S-a terminat cu plasticul! Agenții economici nu vor mai împinge consumatorilor pungi de plastic, altfel riscă amenzi usturătoare

Utilizarea și comercializarea pungilor și a veselei din plastic va fi sancționată cu amenzi de până la 4 500 de lei pentru persoanele fizice și de până la 12 000 de lei pentru persoanele juridice. Prevederi în acest sens se conțin într-un proiect de modificare și completare a Codului Contravențional care va fi propus spre aprobare în plenul Parlamentului de Comisia juridică, numiri și imunități.

separator
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, prevederile se referă la utilizarea și comercializarea pungilor de transport fabricate din plastic, cu sau fără mâner, cu grosimea peretelui egală sau mai mare de 50 de microni, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri, a pungilor de plastic subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj și a pungilor din plastic foarte subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj.

Sancțiunile vor fi aplicate și pentru utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, a altor accesorii ale serviciilor de masă, precum și a bețișoarelor de unică folosință fabricate din plastic, cu excepția celor biodegradabile.

”Inițiativa este în pas cu abordarea statelor dezvoltate care, conștientizând pericolul prezentat de materialele din plastic pentru mediul înconjurător, depun eforturi conjugate prin politici și reglementări, în eliminarea lor. Este important ca Republica Moldova, atât la nivel de stat, cât și la nivel de fiecare cetățean, să sensibilizeze necesitatea schimbării unor obiceiuri și practici, pentru a asigura o dezvoltare economică durabilă, cu impact minim asupra mediului înconjurător”, menționează autorii inițiativei legislative în nota informativă.

Anterior, Parlamentul a aprobat modificări și completări la legislație prin care au fost interzise etapizat, începând cu 1 ianuarie 2019, utilizarea și comercializarea pungilor de plastic, iar, începând cu 1 ianuarie 2021, – interzicerea totală.

Totodată, începând cu 1 ianuarie 2021, vor fi interzise utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, altor accesorii ale serviciilor de masă și a bețișoarelor de unică folosință, cu excepția celor biodegradabile.

,,Un proiect de lege care introduce penalități pentru utilizarea/comercializarea pungilor, paharelor, farfuriilor, paharelor, a altor accesorii ale serviciilor de masă, precum și a bețișoarelor de unică folosință fabricate din plastic, cu excepția celor biodegradabile. Mâine votăm, în prima lectură, proiectul de lege privind reintroducerea sancțiunilor pentru comercializarea pungilor de plastic și a plasticului de unică folosință. Vreau să atrag atenția asupra faptului că e vorba de sancționarea agenților economici, nu a persoanelor fizice. Cu alte cuvinte, proiectul nu prevede amenzi pentru oamenii de rând care sunt prinși cu pungi de plastic la ieșirea din magazin sau cu pahare de plastic de unică folosință sub braț, pe stradă.

Reamintesc tuturor că legea care interzice pungile de plastic (cele cu peretele mai gros de 50 de microni) a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2019. La moment această lege este una pur declarativă, iar noi ne-am propus să corectăm această ”greșeală” a guvernării anterioare. O lege funcționează doar dacă încălcarea ei implică anumite consecințe. Surprinzător sau nu, în țara noastră cam toate legile care au legătură cu reducerea poluării mediului înconjurător sunt bune pe hârtie, însă nu funcționează în realitate. A venit timpul să schimbăm asta, mai ales că, cel puțin în ceea ce privește plasticul, deja avem alternative”, a declarat pe pagina sa de facebook deputatul Dumitru Alaiba.

Alți 76 de moldoveni, depistați cu COVID-19

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) cu subdiviziunile teritoriale continuă supravegherea epidemiologică a infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.

În perioada 12–24 martie 2024 (săptămâna 12/2024), morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, în scădere cu 3,4% față de săptămâna precedentă de monitorizare și în descreștere cu 12,8% comparativ cu perioada similară a sezonului precedent. În total, au fost înregistrate 6091 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 27 de cazuri de gripă sezonieră, atestându-se o descreștere cu 40% comparativ cu săptămâna precedentă.

De la începutul perioadei de monitorizare (02.10.2023 – 24.03.2024, săptămânile 40/2023-12/2024) au fost înregistrate 1 673 de cazuri de gripă, 187 016 de cazuri de IACRS și 11 124 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

În laboratoarele ANSP, au fost investigate, în această perioadă, 43 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, șapte probe fiind pozitive la prezența virusurilor gripale (1- A nesubtipat, 2 – A(H3N2), 2 – A(H1N1)pdm09, 2- B-Victoria) și o probă – la prezența virusului SARS-CoV-2.

Totodată, au fost înregistrate 76 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 15 în regiunea transnistreană), fiind o descreștere cu 24% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor, au fost raportate nouă cazuri din numărul total.

Reiterăm că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces. Adresați-vă la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin!

Diagnosticul lui Kate Middleton a scos la iveală o ”epidemie” misterioasă de cancer

Diagnosticul lui Kate Middleton a scos la iveală o „epidemie” misterioasă de cancer. Cercetătorii sunt în căutarea cauzei unei „epidemii” de cancer misterioase care afectează tot mai mulți indivizi sub vârsta de 50 de ani. Apariția acestui diagnostic este tot mai frecventă, afectând chiar și personalități cunoscute, printre care se numără și recentul caz al Prințesei de Wales, care a atras atenția publicului, scrie doctoruzilei.ro.

Anunțul șocant al diagnosticului lui Kate Middleton, făcut public săptămâna trecută, a evidențiat o tendință surprinzătoare. Medici de renume susțin că această problemă se întâlnește la nivel global, conform informațiilor furnizate de Daily Mail.

Conștientizarea crescută a luat avânt odată cu apariția unor cazuri celebre, precum cel al Damei Deborah James, care a pierit din cauza cancerului intestinal la vârsta de 40 de ani, în 2022. Acum, în lumina evenimentelor legate de Prințesa de Wales, un chirurg a avansat ipoteza că ar putea exista un factor necunoscut care să fie responsabil pentru această situație.

Cauza nescunoscută a cazurilor de cancer

Profesorul Andrew Beggs, chirurg colorectal, consultant și cercetător clinic senior la Universitatea din Birmingham, a spus: „Ar putea exista un factor de mediu necunoscut pe care nu l-am descoperit, în ciuda cercetărilor ample”.

„Cancerul cu debut tânăr nu este deloc rar. Conduc o clinică pentru cancer cu debut precoce la adulți și vedem din ce în ce mai mulți oameni în vârstă de 40 de ani cu cancer”, a adăugat el.

După părerea sa, alți factori care ar putea contribui, de asemenea, la creștere, sunt metodele mai bune de detectare a cancerului, conștientizarea simptomelor și o mai bună screening a afecțiunilor genetice care cresc riscul de cancer, cum ar fi gena BRCA, așa cum are Angelina Jolie.

Maia Kennedy, în vârstă de 38 de ani, din Hackney, Londra, a povestit despre propria sa luptă împotriva cancerului, care împărtășește asemănări cu a Prințesei de Wales, în vârstă de 42 de ani.

Maia a început să sufere de greață în decembrie 2023, pe care medicul său de familie le-a atribuit inițial refluxului acid. În urma unui test de urgență, medicii i-au găsit o tumoare în intestin în timpul colonoscopiei. La acea vreme se credea că este precanceroasă.

Ulterior, femeia a fost diagnosticată cu cancer intestinal în stadiul 1 cu cancerului intestinal, după ce a suferit o intervenție chirurgicală de rutină pentru a-și îndepărta o parte din intestin, la începutul acestui an.

Prințesa de Wales însăși a suferit o operație abdominală planificată, în luna ianuarie. Inițial, medicii nu au crezut că este vorba despre canceroasă, dar testele au dezvăluit, ulterior, altceva. Ea a început un tratament de chimioterapie preventivă la sfârșitul lunii februarie și nu a menționat tipul de cancer pe care l-a avut.

O altă supraviețuitoare, Becki Buggs avea 43 de ani când a primit vestea că are cancer pancreatic.

Ea a declarat pentru MailOnline la începutul acestui an că a fost motivată să-și facă teste după ce soțul ei i-a remarcat o modificare a pielii, care s-a dovedit a fi icter. Bărbații sunt, de asemenea, expuși riscului.

Ricky Smith, din Isle of Sheppey, Kent, a aflat luna trecută că durerile sale de cap nu erau cauzate de stres, ci un tip de cancer la creier. Bărbatului, tată a trei copii, i s-a spus că mai are 15 luni de trăit. Tumora lui inoperabilă a fost depistată doar printr-un test oftalmologic.

Potențialii factori de risc

Profesorul Sikora, un oncolog de renume mondial cu o experiență de peste 40 de ani, a declarat însă că această tendință a fost observată de ani de zile și că există o serie de motive, bănuite de experți.

„Nu are nimic de-a face cu Covid sau vaccinuri – a început să se întâmple cu mult înainte. Cred că se datorează probabil modificărilor stilului de viață – obezitate, dietă grasă, comportament sedentar, așezat la birou toată ziua și, desigur, diagnostice mai bune”, afirmă el.

De asemenea, pare să existe o diviziune de gen în privința ratelor cancerului, în rândul tinerilor.

Datele CRUK arată că femeile în vârstă de 40 de ani, precum Kate, au șanse de două ori mai mari (de 2,1 ori) de a face cancer decât un bărbat de aceeași vârstă. O diferență similară de gen este prezentă și în rândul diagnosticaților de cancer la vârsta de 30 de ani și 40 de ani.

Decalajul se echilibrează ușor pe măsură ce britanicii îmbătrânesc, bărbații având șanse mai mari de a fi diagnosticați de la vârsta de 60 de ani încolo.

Un studiu publicat în British Medical Journal anul trecut a constatat că numărul cazurilor de debut precoce a cancerului au crescut la nivel global cu 79% între 1990 și 2019.

Experții au prezis, de asemenea, că acestea se vor înmulți, cu 31% până în 2030.

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că Australia a avut cel mai mare număr de diagnostice de cancer cu debut precoce din lume, cu o rată de 135 la 100.000 de oameni, în 2022.

Noua Zeelandă a ocupat locul al doilea, cu 119 cazuri la 100.000 de persoane în rândul tinerilor.

În comparație, Marea Britanie și SUA sunt pe locurile 28 și, respectiv, pe locul 6.

Dietele bogate în carne roșie și sărace în fructe, precum și consumul ridicat de alcool și consumul de tutun au fost considerați principalii factori de risc.

Experții au legat anterior creșterea unor astfel de diete procesate în lumea occidentală, începând cu anii 50, cu o creștere a cancerelor legate de alimentație, cum ar fi cancerul intestinal, în rândul tinerilor.

Bea zilnic apă cu lămâie dacă ai una din aceste 8 boli. Nu vei mai avea nevoie de medicamente

Unii specialiști spun că apa cu lămâie este cel mai bun aliment cu care să ne începem ziua, înlocuind cu succes cafeaua sau ceaiul.

Apa cu lămâie oferă organismului nostru o mulțime de antioxidanți, proteine, vitamine și alte substanțe care ajută la ameliorarea simptomelor unor boli și la întărirea sistemului imunitar.

Dacă ai una dintre aceste opt probleme, consumă apă cu lămâie în fiecare zi:

– Pietre la rinichi
– Răceală sau gripă
– Reflux gastroesofagian
– Dureri în zona încheieturilor
– Dureri de mușchi
– Unghii îngălbenite sau care se rup ușor
– Acnee
– Kilograme în plus/obezitate

Beneficiile apei cu lămâie 

Apa cu lămâie este benefică pentru sănătatea organismului, în general. Dacă alegi să consumi un pahar de apă cu lămâie dimineața, în loc de cafea sau ceai, vei avea că aceasta: 

– Intensifică metabolismul, arderile de grăsimi, deci, ajută să slăbești!
– Previne răceala, grație vitaminei C.
– Eficientizează digestia. 
– Curăță gura.

sursa

Celebrul prezentator din Rusia, Alexandr Vassiliev, poartă bijuteria unei moldovence!
Articolul anterior
Inovația în materie de lifting facial sunt tratamentele de întinerire cu fire bioresorbabile de ultimă generație!
Articolul următor