Atenție la buzunare! Poliția avertizează că se fură în piețele din Chișinău

Sărbătorile sunt un motiv de bucurie, dar și de evenimente mai puțin plăcute din partea hoților de buzunare, care profită de aglomerația din magazine și piețe și se avântă la bunurile oamenilor. Recent, trei femei s-au adresat la poliție, după ce au fost prădate în timp ce se aflau la cumpărături în piața agroalimentară din centrul Chișinăului.

separator

Oamenii legii avertizează că în ultimul timp s-au înmulțit cazurile de furturi din buzunare și au făcut publice mai multe secvențe video de la camerele de supraveghere instalate în piață care surprind momentele furturilor.

Din imagini se vede cum o femeie în vârstă de 38 de ani este urmărită și deposedată de portmoneul cu 48 de mii de ruble rusești de către o femeie necunoscută. Poliţiştii au constatat că hoața era însoţită prin mulţime de către doi indivizi, care i-ar fi asigurat protecţie în momentul comiterii furtului.

Într-un alt caz, o tânără de 29 de ani a rămas fără portmoneul cu 500 de lei, acesta fiindu-i sustras de către două femei. Una dintre ele a împins intenţionat victima, iar a doua a băgat mâna în geanta deschisă.

O altă femeie în vârstă de 30 ani a devenit victima unei necunoscute, în timp ce se deplasa pe str. M. Varlaam din preajma pieţei, fiindu-i sustras din geantă portmoneul cu 100 de lei şi bijuterii din argint. Imediat ce a scos portmoneul din geantă, hoața şi-a schimbat direcţia de deplasare.

Cetăţenii care au recunoscut suspectele sunt rugaţi să telefoneze la numerele de telefon 0791 92 564 sau 0691 50 993.

sursa: www.unimedia.info,

sursa video: chisinau.fail

Spitalele din Europa, în alertă! Sunt invadate de o infecție periculoasă
Articolul anterior
O rețetă foarte colorată și sănătoasă, unde bostanul și-a găsit locul de frunte
Articolul următor
Alte articole interesante