Cântăreața canadiană Celine Dion a pierdut în decurs de două zile doi oameni apropiați – soțul ei, Rene Angelil, și pe fratele său Daniel, răpus tot de cancer, a anunțat sâmbătă un purtător de cuvânt al familiei.
După decesul, joi, al lui René Angélil, în vârstă de 73 de ani, la domiciliu său din Las Vegas (Nevada, vestul Statelor Unite), Celine Dion a anunțat sâmbătă moartea unuia dintre frații săi.
Daniel Dion, în vârstă de 59 de ani, a murit „după o luptă lungă împotriva cancerului”, a declarat un purtătorul de cuvânt al cântăreței din Quebec, citat de AFP.
Al optulea copil din cei 14 frați, Daniel a murit la Casa de îngrijiri paliative Adhémar-Dion — numele tatălui lor — la Terrebonne, la periferia orașului Montreal.
Familia Dion a cerut ca, în semn de compasiune, să se facă donații către acest stabiliment pe care Rene Angelil, cântăreața și mama ei l-au deschis în anul 2010 prin intermediul Fundației Celine Dion.
Fratele Celine Dion avea cancer la gât, la fel ca Rene Angelil.