La Chișinău a fost realizată o intervenție chirurgicală foarte complicată la coloana vertebrală. O fetiță de 14 ani care suferea de scolioză de gradul patru, a suportat o intervenție de îndreptare a coloanei vertebrale, graţiei implantării unor dispozitive de ultimă generaţie.
Operaţia a durat opt ore şi a fost efectuată datorită unei colaborări dintre doi medici din Germania şi a specialiştilor din ţara noastră.
Anastasia suferea de scolioză înnăscută, pe parcursul anilor a îndurat o durere groaznică şi era limitată în mişcare. Fetița avea o deformitate severă la nivel toracal, care continua cu cea lombară compensatorie. În ultima perioadă, defectul progresa rapid, de aceea s-a luat decizia de a interveni operator.
Operația a presupus corectarea coloanei vertebrale prin implantarea unor dispozitive de ultimă generaţie minim-invazive. Acestea se vor ajusta odată cu creșterea organismului. Defectul a fost eliminat prin implantarea unor cârlige sublaminare în segmentul toracal şi a unor şuruburi transpendiculare la nivelul lombar. În segmentul lombar s-au montat șase şuruburi, iar în segmentul toracal, nouă cârlige sublaminare.
În Europa, o astfel de intervenţie costă peste 20 de mii de euro în Europa. Pentru Anastasia, operația a fost gratuită, graţie unei organizații de caritate, care a achitat dispozitivele. Intervenţia a fost efectuată voluntar de un grup de medici din Germania şi medici de la Spitalul de traumatologie şi ortopedie, secția vertebrologie.
De la operaţie au trecut doar şapte zile, iar Anastasia spune că a uitat deja de vechea problemă. Recuperarea ei va dura câteva luni, iar ulterior aceasta va putea duce un mod obişnuit de viaţă. Fetița spune că se privește în oglindă și vede un spate drept, i s-a conturat și talia.
Reprezentanţii Spitalului de traumatologie şi ortopedie spun că astfel de intervenţii se realizează de mai bine de 20 de ani. În Moldova au loc până la trei intervenţii pe an, însă tehnologiile moderne le fac tot mai sigure.
sursa: www.publika.md