OMS avertizează: Izolarea totală trebuie să fie ultima soluţie

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a subliniat marţi că reîntoarcerea la perioada de izolare totală, pe care o preconizează deja unele ţări din Europa în faţa creşterii numărului de cazuri de COVID-19, trebuie să fie „ultima soluţie” în actuala luptă împotriva pandemiei de coronavirus, transmite Agerpres.

„Restricţiile mari de mişcare care ţin multă lume în casă şi limitează multora posibilitatea de a merge la lucru şi a socializa trebuie să fie ultima soluţie atunci când vine vorba de prevenirea COVID-19 şi evitarea saturării sistemelor sanitare”, a declarat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, la o conferinţă de presă.

El a precizat că acest tip de măsuri „nu sunt sustenabile, ţinând cont de impactul social şi economic mare”.

Jasarevic a insistat că „nu este vorba de a alege între a lăsa virusul liber sau a închide societăţile noastre” şi a subliniat că există mai multe mijloace pentru a combate pandemia care includ igiena mâinilor, distanţarea fizică, utilizarea măştilor sanitare şi urmărirea cazurilor şi a contactelor de către reţelele sanitare.

Purtătorul de cuvânt al OMS a precizat că măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului trebuie să depindă întotdeauna de rapoartele privind riscurile locale şi a subliniat că izolarea la nivel naţional „nu poate fi o măsură de control implicită”.

El a admis totuşi că „unele ţări s-au văzut obligate să adopte măsuri pentru ca cetăţenii să rămână acasă pentru a gestiona rapid creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi spitalizările” şi a câştiga astfel timp pentru a ameliora capacitatea de răspuns a sistemelor lor sanitare.

O tânără a vrut să-și vândă bebelușul ca să-și cumpere o pereche de cizme
Articolul anterior
Creştinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc astăzi Acoperământul Maicii Domnului
Articolul următor
Alte articole interesante