Răspunsul unor cercetători la mesajul unui cetățean care spune că virusul nu există

Doi cercetători români de prestigiu, Cristian Presură şi Stefan Szedlacsek, au reacţionat la o postare devenită virală pe Facebook, în care un bărbat, care se intitulează „răzeş, adică om liber”, spune că va ignora regulile autorităţilor în criza Covid, pentru că „virusul nu există decât în statistici sau la TV sau în informaţii“.

separator
„Lumea pe care o propui cititorilor tăi, una lipsită de cercetare şi cercetători, şi pare-se şi lipsită de doctori, una fără vaccinuri, fără medicamente (căci sunt produse de ”organizaţiile criminale” ale Big Pharma), te rog să ne crezi că este o lume sumbră pe care nu credem că o poţi dori în mod sincer pentru copiii, prietenii şi cititorii tăi”, se arată în mesajul celor doi cercetători.

Redăm postarea cercetătorilor:

„Dragă Cezar Ionaşcu, postarea ta intitulată „Declaraţie importantă pt ţară” (despre Covid 19) m-a făcut pe mine şi pe Stefan Szedlacsek să ne întrebăm dacă tu (şi societatea) mai aveţi nevoie de cercetători ca noi. De ce să mai cercetăm vaccinuri, medicamente şi aparate medicale în laboratoarele noastre dacă tu (şi cei care îţi dau drepate) nu veţi folosi cercetările noastre? De ce să o facem dacă tu consideri că noi (şi grupurile de cercetare în care lucrăm) am face parte din conspiraţii mondiale?

Oare nu ar fi mai bine să renunţăm la cercetare şi să ne apucăm de agricultură? Speranţa noastră este că cei care te urmăresc nu vor fi de acord cu tine şi vor folosi cercetările noastre. Iată mai jos, ai răspunsurile noastre directe la „declaraţia” ta:

1. Nu vrei să porţi mască pentru că facilitează reproducerea bacteriilor în plămâni!

Prin urmare, doctorii care stau cu masca pe faţă câte 10 ore zilnic sunt toţi bolnavi de plămâni, aşa o fi? Chiar crezi că obligativitatea purtării ei în mijloacele de transport şi în mall-uri din Germania, Austria şi unele state din SUA, este o tâmpenie? Nu uita, dacă vei fi infectat cu Covid, vor fi câteva zile de început în care tu nu vei şti asta. Fără mască, creşte şansa că vei împrăştia virusul la prietenii tăi. În funcţie de situaţia lor medicală, unii vor muri. Mai scrii undeva pe pagina ta că:” Masca e fatală – oxigenul este diminuat şi astfel insuficient la fiecare respiraţie”.

Tot “savanţii” pe care-i urăşti să ştii că au determinat cu foarte mulţi ani în urma că aerul are 21% oxigen şi 78% azot cam orice ai face iar biata mască va lăsa să treacă prin ea exact acelaşi procent de 21% oxigen.

2. Nu porţi mănuşi normale. Dar ce te împiedică să porţi mănuşi de plastic de unică folosinţă? Să ştii că la început cei de pe vasul ”Diamond Princess” nu purtau nici măşti nici mănuşi. Ştii că din cei 3711 pasageri câţi s-au infectat de la un singur pasager cu Covid?: 700 pasageri.

3. Ai îmbrăţişa chiar acum pe cineva drag în public. Să sperăm că nu ai căpătat virusul cu câteva zile înainte, în aşa fel încât să nu ştii, iar apoi să îl dai mai departe şi să îl omori pe cel pe care l-ai îmbrăţişat. În orice caz, dacă insişti în continuare, te invităm la o secţie de terapie intensivă să îmbrăţişezi toţi bolnavii de Covid 19 de acolo. Evident, conform principiilor tale, nu vei purta nici mască nici mănuşi. Vei putea rămâne în continuare acolo în secţie, garantat vei avea nevoie de asistenţă medicală serioasă.

4. Nu faci vaccinul antigripal şi speri în sinea ta că îţi vor urma exemplul mulţi din cei 12K de simpatizanţi ai postărilor tale. Te-ai gândit că un procent însemnat al acestora este fie în vârstă, fie au o formă de imunodeficienţă şi îmbolnăvirea lor de gripă ar putea fi fatală?

5. Nu mergi la testări pentru că ştii SIGUR că autorităţile vor manipula rezultatul, te vor declara pozitiv, pentru a mări, cum spui tu, „circul”. Dragă Cezar, induci o neîncredere acută în autorităţi, care va afecta în mod negativ toată societatea. Noi cercetătorii facem tot posibilul să influenţăm autorităţile să ia deciziile corecte, pe baza a ceea ce am aflat prin cercetările noastre. Nu ne reuşeşte întotdeauna, însă a spune că autorităţile recomandă şi asigură testările doar ca să facă „circ” înseamnă să desfiinţezi întreaga cunoaştere medicală şi să invoci o colaborare diabolică între medici şi autorităţi.

A propos, ţi-ai făcut vreodată ţie sau copiilor tăi o antibiogramă? Dacă da, conform convingerilor tale, ai primit rezultatul pozitiv peste tot (de dragul „circului”)? Cu siguranţă însă nu ai acceptat administrarea niciunui antibiotic căci e produs de organizaţii”criminale”.

6. Te speli pe mâini pentru că te-a învăţat mama. Corect. Dar ea de ce te-a învăţat aşa? Pentru a elimina patogenii! Ea ştia mai bine decât tine.

7. Nu vei face niciun vaccin, nici membrilor familiei tale, nici copiilor tăi. Sugerezi însă că nimeni nu ar trebui să facă, iar asta este EXTREM de periculos. La sugestia ta, colegii noştri din cercetarea medicală specializaţi pe vaccinuri ar trebui să renunţe la cercetare şi să caute alt job. Dar ce crezi că se va întâmpla fără vaccinuri pe lumea asta? Cât crezi că va dura până vor reapare epidemiile? Ce le vei spune copiilor tăi când copii lor (nepoţii tăi) vor muri de o astfel de epidemie, care înainte era stopată ?

Ştii de exemplu că variola, tot o boală produsă de un virus (care zici că nu exista) a omorât doar în secolul XX 300 milioane de oameni? Şi ştii cum a fost ea eradicată acum 40 de ani? Vei fi surprins: cu ajutorul unui vaccin! Iar tu vrei să se desfiinţeze vaccinurile!

8. Nu crezi că guvernul şi organizaţiile internaţionale „criminale” lucrează pentru binele tău. Putem să-ţi spunem că unul din autorii acestui mesaj (Stefan Szedlacsek) lucrează într-un institut de cercetare al Academiei, finanţat de guvernul României. Atât Academia cât şi Guvernul României sunt organizaţii criminale? Dai exemplul că în ţările în care e cel mai mic număr de bolnavi de cornavirus, OMS (Organizaţia Mondiala a Sănătăţii) nu are acces. Ne-am uitat şi noi pe Wordometer, să vedem care e ţara asta. Am aflat: Saint Pierre Miquelon, o ţară cât o comună mai mare (cam 5000 locuitori) are într-adevăr 1 singur caz pozitiv de Covid 19. Şi e drept, nu e în OMS – e normal, aparţine de Franţa care bineînţeles că e în OMS.

Sau poate te referi la Malta, ţara din Europa cu cel mai mic număr de Covid 19 pozitivi? Stai liniştit, aparţine şi ea de OMS.

9. Zici că virusul nu există decât în statistici sau la TV sau în informaţii. Propun să facem un experiment atunci; sunt laboratoare în ţară care pot purifica virusul SARS-CoV-2. Le plăteşti reactivii, laboratorul îţi va purifica virusul şi îţi vă arăta şi poza lui electrono-microscopică. Apoi, după ce semnezi o declaraţie ţi se vor injecta viruşii (pe care i-ai văzut la microscopul electronic). Apoi vei fi monitorizat ca să vedem în cât timp vei face simptomele caracteristice ale Covid 19. De acord? Căci dacă e aşa cum zici, că virusul e doar în statistici, atunci nu vei face nicio boală, nu-i aşa? Chemăm şi televiziunile ca să asiste la eveniment, eşti de acord?

10. „Opreşte ştirile şi începe cercetările independente”, aşa încurajezi pe cei care te urmăresc pe Facebook. Ai uitat să le spui că, înainte de a începe cercetările, urmăritorii tăi vor trebui să facă facultatea de medicină sau biologie, apoi un doctorat de vreo 5 ani şi în fine să dobândească o experienţă de laborator de încă vreo 5 ani cel puţin, pentru a şti cum să facă cercetările.

Apoi ai uitat să le spui să puna câteva milioane de euro deoparte, pentru cheltuielile experimentale în laboratoare. Ai uitat să le aminteşti că cercetările durează ani de zile, că au nevoie de echipe de oameni înalt calificaţi, un efort susţinut şi nu în ultimul rand de minţi luminate care să înţeleagă rezultatele cercetărilor. Dragă Cezar, aşa se face o cercetare, ţi-o spun doi oameni în domeniu. Cercetarea nu o faci citind câteva articole de pe internet, scrise de oameni incompetenţi şi inconştienţi. Aceea nu este cercetare! Şi, da, în final ai dreptate Cezar, este mai uşor să iei de-a gata informaţiile de la TV decât să gândeşti cu mintea ta educată şi formată adecvat.

Asta o ştie orice cercetător în domeniul medical, care gândeşte cu mintea luni, zeci de ani pentru a aduce apoi către ceilalţi rezultatele cercetărilor sale. Lumea pe care o propui cititorilor tăi, una lipsită de cercetare şi cercetători, şi pare-se şi lipsită de doctori, una fără vaccinuri, fără medicamente (căci sunt produse de ”organizaţiile criminale” ale Big Pharma), te rog să ne crezi că este o lume sumbră pe care nu credem că o poţi dori în mod sincer pentru copiii, prietenii şi cititorii tăi. Semnat de doi cercetători: Cristian Presura şi Stefan Szedlacsek“.

Sursa: www.republica.ro

Avertisment! Numărul bolnavilor de cancer s-ar putea dubla curând

Tot mai multe cazuri de cancer. Potrivit chirurgului clujean Patriciu Achimaș Cadariu, este esențial să ne pregătim încă de acum pentru o creștere rapidă a numărului de îmbolnăviri, pe fondul îmbătrânirii populației și a unui stil de viață nesănătos, accentuat de o monitorizare deficitară a pacienților din grupurile de risc. Declarațiile au fost prezentate de Actual de Cluj, scrie doctorulzilei.ro.

Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu este specializat în obstetrică-ginecologie și a deținut funcția de ministru al sănătății în guvernul Dacian Cioloș. Este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și doctor în științe medicale.

„Evit să fac previziuni alarmiste, dar este posibil ca volumul de pacienți, în special în domeniul cancerului, să crească cel puțin dublu în viitor. Referitor la afecțiunile cardiovasculare, nu fiind expert în acest domeniu, cred că ar fi indicat să consultăm opinia colegilor, dar cu siguranță ne putem aștepta la o creștere semnificativă a numărului de pacienți”, a subliniat deputatul clujean, potrivit G4media.ro. 

El consideră că, pe lângă implementarea unor strategii coerente, este necesară construirea de noi spitale, îmbunătățirea pregătirii personalului medical și, mai ales, promovarea educației sanitare.

Medicul a precizat că un aspect fundamental este educația. Pentru a preveni problemele majore de sănătate, este esențial să învățăm că este necesar să ne prezentăm regulat la medic. În unele țări, cei care nu se prezintă riscă să nu beneficieze de decontarea unor tratamente. De asemenea, ar fi benefic să învățăm despre efectele nocive ale fumatului, despre faptul căm nu este recomandat decât în cantități moderate – totuși, etanolul în sine este un agent toxic, și despre importanța activității fizice, precum și despre menținerea unui indice de masă corporală sănătos.

În loc să adoptăm o alimentație echilibrată, bazată pe consumul de fructe și legume, este tentant să îi oferim copilului un pumn de ciocolată să o ia cu el la școală și să scăpăm de grija mesei sale. În loc să ne dedicăm timpul copilului pentru activități în aer liber sau pentru practicarea unui sport, nu este mai simplu să ne lăsăm copilul în fața televizorului sau să petrecem timp inactiv pe canapea?

Acestea sunt aspecte care țin, în cele din urmă, de bun simț. Da, viața modernă s-a schimbat radical într-un timp foarte scurt, iar din perspectivă antropologică, suntem aproape de momentul în care pentru a ne hrăni, oamenii alergau kilometri întregi în fiecare zi și consumau cantități reduse de alimente. Această schimbare s-a produs cu rapiditate.

Guvernul a aprobat acțiunile necesare pentru reducerea mortalității prin cancer și susținerea pacienților diagnosticați cu această boală cruntă

Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Sănătății, Planul de acțiuni pentru perioada 2024-2025 privind implementarea Programului național de control al cancerului pentru anii 2016-2025.

Planul stabilește acțiuni concrete în vederea depistării precoce și controlul cancerului, precum și accesul la servicii calitative de diagnostic, tratament și îngrijire continuă a pacienților cu maladii oncologice.

În ultimele decenii se constată o creștere a indicilor morbidității şi mortalității prin cancer în lume, inclusiv în Republica Moldova. Anual sunt înregistrate circa 10.000 cazuri de tumori maligne la nivel național, acestea ocupând locul doi printre principalele cauze de deces dintre bolile netransmisibile.

Maladiile oncologice au rate de vindecare ridicate atunci când sunt depistate precoce și tratate conform celor mai bune practici internaționale.

Astfel, documentul de politici urmărește reducerea mortalității prin cancer cu 7% la nivel național până în anul 2025, prin modernizarea și fortificarea serviciilor de diagnosticare a pacienților cu maladii oncologice, actualizarea și extinderea listei naționale de medicamente oncologice esențiale, dezvoltarea serviciilor paliative şi a celor de reabilitare pentru pacienții oncologici.

Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de virusul gripal

Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de virusul gripal, avertizează oamenii de ştiinţă, scrie „The Guardian“. Un sondaj internaţional, care va fi publicat weekendul viitor, va dezvălui că 57% dintre experţii de top în boli cred acum că o tulpină de virus gripal va fi cauza următorului focar global de boli infecţioase mortale, scrie adevarul.ro

Convingerea că gripa este cea mai mare ameninţare pandemică din lume se bazează pe cercetări îndelungate care arată că evoluează şi suferă mutaţii constant, a declarat Jon Salmanton-García de la Universitatea din Köln, care a efectuat studiul.

„În fiecare iarnă apare gripa”, a spus el. „Aţi putea descrie aceste focare drept mici pandemii. Sunt mai mult sau mai puţin controlate, deoarece diferitele tulpini care le provoacă nu sunt suficient de virulente – dar situaţia nu va fi întotdeauna la fel”, a precizat el. Detaliile sondajului – care a implicat contribuţia a 187 de oameni de ştiinţă – vor fi dezvăluite la congresul Societăţii Europene de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ESCMID) de la Barcelona, weekendul viitor.

Următoarea cauză cea mai probabilă a unei pandemii, după gripă, este probabil un virus – denumit Boala X – care este încă necunoscut ştiinţei, potrivit a 21% dintre experţii care au luat parte la studiu. Ei cred că următoarea pandemie va fi cauzată de un microorganism care nu a fost încă identificat, care va apărea din senin, la fel cum s-a întâmplat şi cu virusul SARS-CoV-2, cauza COVID-19, atunci când a început să infecteze oamenii în 2019.

Aviara îngrozește oamenii de știință

Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a exprimat temeri cu privire la răspândirea alarmantă a tulpinii de gripă H5N1, care provoacă milioane de cazuri de gripă aviară pe tot globul. Acest focar a început în 2020 şi a dus la moartea sau uciderea a zeci de milioane de păsări de curte şi, de asemenea, a ucis milioane de păsări sălbatice.

Cel mai recent, virusul s-a răspândit la specii de mamifere, inclusiv la bovine domestice, care sunt acum infectate în 12 state din SUA, sporind şi mai mult temerile cu privire la riscurile pentru oameni. Cu cât virusul infectează mai multe specii de mamifere, cu atât are mai multe oportunităţi de a evolua într-o tulpină periculoasă pentru oameni, a declarat săptămâna trecută Daniel Goldhill, de la Royal Veterinary College din Hatfield, pentru publicaţia Nature .

Apariţia virusului H5N1 la bovine a fost o surpriză, a adăugat virologul Ed Hutchinson, de la Universitatea Glasgow. „Porcii se pot îmbolnăvi de gripă aviară, dar până de curând bovinele nu au făcut-o. Au fost infectaţi cu propriile lor tulpini ale bolii. Deci apariţia H5N1 la vaci a fost un şoc.

Înseamnă că riscurile ca virusul să pătrundă în tot mai multe animale de fermă şi apoi de la animalele de fermă la oameni devin din ce în ce mai mari. Cu cât virusul se răspândeşte mai mult, atunci şansele ca acesta să sufere mutaţii, astfel încât să se poată răspândi la oameni, cresc şi cresc”, a avertizat el.

Iar unele lecţii despre prevenirea răspândirii bolilor au fost uitate de la sfârşitul pandemiei de COVID, a remarcat Salmanton-García.

„Oamenii au reînceput să tuşească în palmă şi apoi să dea mâna cu alte persoane. Purtarea măştii a dispărut. Ne întoarcem la vechile noastre obiceiuri proaste. S-ar putea să ajungem să regretăm asta”, a avertizat el.

Măsuri speciale pe Aeroportul Otopeni. Ce reguli trebuie să respecte pasagerii
Articolul anterior
Igor Dodon: Starea de urgență trece, de mâine, în Cod roșu în sănătatea publică
Articolul următor