Încă o vedetă va renunţa la sâni, are ,,gene’’purtătoare de cancer

Interpreta Kelly Osbourne a declarat că se va supune unei intervenţii chirurgicale de extirpare a sânilor, aşa cum a făcut şi actriţa Angelina Jolie, după ce a aflat că este purtătoare a genelor BRCA, cele care sporesc riscul unei femei de a dezvolta cancer mamar şi ovarian.

separator

kkkkkkkkkk
  
kkkkkkkkkk11111

Kelly Osbourne a decis să facă teste medicale după ce familia ei a fost lovită de crunta boală, mama vedetei a suferit de cancer.

,,Eu am într-adevăr gena ce poate duce la cancer’’, a spus Osbourne în cadrul emisiunii The Talk. ,,Cazul mamei ne-a determinat pe fiecare dintre noi, membrii familiei, să facem teste, după ce am aflat că ea a făcut mastectomie dublă’’. Din fericire, boala acesteia este sub control acum.

,,Sunt de acord sută la sută’’, a declarat Osbourne cu referire la decizia medicală a lui Jolie. ,,Sunt conştientă  că într-o zi va trebui şi eu să fac acest lucru, pentru că am copii şi vreau să-i cresc, vreau să-i sprijin în toate şi să-i ajut unde pot.’’

Osbourne, la 30 de ani, este cu aproape 10 ani mai tânără decât Jolie, care a făcut intervenţia chirurgicală conform indicaţiilor medicilor – adică cu zece ani mai degrabă decât vârsta la care cancerul a debutat la rudele ei de sex feminin.

Câți bani au câștigat vedetele la propria nuntă!
Articolul anterior
Vezi cele mai originale buchete pentru masa de sărbătoare!
Articolul următor
Alte articole interesante