Prima femeie din lume vaccinată împotriva cancerului de sân povestește cum i s-a schimbat viața

Un vaccin împotriva cancerului de sân, aflat în prezent în teste clinice pe oameni, este menit să prevină reapariția cancerului de sân triplu negativ, care reprezintă aproximativ 10% -15% din toate cancerele.

Cancerul de sân triplu negativ este deosebit de dificil de tratat din cauza faptului că, în acest caz, celulele canceroase nu au receptori de estrogen sau de progesteron sau o cantitate suficientă de proteină numită HER2 – care este ținta celor mai eficiente tratamente pentru cancerul de sân, transmite adevarul.ro.

În plus, este una dintre cele mai agresive forme de cancer de sân, deoarece crește rapid și are o rată mai mare de recurență, local, în zona sânului, sau în alte părți ale corpului, ceea ce înseamnă metastaze.

Având în vedere aceste aspecte dar și faptul că riscul de reapariție a cancerului în termen de cinci ani de la diagnosticare este de aproape trei ori mai mare la pacientele cu cancer de sân triplu negativ decât la cele care nu au acest tip de cancer de sân, un vaccin care să prevină recidiva acestui tip de cancer de sân ar fi o schimbare de joc.

O asistentă medicală în vârstă de 46 de ani, din Ohio, mamă a trei copii, diagnosticată cu cancer de sân triplu negativ în septembrie 2018 și supusă ulterior unei duble mastectomii și mai multor runde de chimioterapie și radioterapie, este prima persoană din lume care a primit vaccinul în cadrul studiului clinic. Jennifer Davis a explicat pentru Yahoo Life ce a determinat-o să participe la studiul clinic și cum funcționează vaccinul ale cărui teste pe oameni au început în 2021.

„Nu trebuia să prezinți semne de recidivă”

Pacienta a aflat despre studiul de vaccinare împotriva cancerului de sân ( studiu început ăn urmă cu 20 de ani și care se bazează pe cercetările conduse de regretatul medic Vincent Tuohy) în timpul unei consultații de monitorizare la Cleveland Clinic. 

Pentru studiul clinic, care a fost finanțat de Departamentul Apărării, „nu puteai să fii la mai mult de trei ani de la primul tratament de chimioterapie. A doua linie directoare era că nu trebuia să prezinți semne de recidivă”, a povestit Jennifer Davis, pentru Yahoo Life.

După ce a fost admisă la studiu, alături de alte 15 femei, a primit trei injecții, fiecare dintre ele la un interval de două săptămâni, după efectuarea unor analize de laborator înainte de fiecare injecție.

„Nu am avut niciun efect secundar, cu excepția unor umflături la locul injectării – a fost la fel ca orice alt vaccin sau injecție pe care o primești”, a mai explicat femeia.

„Mi-a schimbat viața”

A primit ultima doză de vaccin în noiembrie 2021. Până acum a avut două întâlniri de urmărire a reacțiilor și stadiului bolii în cadrul studiului și încă merge la Cleveland Clinic pentru controale. Până acum, cancerul nu a revenit.

„Mi-a schimbat viața. Nu mă mai gândesc la recidivă în fiecare zi (…) Te liniștește în ceea ce privește recurența”, spune Jennifer Davis.

Femeia a mărturisit că trăiește cu adevărat o viață frumoasă și se gândește la ceea ce ar putea însemna existența unui vaccin pentru alte femei cu cancer de sân triplu-negativ:  „Faptul că ar putea fi poate eliminat într-o zi. Sunt fericită să fac parte din asta”.

Explicațiile experților

Deocamdată, scopul vaccinului este de a preveni reapariția aceluiași cancer care  are o rată ridicată de recurență.

42% dintre femeile cu cancer de sân triplu negativ vor avea din nou cancer în decurs de cinci ani, de obicei, mult mai agresiv, spune Amit Kumar, președinte și director executiv al Anixa Biosciences, care deține licența pentru crearea vaccinului testat de Cleveland Clinic.

Cum acționează vaccinul împotriva cancerului de sân

Justin Johnson, manager de program la Cleveland Clinic Lerner Research Institute spune că vaccinul funcționează prin antrenarea sistemului imunitar să recunoască alfa-lactalbumina, o proteină benefică care se găsește în mod normal în laptele uman.

„În țesuturile sănătoase, alfa-lactalbumina este produsă doar în sân și doar în timpul alăptării. Dacă o femeie nu alăptează, singura dată când această proteină apare este cancerul”, spune Justin Johnson pentru Yahoo Life. 

Potrivit acestuia, vaccinul ajută sistemul imunitar să „identifice și să atace” celulele canceroase emergente, vizând această proteină.

„Până în prezent, am imunizat 16 femei, toate supraviețuitoare ale TNBC (cancerului de sân triplu negativ) (…). Efectele secundare au fost, în general, ușoare, constând în principal în iritații la locurile de injectare. Datele noastre de până acum arată că am generat o imunitate robustă față de ținta alfa-lactalbumină la majoritatea subiecților, chiar și la cea mai mică doză testată”, a mai explicat Johnson. 

Scopul final al acestui studiu de cercetare este de a dezvolta un vaccin care ar putea preveni cancerul de sân la persoanele care sunt la risc

„Există o mulțime de etape de parcurs înainte de asta. S-ar putea să nu funcționeze, dar știți că este una dintre acele călătorii de 1.000 de pași care trebuie să înceapă. Așa că facem primii pași”, a declarat,  într-un comunicat,  Dr. G. Thomas Budd, de la Cleveland Clinic’s Taussig Cancer Institute, cercetător principal al studiului.

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor. În funcție de vârstă, anumite teste sunt recomandate pentru a monitoriza starea de sănătate și a interveni prompt în cazul unor probleme, scrie doctorulzilei.ro.

Screening-urile medicale sunt esențiale pentru menținerea sănătății și prevenirea bolilor. Consultarea periodică a medicului și efectuarea testelor recomandate în funcție de vârstă pot contribui semnificativ la o viață sănătoasă și activă.

Iată o listă cu screening-urile medicale esențiale pentru diferite grupe de vârstă:

Screening-uri în fucție de vârstă: 1. Copii și adolescenți (0-18 ani)

  • Vaccinări: Conform calendarului național de vaccinare.
  • Examinări fizice anuale: Monitorizarea creșterii și dezvoltării.
  • Screening auditiv și vizual: Detectarea timpurie a problemelor de auz și vedere.
  • Evaluarea dezvoltării: Teste pentru identificarea eventualelor întârzieri în dezvoltare.

Screening-uri în fucție de vârstă: 2. Adulți tineri (19-39 ani)

  • Examinări fizice anuale: Evaluarea generală a stării de sănătate.
  • Screening pentru hipertensiune arterială: Măsurarea tensiunii arteriale.
  • Test Papanicolau și HPV: Pentru femei, începând cu vârsta de 21 de ani.
  • Screening pentru infecții cu transmitere sexuală (ITS): În funcție de comportamentul sexual și istoricul medical. 

Screening-uri în fucție de vârstă: 3. Adulți de vârstă mijlocie (40-64 ani)

  • Mamografie: Pentru femei, începând cu vârsta de 50 de ani sau mai devreme dacă există antecedente familiale de cancer mamar.
  • Colonoscopie: Începând cu vârsta de 50 de ani pentru depistarea cancerului colorectal.
  • Screening pentru diabet: Testarea glicemiei pentru depistarea diabetului zaharat.
  • Profil lipidic: Evaluarea colesterolului și a altor lipide din sânge.
  • Screening pentru osteoporoză: Densitometrie osoasă pentru femei după menopauză și bărbați cu factori de risc.

Screening-uri în fucție de vârstă: 4. Vârstnici (65+ ani)

  • Screening pentru cancerul de prostată: Pentru bărbați, începând cu vârsta de 65 de ani.
  • Evaluarea funcției cognitive: Teste pentru depistarea timpurie a demenței și a altor tulburări cognitive.
  • Screening pentru anevrismul de aortă abdominală: Pentru bărbați fumători sau foști fumători.
  • Vaccinuri: Vaccinul antigripal anual și vaccinul pneumococic.

Nu uitați să discutați cu medicul dumneavoastră despre testele de screening potrivite pentru dumneavoastră și să le efectuați la intervalele recomandate.

Ce este screening-ul pentru cancerul de prostată

Screening-ul pentru cancerul de prostată este un proces esențial pentru detectarea timpurie a acestei boli, înainte ca simptomele să devină evidente. Acesta implică două teste principale:

  • Analiza de sânge PSA (antigen specific prostatic): Acest test măsoară nivelul de PSA din sânge, o proteină produsă de prostată. Nivelurile ridicate de PSA pot indica prezența cancerului de prostată, dar și alte afecțiuni ale prostatei, cum ar fi hiperplazia benignă de prostată sau prostatita.
  • Examenul fizic digital rectal (DRE): Medicul introduce un deget protejat de o mănușă în rect pentru a palpa prostata și a detecta eventualele anomalii.

Scopul principal al acestor teste este de a identifica cancerul de prostată în stadii incipiente, când tratamentul este mai eficient și șansele de supraviețuire sunt mai mari.

Screening-ul este recomandat în special bărbaților cu vârsta peste 50 de ani sau mai devreme pentru cei cu factori de risc, cum ar fi istoricul familial de cancer de prostată.

Au făcut cancer ovarian de la un produs cosmetic: Sute de femei dau în judecată un gigant farmaceutic

Un produs cosmetic utilizat timp de decenii în întreaga lume se află în centrul unui scandal uriaș, după ce sute de femei acuză un gigant farmaceutic că a pus pe piață un produs care le-ar fi cauzat cancer ovarian. Talcul, un ingredient popular folosit în produse cosmetice, inclusiv pudre pentru copii, a devenit subiectul unei acțiuni colective în instanță, scrie doctorulzilei.ro.

Sute de femei din Marea Britanie acuză gigantul farmaceutic Johnson & Johnson că produsele lor pe bază de talc le-au cauzat cancer ovarian. Printre cele implicate se află femei diagnosticate cu forme avansate ale bolii, unele dintre ele având doar câțiva ani de trăit.

Aceasta ar fi prima acțiune legală de acest gen împotriva companiei în Regatul Unit, după ce în SUA, Johnson & Johnson a plătit deja miliarde de dolari în compensații, în urma a mii de procese similare.

Legătura dintre pudra de talc și cancer ovarian: ce spun studiile?

Talcul, un mineral utilizat de zeci de ani în pudrele pentru copii și produse de îngrijire personală, este suspectat de a fi contaminat cu azbest, o substanță cancerigenă bine cunoscută. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, talcul este „probabil cancerigen pentru oameni”. Studiile au indicat că particulele de azbest pot rămâne blocate în țesuturi moi după inhalare sau aplicare pe piele, provocând inflamații care pot duce la cancer.

Deși Johnson & Johnson neagă aceste acuzații, susținând că produsele lor sunt sigure și că testele lor nu au detectat azbest, numeroase studii sugerează contrariul. Încă din anii ’90, cercetări restrânse au evidențiat o posibilă legătură între utilizarea talcului în zona genitală și cancerul ovarian.

Replica Johnson & Johnson

Johnson & Johnson a oprit vânzarea de talc în SUA în 2020 și în Regatul Unit în 2023, invocând „presiuni financiare” și o „campanie de dezinformare” despre siguranța produsului. Reprezentanții companiei susțin că majoritatea proceselor din SUA au fost câștigate sau anulate și că produsele lor nu conțin azbest.

Ce trebuie să știe consumatorii?

Riscul asociat utilizării talcului pentru îngrijirea personală rămâne un subiect controversat. Experții în sănătate recomandă prudență, mai ales când vine vorba de utilizarea talcului în zona genitală. Pentru femeile diagnosticate cu cancer ovarian, cunoașterea istoricului medical și raportarea utilizării talcului ar putea ajuta la stabilirea unui diagnostic mai precis.

Efecte devastatoare! Cât de grav ne poate îmbolnăvi navigatul pe telefon în timpul nopții

Utilizarea telefoanelor inteligente, a tabletelor și a oricărui dispozitiv care generează lumină, mai ales albastră, în timpul nopții poate să ne îmbolnăvească grav, pe termen lung, spun specialiștii. Din cauza tehnologiei omenirea a început să sufere din cauza poluării luminoase, scrie adevarul.ro.

Electricitatea și aplicațiile sale sunt indispensabile în lumea modernă. Totul funcționează cu ajutorul curentului electric. Sunt lumini peste tot, pe străzi, firmele luminoase ale magazinelor, în casă și la serviciu.

Orașele dezvoltate, în special, sunt luminate și în timpul nopții, aproape ca în timpul zilei.  Noile dispozitive precum calculatoarele, televizoarele sau telefoanele inteligente ne fac să stăm cu ochii în lumină mai tot timpul. Specialiștii au făcut însă o descoperire tulburătoare: lumina ne îmbolnăvește, mai ales noaptea. Evident, efectele sunt pe termen lung. Oamenii de știință au definit o nouă formă de poluare: poluarea luminoasă. Efectele ei sunt devastatoare, de la diabet la cancer sau alzheimer.

Conceptul de poluare luminoasă s-a conturat în anii 50. Specialiștii au constatat că lumina intensă, pe timpul nopții, ar putea să ne afecteze sănătatea. În anii 80 s-a născut o mișcare globală odată cu fondarea organizației International Dark-Sky Association( IDA). În ultimele două deceniii studiile asupra efectelor poluării luminoase s-au intensificat iar efectele nocive ale acesteia au fost studiate în mod amplu. Un studiu din anul 2024 care a folosit datele din satelit pentru a măsura poluarea luminoasă a 13.000 de locuințe, a demonstrat faptul că cei care trăiesc în orașe foarte luminate pe timpul nopții au un risc de a face hipertensiune arterială cu peste 31% la sută mai mare. Un alt studiu, realizat în Hong Kong, unul dintre cele mai luminate orașe pe timpul nopții, a scos la iveală faptul că persoanele aflate în zone foarte expuse poluării luminoase au un risc de deces provocat de bolile cardiovasculare cu 29% mai ridicat.

Alte studii indică faptul că poluarea luminoasă, mai ales din orașele mari, poate crește riscul de anevrism sau accident cerebral vascular cu 17%. Poluarea luminoasă este provocată de o combinație nocivă de iluminat stradal intens, panouri publicitare și firme luminate intens, circulația și activitatea nocturnă. La această poluare luminoasă exterioară se adaugă și poluarea luminoasă din interiorul locuințelor, provocată mai ales de tot felul de dispozitive care utilizează lumina albastră. Tot statisticile indică faptul că din anul 2011, procentul de iluminare a orașelor pe timpul nopții crește cu cel puțin 10% în fiecare an. Concomitent cu această creștere a poluării luminoase, se înmulțesc și studiile care indică faptul că lumina puternică din timpul nopții are consecințe devastatoare asupra organismului uman: diabet, cancer, boli cardiovasculare, Alzheimer și chiar infertilitate. ”Fiecare foton contează„ a precizat pentru webmed John Hanifin, medic și director asociat al  Thomas Jefferson University’s Light Research Program. 

„Lumina albastră„ inamicul sănătății noastre, pe timp de noapte

Până în epoca industrială, adică secolul al XIX lea, oamenii obișnuiau să doarmă în două etape. Prima dintre acestea începea seara, odată cu lăsarea întunericului, adică în jur de ora 7-8 seara iarna și 9-10 seara în timpul verii. În  jur de ora 1.00 antemeridian, urma o perioadă de veghe în care oamenii se trezeau. După o oră de veghe, somnul era continuat până în jur de 5-6 dimineața. Odată cu iluminatul locuințelor dar mai ales odată cu apariția surselor de petrecere a timpului liber, precum radioul sau televizorul, somnul în două etape a dispărut.

Oamenii stau până mai târziu și folosesc lumina artificială pentru a-și continua activitățile chiar și după lăsarea întunericului. În era digitală, abundența gadgeturilor, prezența internetului în toate locuințele și colțurile lumii, țin tot mai mult oamenii în fața ecranelor cu lumină albastră, pe timpul nopții.

Dacă utilizarea telefoanelor inteligente, a tabletelor, laptop-urilor sau a calculatorelor pe timpul zilei nu este neapărat o problemă, evident dacă nu există o utilizare excesivă, pe timpul nopții poate duce la complicații serioase pentru organism. Prima dintre acestea este tulburarea somnului. Expunerea la lumina albastră pe timpul nopții afectează producția de melatonină, un hormon foarte important care are rolul de alternare a stării de veghe cu cea de somn. Tulburarea producției de melatonină duce la tulburări de somn, precum insomnie și întreruperea ciclurilor circadiene. Pe termen lung, această întrerupere a ciclurilor circadiene, ca o consecință a expunerii repetate la lumină albastră pe timpul nopții înainte de culcare, duce la boli grave precum diabet de tip 2, boli cardiovasculare, cancer sau disfuncții cognitive. 

Cum ne poate îmbolnăvi poluarea luminoasă

Poluarea luminoasă care a devenit o problemă tot mai gravă în era digitală, fie că vorbim de iluminatul exterior, cel interior al locuinței sau despre lumina albastră a dispozitivelor, poate cauza probleme deosebit de serioase pe termen lung.

De exemplu, Randy Nelson, un medic și om de știință în domeniul neurologiei de la West Virginia University spune că între poluarea luminoasă și creșterea riscului de cancer la sâng este o legătură foarte strânsă. Acesta a participat la realizarea unui studiu asupra a peste 100.000 de profesori din California, privind impactul poluării luminoase asupra organismului. Rezultatele au indicat faptul că femeile care trăiau în zonele cu poluare luminoasă accentuată aveau un risc cu 12% mai mare de a dezvolta cancer la sân.

Riscurile produse de poluarea luminoasă sunt mai mare cu 2% decât cele cauzate de alimente ultra-procesate, arată același studiu. Totodată expunerea pe termen lung, la lumină, în timpul nopții, arată un studiu recent, comportă riscuri mai mari de îmbolnăvire decât consumul de alcool sau obezitatea. În plus, cercetările au demonstrat că iluminatul nocturn, fie în exterior, fie în interior, întrerupe ciclurile circadiene, crește inflamația în organism, afectează diviziunea celulară și are rol de supresor al melatoninei cunoscut drept „hormonul întunericului”.

Un alt studiu de această dată din China, indică faptul că oamenii care trăiesc în cele mai luminate zone au un risc de a face diabet cu 28% mai mare. Oamenii de știință chinezi spun că peste 9 milioane de chinezi suferă de diabet din cauza poluării luminoase. 

O tânără de 19 ani s-a sinucis după ce ar fi fost hărțuită de șeful ei. Ce spun rudele femeii
Articolul anterior
La Lisabona, Maia Sandu a participat la un forum cu oamenii de afaceri portughezi
Articolul următor