Șase noi busturi au fost înălțate pe Aleea Savanților și Medicilor iluștri, din Chișinău

Şase busturi noi au fost dezvelite pe Aleea savanților și medicilor iluștri din Chişinău, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în data de 20 noiembrie 2018. Aceste personalităţi notorii în domeniul medicinei și farmaciei sunt profesorii: Alexandra Vizitiu, Constantin Matcovschi, Vasilii Cecurin, Ion Marin, Vasilii Cuprianov şi Alexei Molohov.

separator
Academicianul Ion Ababii, rector al Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a declarat că „fiecare dintre aceste personalităţi are o poveste distinsă şi extraordinară, legată de destinul Universităţii şi care rămâne ţesută în memoria întregii comunităţi medicale.

În opinia academicianului Gheorghe Ghidirim, profesor la Catedra de chirurgie nr. 1 Nicolae Anestiadi a USMF „Nicolae Testemițanu”, „astăzi, asistăm la un eveniment de anvergură, unde se întâlnesc două generaţii care ne-au născut – corpul profesoral al Institutului de Medicină nr. 1 din Sankt Petersburg şi, paralel, reprezentanţii medicinei autohtone, născuţi şi educaţi profesional de mohicani ai medicinei ruse, care au găsit aici un teren prodigios şi au început a creşte cadrele noastre naţionale la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. Marele Nicolae Testemiţanu a ştiut să-și selecteze echipa şi, astăzi, este o mândrie pentru noi că putem dezvolta ideile înaintașilor și tradițiile Almei Mater”.

Sculptorul Veaceslav Jigliţchi, conducătorul grupului de autori, alături de sculptorii Tatiana Bazarova și Dmitrii Harasanov, au creat busturile timp de jumătate de an. Acestea sunt sculptate în bronz și sunt instalate pe socluri de granit.

La eveniment au participat reprezentanții administrației USMF „Nicolae Testemițanu”, academicieni, cadre științifico-didactice, medici, studenți, rezidenți, unii discipoli și rude ale acestora.

Aleea savanților și medicilor iluștri a fost inaugurată în octombrie 2015 cu 36 de busturi ale celor mai marcante personalități ale medicinei și farmaciei autohtone, care au contribuit la dezvoltarea învățământului superior medical și a sistemului național de sănătate. Printre numele de vază care au stat la baza formării tradițiilor USMF „Nicolae Testemițanu” și ale căror busturi se înalță pe Alee se numără: rectorii Ipatie Sorocean, Nicolae Testemițanu, Leonid Cobâleanschi, Nicolai Starostenko; profesorii Nicolae Anestiade, Natalia Gheorghiu, Vasile Procopișin, Constantin Țîbîrnă și mulți alții.

Aleea este amplasată în regiunea Mălina Mică, pe strada Nicolae Testemițanu, 27, în imediata apropiere a unui complex universitar socio-cultural, care include, de asemenea, Muzeul de Istorie a Medicinei și Farmaciei, Biblioteca Științifică Medicală, o sală de conferințe, centrul de autoguvernare studențească ș.a..

Avertisment! Numărul bolnavilor de cancer s-ar putea dubla curând

Tot mai multe cazuri de cancer. Potrivit chirurgului clujean Patriciu Achimaș Cadariu, este esențial să ne pregătim încă de acum pentru o creștere rapidă a numărului de îmbolnăviri, pe fondul îmbătrânirii populației și a unui stil de viață nesănătos, accentuat de o monitorizare deficitară a pacienților din grupurile de risc. Declarațiile au fost prezentate de Actual de Cluj, scrie doctorulzilei.ro.

Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu este specializat în obstetrică-ginecologie și a deținut funcția de ministru al sănătății în guvernul Dacian Cioloș. Este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și doctor în științe medicale.

„Evit să fac previziuni alarmiste, dar este posibil ca volumul de pacienți, în special în domeniul cancerului, să crească cel puțin dublu în viitor. Referitor la afecțiunile cardiovasculare, nu fiind expert în acest domeniu, cred că ar fi indicat să consultăm opinia colegilor, dar cu siguranță ne putem aștepta la o creștere semnificativă a numărului de pacienți”, a subliniat deputatul clujean, potrivit G4media.ro. 

El consideră că, pe lângă implementarea unor strategii coerente, este necesară construirea de noi spitale, îmbunătățirea pregătirii personalului medical și, mai ales, promovarea educației sanitare.

Medicul a precizat că un aspect fundamental este educația. Pentru a preveni problemele majore de sănătate, este esențial să învățăm că este necesar să ne prezentăm regulat la medic. În unele țări, cei care nu se prezintă riscă să nu beneficieze de decontarea unor tratamente. De asemenea, ar fi benefic să învățăm despre efectele nocive ale fumatului, despre faptul căm nu este recomandat decât în cantități moderate – totuși, etanolul în sine este un agent toxic, și despre importanța activității fizice, precum și despre menținerea unui indice de masă corporală sănătos.

În loc să adoptăm o alimentație echilibrată, bazată pe consumul de fructe și legume, este tentant să îi oferim copilului un pumn de ciocolată să o ia cu el la școală și să scăpăm de grija mesei sale. În loc să ne dedicăm timpul copilului pentru activități în aer liber sau pentru practicarea unui sport, nu este mai simplu să ne lăsăm copilul în fața televizorului sau să petrecem timp inactiv pe canapea?

Acestea sunt aspecte care țin, în cele din urmă, de bun simț. Da, viața modernă s-a schimbat radical într-un timp foarte scurt, iar din perspectivă antropologică, suntem aproape de momentul în care pentru a ne hrăni, oamenii alergau kilometri întregi în fiecare zi și consumau cantități reduse de alimente. Această schimbare s-a produs cu rapiditate.

Guvernul a aprobat acțiunile necesare pentru reducerea mortalității prin cancer și susținerea pacienților diagnosticați cu această boală cruntă

Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Sănătății, Planul de acțiuni pentru perioada 2024-2025 privind implementarea Programului național de control al cancerului pentru anii 2016-2025.

Planul stabilește acțiuni concrete în vederea depistării precoce și controlul cancerului, precum și accesul la servicii calitative de diagnostic, tratament și îngrijire continuă a pacienților cu maladii oncologice.

În ultimele decenii se constată o creștere a indicilor morbidității şi mortalității prin cancer în lume, inclusiv în Republica Moldova. Anual sunt înregistrate circa 10.000 cazuri de tumori maligne la nivel național, acestea ocupând locul doi printre principalele cauze de deces dintre bolile netransmisibile.

Maladiile oncologice au rate de vindecare ridicate atunci când sunt depistate precoce și tratate conform celor mai bune practici internaționale.

Astfel, documentul de politici urmărește reducerea mortalității prin cancer cu 7% la nivel național până în anul 2025, prin modernizarea și fortificarea serviciilor de diagnosticare a pacienților cu maladii oncologice, actualizarea și extinderea listei naționale de medicamente oncologice esențiale, dezvoltarea serviciilor paliative şi a celor de reabilitare pentru pacienții oncologici.

Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de virusul gripal

Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de virusul gripal, avertizează oamenii de ştiinţă, scrie „The Guardian“. Un sondaj internaţional, care va fi publicat weekendul viitor, va dezvălui că 57% dintre experţii de top în boli cred acum că o tulpină de virus gripal va fi cauza următorului focar global de boli infecţioase mortale, scrie adevarul.ro

Convingerea că gripa este cea mai mare ameninţare pandemică din lume se bazează pe cercetări îndelungate care arată că evoluează şi suferă mutaţii constant, a declarat Jon Salmanton-García de la Universitatea din Köln, care a efectuat studiul.

„În fiecare iarnă apare gripa”, a spus el. „Aţi putea descrie aceste focare drept mici pandemii. Sunt mai mult sau mai puţin controlate, deoarece diferitele tulpini care le provoacă nu sunt suficient de virulente – dar situaţia nu va fi întotdeauna la fel”, a precizat el. Detaliile sondajului – care a implicat contribuţia a 187 de oameni de ştiinţă – vor fi dezvăluite la congresul Societăţii Europene de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ESCMID) de la Barcelona, weekendul viitor.

Următoarea cauză cea mai probabilă a unei pandemii, după gripă, este probabil un virus – denumit Boala X – care este încă necunoscut ştiinţei, potrivit a 21% dintre experţii care au luat parte la studiu. Ei cred că următoarea pandemie va fi cauzată de un microorganism care nu a fost încă identificat, care va apărea din senin, la fel cum s-a întâmplat şi cu virusul SARS-CoV-2, cauza COVID-19, atunci când a început să infecteze oamenii în 2019.

Aviara îngrozește oamenii de știință

Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a exprimat temeri cu privire la răspândirea alarmantă a tulpinii de gripă H5N1, care provoacă milioane de cazuri de gripă aviară pe tot globul. Acest focar a început în 2020 şi a dus la moartea sau uciderea a zeci de milioane de păsări de curte şi, de asemenea, a ucis milioane de păsări sălbatice.

Cel mai recent, virusul s-a răspândit la specii de mamifere, inclusiv la bovine domestice, care sunt acum infectate în 12 state din SUA, sporind şi mai mult temerile cu privire la riscurile pentru oameni. Cu cât virusul infectează mai multe specii de mamifere, cu atât are mai multe oportunităţi de a evolua într-o tulpină periculoasă pentru oameni, a declarat săptămâna trecută Daniel Goldhill, de la Royal Veterinary College din Hatfield, pentru publicaţia Nature .

Apariţia virusului H5N1 la bovine a fost o surpriză, a adăugat virologul Ed Hutchinson, de la Universitatea Glasgow. „Porcii se pot îmbolnăvi de gripă aviară, dar până de curând bovinele nu au făcut-o. Au fost infectaţi cu propriile lor tulpini ale bolii. Deci apariţia H5N1 la vaci a fost un şoc.

Înseamnă că riscurile ca virusul să pătrundă în tot mai multe animale de fermă şi apoi de la animalele de fermă la oameni devin din ce în ce mai mari. Cu cât virusul se răspândeşte mai mult, atunci şansele ca acesta să sufere mutaţii, astfel încât să se poată răspândi la oameni, cresc şi cresc”, a avertizat el.

Iar unele lecţii despre prevenirea răspândirii bolilor au fost uitate de la sfârşitul pandemiei de COVID, a remarcat Salmanton-García.

„Oamenii au reînceput să tuşească în palmă şi apoi să dea mâna cu alte persoane. Purtarea măştii a dispărut. Ne întoarcem la vechile noastre obiceiuri proaste. S-ar putea să ajungem să regretăm asta”, a avertizat el.

Facturi mai mici pentru cei care își încălzesc locuințele cu energie electrică
Articolul anterior
Curiozități: De ce închidem ochii în timpul sărutului
Articolul următor