Spania îndeamnă cetățenii să poarte mască și acasă

Măștile de protecție ar trebui purtate chiar și acasă dacă te afli în prezența unor oameni cu care nu locuiești de regulă, a declarat joi un oficial din Madrid, precizând că aceasta este o recomandare, nu o impunere.

separator

„Recomandăm, ca precauție, purtarea măștii în spațiile private când există întâlniri sau adunări de oameni care nu locuiesc împreună”, a spus Enrique Ruiz Escudero, șeful Departamentului de Sănătate al regiunii Madrid.

„Credem că este important din moment ce majoritatea focarelor au loc la întâlnirile de familie sau de prieteni sau la adunările oamenilor care nu locuiesc în aceeași casă”, a adăugat acesta.

Spania are deja unele dintre cele mai stricte reguli din Europa cu privire la măști. În Madrid, acestea sunt obligatorii oriunde în public, mai puțin în aer liber și dacă oamenii pot păstra distanța fizică de cel puțin 1,5 metri.

În cea mai mare parte a țării, măștile trebuie purtate în public indiferent de distanța fizică, dar este pentru prima oară când se recomandă purtarea măștilor și la domiciliu.

Sursa

Video! Alla Pugaciova întinerește pe zi ce trece. Artista a făcut senzație la o petrecere privată
Articolul anterior
Video. Incediu puternic în Capitală, la un bloc aflat în construcție
Articolul următor
Alte articole interesante