu hemofilie B și reprezintă un progres important în dezvoltarea de terapii inovatoare pentru cei care se confruntă cu povara mare asociată cu această formă de hemofilie”, a mai spus el.

Cuplul de ginecologi Natalia și Cătălin Cauș, în așteptarea celui de-al treilea bebeluș
Articolul anterior
Kătălina Rusu este însărcinată cu al doilea copil
Articolul următor