Sfaturi de îngrijire a piciorului diabetic

Piciorul diabetic reprezintă o complicație frecventă a diabetului zaharat. Pacientii care suferă de diabet zaharat trebuie sa cunoască foarte bine complicațiile acestei afecțiuni, pentru a putea preveni apariția acestora, dar și să aplice un tratament corect înainte de agravarea problemelor.

separator
Sfaturi de îngrijire:

1. Spălați picioarele în fiecare zi cu apă călduță (nu fierbinte) și săpun.

2. Spălați picioarele bine, mai ales între degetele. Folosiți un prosop moale și ștergeți ușor, nu frecați.

3. Păstrați picioarele uscate înainte de a vă încălța cu șosete, ciorapi sau pantofi.

4. Evitați mersul desculț, fără șosete sau ciorapi.

5. Purtați șosete din bumbac, care absorb transpirația.

6. Verificați picioarele in fiecare zi, urmăriți cu atenție leziunile ce apar la nivelul piciorului. Sunati medicul dacă prezentați roșeața, umflaturi, tăieturi, bătaturi, basici, dureri care nu dispar, prurit, amorteală sau furnicături in orice parte a piciorului.

7. Tăiați unghiile de la picioare drept, pentru a evita încărnarea lor. Pentru a le tăia mai ușor înmuiați-le înainte în apă călduta. Taiați-le cu atenție pentru a nu produce vreo leziune.

8. Nu stați cu picioarele la temperaturi prea ridicate sau prea scăzute.

9. Menține pielea de pe picioare netedă prin aplicarea unei creme sau a unei loțiuni cu uree,glicerină sau lanolină, in special pe călcâie. În cazul in care pielea este crăpată, discutați cu medicul despre cum sa tratați.

Pentru îngrijirea piciorului diabetic (pielea uscată, îngroșată, cu crăpături) folosește gama de produse Numismed. Gama de produse numis®med UREA este dezvoltată în Germania, în colaborare cu medici dermatologi. Produsele Numismed Urea sunt recomandate  pentru îngrijirea și protecția pielii extrem de uscate și sensibile, renumite în special pentru pacienții cu neurodermite, psoriazis și diabetici.

Numismed balsam p/u picioare cu Uree 10%  100 ml – oferă îngrijire specială pentru pielea extrem de uscată, aspră şi tocită a picioarelor, piele cornoasă şi cu bătături. Hidratează în profunzime si repară crăpăturile. Folosită cu regularitate, va face ca picioarele tale să-şi regăsească supleţea şi catifelarea pierdută.

NumisMed unguent dermatocosmetic pentru piele foarte uscată cu Uree 25%

Ureea cu efectul cheratolitic, dizolvă stratul cornos, reduce formarea de celule noi ale pielii. Panthenol și Alantoina sprijină tratamentul pielii crăpate, hidratează, calmează pielea, accelerează vindecarea rănilor prin stimularea diviziunii celulare. Eficient în cazul piciorului diabetic, al neurodermatitelor și psoriazisului.

Produsele Numismed pot fi găsite în toată rețeaua Farmacia Familiei!

Primul caz de Alzheimer la un pacient de 19 ani. Tânărul a prezentat simptome de la 17 ani și a fost nevoit să renunţe la şcoală

Mai mulţi oameni de ştiinţă chinezi au informat despre primul caz „probabil” de Alzheimer la un adolescent în vârstă de 19 ani şi au confirmat că patologia nu apare exclusiv la adulţi sau la persoanele în vârstă. Descoperirile experţilor chinezi au fost publicate recent în revista ştiinţifică Journal of Alzheimer’s Disease, transmite Digi24.ro.

alzheimer

Potrivit echipei de oameni de ştiinţă de la Centrul de Inovare pentru Tulburări Neurologice dintr-un spital din Beijing, tânărul a început să aibă probleme de memorie şi dificultăţi de concentrare în timpul studiilor de la vârsta de 17 ani.

Un an mai târziu, tânărul era deja afectat de „o pierdere semnificativă a memoriei recente” care îl împiedica să-şi amintească evenimente din ziua precedentă sau unde îşi punea lucrurile, scrie Agerpres. Capacitatea de lectură a fost deopotrivă afectată şi reacţiile sale au început să fie tot mai lente, potrivit experţilor chinezi.

Reducerea graduală a memoriei sale s-a agravat într-atât încât nici măcar nu mai putea să-şi amintească dacă mâncase sau nu şi, din cauza deteriorării capacităţii sale cognitive, tânărul a fost nevoit să renunţe la şcoală.

Jia Jianping, care a condus studiul, a menţionat că în familia tânărului nu existau cazuri de Alzheimer, iar adolescentul nu avea probleme genetice sau boli care ar fi putut fi cauza pierderii memoriei. Jia a cerut să fie studiată mai în detaliu posibilitatea ca maladia Alzheimer să se manifeste la persoane tinere.

Astăzi este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului! Ce trebuie să faci pentru a reduce riscul apariției maladiei: Vezi 6 măsuri importante!

Anual, la 4 februarie este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, o inițiativă globală a Uniunii pentru Controlul Internațional al Cancerului, pentru generarea schimbării și mobilizarea acțiunilor, prin construirea de alianțe mai puternice intersectoriale și noi colaborări pentru reducerea poverii cancerului la nivel global.

Cancerul Pulmonar: cum se depistează cauza celor mai multe decese!

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cancerul este a doua cauză de deces la nivel mondial, reprezentând aproape 1 din 6 decese la nivel global. În Regiunea Europeană, în anul 2022, s-au înregistrat aproximativ 2,7 milioane de persoane cu cancer și peste 1,3 milioane de decese, indicele mortalității fiind mai mare la bărbați, decât la femei.

La bărbați, cele mai des întâlnite tipuri de cancer au fost: cancerul de prostată (23%), cancerul pulmonar (14%) și cancerul colorectal (13%), iar la femei predomină cancerul de sân (29%), urmat de cancerul colorectal (12%) și cancerul pulmonar (9%).  De menționat, că cancerul de sân rămâne principala cauză de deces printre femei, cu aproximativ 95 mii de decese în 2020, reprezentând 17% din totalul deceselor provocate de această boală.

Mai puțin de 15% din țările cu venituri mici au servicii de tratament al cancerului disponibile (comparativ cu 90% din țările cu venituri mari).

În țara noastră, maladiile oncologice constituie cea de-a doua cauză a mortalităţii  după maladiile cardiovasculare, fiind o problemă prioritară pentru sistemul de sănătate. Mortalitatea totală prin tumori în anul 2021 a constituit 220,7 cazuri la 100 mii locuitori (bărbați – 275,1, femei – 171,2).

În 2021, cele mai diagnosticate tumori maligne în Republica Moldova au fost cancerul mamar, colorectal, de prostată, al pielii și traheei care au însumat în total 52,6% din numărul total de tumori maligne.

O treime din decesele prin cancer sunt provocate de consumul de tutun, indicele masei corporale mărit, consumul de alcool, consumul mic de fructe și legume și lipsa activității fizice.

De asemenea, virusurile hepatitei B și C, papilomavirusul uman (HPV), ș.a. cresc substanțial riscul de cancer, cum ar fi cancerul de col uterin și de ficat. Până la 3,7 milioane de vieți ar putea fi salvate în fiecare an prin strategii adecvate de prevenire, depistare precoce și tratament calitativ în timp util.

Puteți reduce riscul apariției cancerului prin:

— Evitarea consumului de tutun și a consumului de alcool;

— Abordarea unei alimentații sănătoase și menținerea greutății corporale optime;

— Efectuarea regulată a activității fizice;

— Vaccinarea împotriva HPV și a Hepatitei B;

— Evitarea expunerii la radiațiile ultraviolete și ionizante;

— Limitarea expunerii la poluarea aerului exterior și a celui interior.

OMS/Europa enumeră prevenirea primară, depistarea precoce și cercetarea, inclusiv cea comportamentală drept factori-cheie pentru dezvoltarea unei strategii eficiente de sănătate publică pentru controlul cancerului.

Medici din Moldova au reușit să replanteze mâna stângă, cu recuperarea a 90% din funcții și a sensibilității, unui tânăr în vârstă de 18 ani

O echipă de medici de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă a reușit să să replanteze mâna stângă, cu recuperarea a 90% din funcții și a sensibilității, lui David Prutean în vârstă de 18 ani, din orașul Ștefan Vodă. Tânărul a suferit o traumă în urma unui accident rutier grav în 2014, când avea 10 ani. Atunci, el a fost diagnosticat cu amputația traumatică prin zmulgere a membrului superior stâng la nivelul 3/superior a brațului.

Echipa de medici: Anatolie Calistru, Igor Șapovalov, Vladislav Gladun, Maxim Țarălungă.

Tipuri de intervenții de recuperare: 1. Reimplantarea osteosinteză; sutura vas magistral; Sutura nervilor; Sutura mușchilor. 2. Autodermoplastia defectului postfasciotomic a antebrațului. 3. Operații reconstructive pe tendoane.

„După accidentul rutier, fiind consultat pe linia AVIASAN de șeful Secției Microchirurgie IMU dr.,șt.,med., conf.univ. Anatolie Calistru, a fost recomandat conservarea și transportarea corectă la rece în termocontainer a amputatului membrului superior stâng cu reanimobilul.

Totul a derulat cu o viteză impunătoare și, înr-un final, echipa de medici specialiști microchirurgi au reușit reimplantarea mâinii. Prima intervenție a durat în jur de 6 ore, iar celelalte intervenții câte 2, 3 ore.

Timp de mai mulți ani, pacientul fiind minor a fost tratat la Spitalul Clinic de copii V. Ignatenco.

Dupa 7 zile postoperator când viabilitatea segmentului amputat era sigură s-a efectuat autodermoplastia defectului postfasciotomic a antebrațului stâng.

Ulterior, pacientul a fost transportat în Centrul Republican de Microchirurgie IMU unde au fost efectuate un șir de intervenții reconstructive”, se spune în nota emisă de IMSP Institutul de Medicină Urgentă.

David Prutean a adresat mulțumiri medicilor și familiei.

„Vreau să spun un mare mulțumesc medicilor, bunelului și întregii familii care m-au susținut foarte mult. Ei mi-au dat speranța ca să-mi revin, pentru că nu-mi imaginez cum aș fi fără o mână, cum m-aș descurca. Acum pot să ridic greutăți, să duc pachete grele, să ridic haltere, am o viață normală”, a menționat David Prutean.

Instituția medicală a precizat că acum, pacientul poate folosi mâna, mișcările sunt active și sensibilitatea degetelor restabilite, se ocupă intens cu exercițiile fizice.

Frumusețea corpului! Mai mulți sportivi s-au dezgolit pentru un calendar de caritate
Articolul anterior
Andreea Ibacka se pregătește pentru naștere
Articolul următor