Premieră în lumea medicală: O femeie din SUA, prima persoană care a supraviețuit peste două luni cu un rinichi de porc

O femeie de 53 de ani din statul american Alabama a depășit astăzi un prag important, devenind beneficiarul unui transplant experimental de organ de porc care a supraviețuit cel mai mult operației, scrie stirileprotv.ro.

La 61 de zile de la transplantul de rinichi, femeia e în stare bună si plină de energie, un semn foarte încurajator pentru medici. Ceilalți patru oameni care care primit organe de proc editate genetic – două inimi și doi rinichi – au murit la mai puțin de 2 luni după intervenție.

Towana spune că se simte bine, iar doctorii sunt optimiști pentru viitorul apropiat, asigurând că rinichiul funcționează normal.

Oamenii de știință editează genetic organe de porc pentru a le face cât mai apropiate de cele umane, din cauza lipsei acute de organe disponibile. Numai în Statele Unite, 100.000 de bolnavi sunt pe liste de așteptare pentru operații salvatoare, cu precădere pentru rinichi. Mulți din ei mor așteptând.

Peste  324 de cazuri de gripă, înregistrate într-o săptămână

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă monitorizarea situației epidemiologice prin infecțiile respiratorii la nivel teritorial și național. Astfel, în perioada 3-9 februarie curent, au fost înregistrate 9589 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (61%). Morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate medie, cu 3% mai mult față de săptămâna precedentă a acesteia și în descreștere cu 27% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 324 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 250 de cazuri; Bălți – 15 cazuri; Ialoveni, Soroca – câte 6 cazuri; Călărași, Criuleni – câte 5 cazuri; Căușeni, Florești, Orhei, Ștefan-Vodă – 4 cazuri; Cimișlia, Comrat, Edineț, Sângerei – 3 cazuri; Strășeni, Ungheni – câte 2 cazuri; Basarabeasca, Briceni, Dondușeni, Fălești, Leova – câte un caz), atestându-se o descreștere cu 25% în comparație cu săptămâna precedentă.

De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 09.02.2025), au fost înregistrate 1635 de cazuri de gripă, 96 620 de cazuri de IACRS și 9198 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 7 cazuri de COVID-19, în descreștere cu 30% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. La copii de până la 14 ani nu au fost raportate cazuri.

În contextul creșterii numărului de cazuri de infecții respiratorii, specialiștii ANSP recomandă în continuare respectarea măsurilor de protecție: păstrare distanței sociale, evitare locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă, inclusiv igiena mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de trai, la locul de muncă, de educație și învățământ, cu aerisirea spațiilor închise; purtarea măștilor în instituțiile medicale; adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției respiratorii; menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.

Peste o sută de morți din cauza unei epidemii de holeră în Angola

Epidemia de holeră declanşată în Angola de la începutul anului s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, dintre care cei mai mulţi în capitala Luanda, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii din această ţară. Această ţară africană, deşi este bogată în petrol şi în alte resurse ale subsolului, se confruntă cu sărăcia, transmite AFP, potrivit Agerpres citată de digi24.ro.

Începând din 7 ianuarie au fost raportate 3.147 de cazuri confirmate de holeră, dintre care aproape jumătate la Luanda, conform datelor Ministerului Sănătăţii. „Vârsta persoanelor bolnave variază între 2 şi 100 de ani”, conform aceleiaşi surse.

Cel puţin 48 de persoane au murit de holeră la Luanda şi 43 la Bengo, o provincie vecină capitalei. Holera este o infecţie intestinală acută care se răspândeşte prin alimente şi apă contaminate cu bacteria Vibrio cholerae. Boala se manifestă prin diaree severă, vărsături şi crampe musculare şi poate ucide în câteva ore, prin deshidratare, dacă nu este tratată. Cazurile mai puţin grave se tratează prin hidratare orală, iar cele mai grave cu antibiotice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat anul trecut că decesele cauzate de holeră au crescut cu 71% faţă de anul precedent. Zonele cele mai afectate de holeră s-au schimbat considerabil. O scădere cu 32% a cazurilor a fost observată în Orientul Mijlociu şi Asia, în timp ce o creştere importantă de 125% a fost raportată în Africa, potrivit OMS.

Tratamente stomatologice gratuite pentru persoane cu nevoi speciale

Persoanele cu nevoi speciale, copii și adulți, pot accesa servicii stomatologice gratuite în cadrul Serviciului de asistență medicală stomatologică, sub anestezie generală, în condiții de staționar, transmite IPN.

Serviciul se acordă în baza programărilor prealabile.

Copiii cu nevoi speciale pot fi programați pentru tratament stomatologic la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga”, de luni până vineri, între orele 9:00 – 14:00, la numărul de telefon: 0 (22) 72 81 14.

Adulții cu dizabilități pot fi programați la Centrul republican de chirurgie oro-maxilo-facială, situat în incinta Institutului de Medicină Urgentă, de luni până vineri, între orele 09:00 – 15:00, la numerele de telefon: 0 (79) 993 566, 0(22) 25 07 61 și 0(22) 94 43 17.

Înscrierea se face de către părinții sau tutorii pacientului, pentru ca aceștia să prezinte istoricul medical și să descrie simptomele pacientului. Ulterior, specialiștii vor stabili investigațiile necesare, abordarea terapeutică și planul de tratament.

Serviciul de asistență medicală stomatologică sub anestezie generală este funcțional din iunie 2024. Costurile tratamentului sunt achitate de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Până acum au accesat serviciul 38 de maturi și 98 de copii.

Beneficiile uleiului de măsline: De ce este recomandat în dietă
Articolul anterior
Proprietarul unei ferme de oi din Florești, reținut după ce a exploatat prin muncă un bărbat și o femeie, fără să-i plătească
Articolul următor