Sauna prieşte… dar nu tuturor!

Vremea rece te găseşte, ca de obicei, nepregătită pentru tot ce înseamnă vânt, răceală şi disconfort. Cu toate acestea, există un aspect care te poate linişti – poţi reveni la şedinţele de saună care, este lucru ştiut,  sunt făcătoare de minuni, deoarece relaxează, dezintoxifică şi te ajută să  slăbeşti, la fel ca şi un masaj anticelulitic. Doar că nu tot ce luceşte e aur şi nu tot ce e bun pentru unii, poate însemna sănătate pentru alţii.

separator

Medicii cardiologi vin să dezmintă mitul, precum că sauna ar fi „farmacia  săracului”.

De la dilatarea vaselor, starea generată de temperaturile înalte, se agravează problemele de sănătate ale celor care suferă de tulburări cardiovasculare, celor ce au suferit un ictus cerebral şi lista mai poate continua.

Ai grijă!

În cazul în care ai mai multe kilograme în plus sau eşti diabetică, sauna înseamnă pentru tine un pericol. Aceeaşi situaţie este şi atunci când suferi de infecţii virale sau ai o boală inflamatorie.

Temperaturile ridicate  îi pot afecta pe reprezentanţii sexului puternic , în special, pe cei care au probleme de sterilitate. Ei trebuie să evite sauna.

Sunt contraindicate băuturile alcoolice, care dilată vasele capilare şi scad tensiunea arterială.

Şi totuşi, sauna are drept la existenţă!

Finlandezii au scos în lume această cultură. Pentru ei căsuţele din lemn, ce au cuptoraşe, sunt  sacre. Aburii de aer cald accelerează organismul, purifică pielea şi elimină toate toxinele prin transpiraţie.

În cazul, în care nu suporţi temperaturile înalte, ai o alternativă: sauna pe aburi cu temperaturi mai puţin ridicate şi sauna cu raze infraroşii. Ultima aduce mai multe beneficii fiind utilizată în cosmetologie, precum şi în tratarea unor afecţiuni cum ar fi reumatismul.

În cazul, în care suferi de afecţiuni pulmonare, pledează pentru sauna turcească. Aceasta curăţă căile respiratorii în profunzime. Mediul umed facilitează secreţia, de aceea pentru pacienţii astmatici este extrem de benefică.

Purifică-ţi organismul,  dar fă-o cu  bună ştiinţă!

Text: Olga Chirică

Siropuri de tuse, interzise de UE. Se foloseau mai ales pentru copii și adolescenți

Uniunea Europeană interzice mai multe siropuri de tuse periculoase. Acestea conțin o substanță periculoasă pentru organism, care poate pune viața oamenilor în pericol.

Este vorba de siropurile care conțin folcodină, acestea vor fi interzise de Uniunea Europeană deoarece pot provoca o reacție alergică foarte periculoasă în cazul în care cineva are nevoie de o anestezie generală.

Se folosește de zeci de ani în tratamentul tusei seci, mai ales la copii și adolescenți. (…) Îmi ridic două mari semne de întrebare, apropo de eficiență și siguranță, dacă aceeași evaluare s-a făcut și în 2011.

Atunci, același comitet al Agenției Europene pentru Medicamente a zis că nu este niciun fel de problemă, este benefic pentru tratamentul tusei și nu are niciun fel de efecte secundare”, a spus medicul Tudor Ciuhodaru la Antena 3 CNN.

„În România nu există niciun medicament pe bază de folcodină autorizat”, a declarat Tudor Ciuhodaru, medic de urgență.

„Este interesant cum schimbarea de percepție, face ca un medicament aprobat ca sigur și eficient, după 10-11 ani este considerat cu riscuri pentru sănătatea umană”, a mai adăugat Tudor Ciuhodaru.

Lista siropurilor pentru tuse interzise de Uniunea Europeană, deoarece pot provoca o reacție alergică foarte periculoasă

Siropurile pentru tuse care conțin folcodină vor fi interzise în Uniunea Europeană deoarece pot provoca o reacție alergică foarte periculoasă în cazul anesteziei generale, a anunțat vineri Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Lista siropurilor pentru tuse interzise de Uniunea Europeană

Aceste siropuri, destinate să trateze tusea uscată atât la copii, cât și la adulți, pot fi periculoase chiar dacă sunt consumate cu mult timp înainte de anestezie.

Utilizarea de folcodină în ultimele 12 luni poate provoca o reacție anafilactică în momentul anesteziei generale, o reacție alergică bruscă, severă și care poate pune viața în pericol”, a precizat EMA într-un comunicat citat de AFP.

Decizia va fi aplicată imediat ce va fi aprobată pe cale administrativă.

Siropurile pentru tuse potențial periculoase

Aceste medicamente, utilizate încă din anii 1950, au fost vândute până de curând în Belgia, Croația, Franța, Irlanda, Lituania, Luxemburg și Slovenia, în special sub denumirile comerciale Dimetane, Biocalyptol și Broncalene.

În aprilie 2020, în plină epidemie de Covid, al cărei simptom principal era tusea uscată, se recomandase, de asemenea, să nu se folosească acest tip de sirop.

Ce este folcodina

Folcodina este un opioid pentru suprimarea tusei. Ajută la suprimarea tusei neproductive și are, de asemenea, un efect sedativ ușor, dar și efecte analgezice puține sau deloc.

Este, de asemenea, cunoscut sub numele de morfoliniletilmorfină și homocodeină.

sursa: www.mediafax.ro

OMS avertizează că ar putea apărea o nouă variantă îngrijorătoare de Covid

O nouă variantă îngrijorătoare a virusului COVID ar putea apărea, avertizează directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

OMS avertizează că ar putea apărea o nouă variantă îngrijorătoare de COVID

Conform lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, lacunele referitoare la supravegherea, testarea, secvenţierea şi vaccinarea pentru COVID-19 continuă să creeze ”condiţiile perfecte pentru apariţia unei noi variante îngrijorătoare”, transmite Reuters.

Circa 90% din populația lumii are acum un anumit nivel de imunitate la COVID-19, fie din cauza infecției anterioare, fie din cauza vaccinării, arată estimările agenției globale de sănătate.

„Suntem mult mai aproape de a putea spune că perioada de urgență a pandemiei s-a încheiat, dar nu suntem încă acolo”, a declarat Tedros în timpul unei conferințe de presă.

Declarațiile au fost făcute întrucât China se confruntă cu o creștere a numărului de infecții.

Directorul tehnic al OMS pentru Covid-19, Maria Van Kerkhove, a spus că agenția vrea ca guvernele din întreaga lume, inclusiv cel din China, să se concentreze pe protejarea celor expuși riscului, cum ar fi persoanele cu vârsta peste 60 de ani și cei cu afecțiuni medicale subiacente.

“Lolita Lingerie” oferă reduceri fierbinți la cea mai sexy lenjerie
Articolul următor